Lehamite!

Lumea o ia razna, nu mai am nicio îndoială. Cu toate că sunt conştientă că totul e real, chiar se întâmplă tot ce se întâmplă, în naivitatea mea, eu tot mă mai mir şi mă mai întreb "până unde?". Politică dată peste cap, sistem medical sub orice critică, bătăi pe stradă la tot pasul, nesimţire la cote maxime şi altele de genul ăsta.

Azi am avut parte de nesimţire de mi se face silă. Nu înţeleg cum pot fi oamenii atât de răi, atât de lipsiţi de bun simţ şi, cel mai important, de conştiinţă. Îmi dau seama, pe zi ce trece, că fiecare e cu treaba lui, nu mai poţi să faci nimic fără a da coate în stânga şi-n dreapta, fără să ţi se scoată ochii. Se împuţinează prietenii pe zi ce trece, în afară de câţiva membrii din familie şi doi-trei prieteni de care ţii şi cu dinţii sunt singurii care mai dau doi bani pe tine.

Dar să zicem mersi că totuşi mai există şi persoane rare şi bune care merită aprecierea şi bunul tău simţ!

Şi dacă tot sunt la capitolul lehamite şi frustrări, mă mai scot din sărite şi angajatorii cu nevoia lor acută de experienţă maximă. De unde se cumpără aşa ceva, nene?

Să fim serioşi!

Mă gândeam astăzi la un lucru: dacă eu m-aş mărita iar nunta mea ar fi una de sute de mii de euro, cu sare de nu ştiu unde, cu scaune din marmură, în formă de fluturi, cu bucătarul lui Brad Pitt, cu rochie de mii de euro, creată de nu'ş ce designer celebru şi alte suuuuteee de astfel de chestii, m-ar da şi pe mine la televizor? Dar nu aşa, ştire oarecare, ci nunta minut cu minut. Păi eu n-aş fi celebră? NU!

Sunt sigură că ştiţi la ce mă refer, şi anume la "faimoasa" nuntă a lui Borcea cu minunea aia de soţie a lui. Nu am nimic cu oamenii ăştia, nu-mi sunt nici simpatici, nici antipatici. Dar azi m-au înnebunit programele TV cu nunta anului. Peste tot auzeai despre scaunele acelea de sticlă, de 250 de euro, alese de mireasă, despre ultra-naşul Gigi, despre sarea aia adusă tocmai din Himalaya, despre... despre... despre... Bun, am înţeles, îşi permit oamenii, mă bucur pentru ei, o ştire două trei accept. Dar nuntă în direct şi nebunia care s-a creat în jurul ei? De ce m-ar interesa? De ce ar interesa pe cineva? Eu sincer nu înţeleg.

Ceea ce mai vreau să spun e că, încă o dată, super postul acesta de televiziune, Antena 3, m-a bucurat. Pe când majoritatea posturilor din România dădea detalii peste detalii despre nunta lui Cristi Borcea, Antena 3 vorbea despre una dintre problemele pe care le are ţara noastră (nu mai ţin minte exact despre ce era, ceva cu bugetul). Bravo ţie, post serios!

UPDATE: Ulterior am văzut un amănunt care mi-a plăcut mult de tot, poate singurul. Când au ieșit din biserică cei doi au fost asaltați de fluturi, mulți fluturi eliberați din niște cutii. Wow! Porumbei am văzut (mie nici nu-mi place ideea) dar fluturi niciodată. Și eu vreau!

D'ale lui Papi 3

Aşa cum îmi stă în obicei, vă mai arăt câteva poze cu adorabilul meu Păpic. Enjoy!

Chiar dacă pizza nu-i cea mai potrivită hrană pentru el, câteva mandarine tot a primit!

Bibeloul Papi

Auăleu, buza aiaaaaa a lui... :x :x :x

Fiorosul Papi :D

Hmmm... Plăcinţelul Papi, topit de somn şi de căldură.

Am făcut-o şi pe asta!

De cele mai multe ori, în vieţişoara mea de până acum, am cam obţinut ceea ce mi-am dorit eu tare, tare (vă amintesc episodul cu Papi). Cred că de vreo doi ani îmi doream tatuaj cu henna, musai musai de la tanti aia de pe podul din Gyula. Mergeam des la o plimbărică, la o super-îngheţată din Gyula şi pe podul acela frumos era tanti cu tatuaje henna. Ba n-am avut curaj, ba n-am avut suficienţi forinţi schimbaţi, ba am fost numită insistent copil...

De data asta n-am lăsat nimic să mă împiedice să-mi fac fluturaşul tatuaj mult dorit. Am găsit-o pe tanti la ştrand, tot la Gyula. Şi ce dacă trece după aproximativ două săptămâni? Eu mă bucur de el atât cât îl am, îmi sucesc gâtul cât pot de tare să mă uit la el într-una. Îmi place şi mi-e suficient. De ce nu-mi fac unul permanent? Pentru că nu mă atrage ideea unui tatuaj permanent, pentru că e o nebunie de moment, o chestie bifată de pe lista cu dorinţe. Îmi place ideea existenţei unui fluturaş pe pielea mea însă nu şi când merg la o nuntă, de exemplu, mi se pare inestetic şi nepotrivit pentru mine.

Mi-am făcut şi catârul ăsta, acum sunt curioasă ce mai urmează. N-am nimic în minte însă la mine nu se ştie niciodată! :)

Dacă aş fi...

Dacă aş fi un sentiment, aş fi fluturaşul din stomac. Aş fi acolo, pitit, aşteptând ca un el şi o ea să mă simtă. Aş fi acolo de fiecare dată când un el şi o ea se îndrăgosteşte, aş fi prima care ar şti, prima care i-ar anunţa. Aş fi mereu acolo, cel mai frumos şi mai dulce sentiment, martor secret al iubirii. Aş da startul iubirii aceleia de început, aş da din aripi şi mai tare şi mai încet, gâdilându-le plăcut simţirile.

Dacă aş fi un sentiment, aş fi fluturaşul din stomac, aş fi sentimentul acesta drag de care nu mă satur niciodată, niciodată, niciodată!

De ce iubesc femeile cumpărăturile?

Nu există răspuns la întrebarea asta. Sunt milioane de motive pentru care iubim să facem cumpărături, să probăm lucruri, să avem "n" perechi de papuci, "n" luciuri de buze şi alte grămezi de astfel de exemple. Nu suntem toate la fel, nu toate suportă să intre în toate magazinele care le ies în cale, să încerce fiecare articol care le face cu ochiul, să-l mai şi cumpere. Nu toate ne permitem. Mie îmi place deşi nu tot timpul, plus că nici nu-mi permit fiecare lucru pe care-l văd, care-mi place şi pe care îl vreau. Am şi eu, ca oricine, liste întregi cu dorinţe.

Ceea ce nu înţeleg eu şi nu cred c-am să înţeleg vreodată e reacţia bărbaţilor în legătură cu pasiunea noastră pentru shopping. "Iar dai banii pe prostii?", "Iar stai ore în şir prin magazine?", "Iar ţi-ai luat papuci? Câte perechi ai acum?", "Asta la ce-ţi foloseşte? Chiar trebuia să o iei?". Iată câteva exemple de întrebări pe care ei le pun mereu. Da dom'le, iar mi-am luat! Când te vede cu o pereche de papucei frumoşi, noi, sexy, nu mai comentează, îi place. La fel merge şi cu alte obiecte vestimentare, lenjerie, etc. Nu, nu sunt prostii - deşi se mai strecoară din când în când şi câteva obiecte de care nu avem neaparată nevoie.

Dar dacă nouă, fetelor, shoppingul ne face bine, ne relaxează, ne distrează iar rezultatul e unul pozitiv, unde e problema?

The Kingdom of Butterfly

Pentru că în ultimele două weekenduri am avut parte de două mini-excursii (Castelul Huniazilor-Haţeg-Rezervaţia de zimbrii-Mănăstirea Prislop-Cetatea Deva şi Felix-Carei) mi-a venit cheful de călătorii. De data asta voi face o călătorie imaginară spre regatul fluturilor.

În anul 1856, naturalistul englez Alfred Wallace a făcut o călătorie în Bantimurung, Indonezia, şi a decis să stea acolo un an. Anul s-a prelungit şi nenea ăsta a reuşit să dea naştere în acei munţi la "The Kingdom of Butterfly". Era interesat de fluturi, mai ales de speciile rare. Şi a reuşit să creeze un loc în care toţi iubitorii de fluturi să se simtă ca acasă.

Din păcate, în ultimii ani, unele specii de fluturi au început să se rărească sau chiar să dispară. Dar există o organizaţie care face tot posibilul ca aceste minunate creaturi să nu dispară şi să ne încânte în continuare.

Din câte am înţeles, poţi face turul "regatului" cu maşina proprie sau cu una închiriată. Turul cu ghid durează cam două ore iar cel pe cont propriu durează... cât îţi doreşte inimioara. Forever?

Ei bine, vreau şi eu în Indonezia. Dacă am reuşit să ajung la casa fluturilor din Austria, nu pot ajunge şi în Indonezia? La Schmetterlinghaus am fost chiar de două ori, o vizită mai frumoasă ca cealaltă. M-aş duce şi pentru a treia (a parta, a cincea, a şasea...) oară, tot nu m-aş plictisi. Numai când mă gândesc la magazinul plin cu obiecte cu fluturi mă ia cu fiori. Însă "The Kingdom of Butterfly" s-a plasat pe lista cu locuri de vizitat cândva în viaţă. Poate-poate voi ajunge să scriu aici despre vizita asta :)