Din când în când. Te loveşti la un moment dat de nişte situaţii în care realizezi cât de mult înseamnă viaţa şi cât de complexă e ea. Şi, cel mai dur lucru, că trece.
Pe mine m-a lovit realitatea brusc în perioada asta. Am realizat mai mult ca niciodată că am crescut, că lucurile se schimbă. Faptul că am avut parte, din păcate, de două decese în familie luna asta (şi unul anul trecut tot pe vremea asta) m-a făcut să mă gândesc la trecerea timpului şi la tot ce implică asta. La faptul că bunicii s-au dus de mult - a mai rămas doar o bunică. La faptul că au murit doi unchi. La faptul că părinţii mei şi unchii şi mătuşile mele îmbătrânesc. La faptul că verişorii şi verişoarele mele se căsătoresc, dau naştere copiilor. Că din ce în ce mai mulţi nepoţi se nasc şi, din păcate, tot mai mulţi din cei mai în vârstă din familie încep să aibă probleme de sănătate. Că doi dintre ei au murit, repet...
Nu ştiu să explic sentimentul ce m-a cuprins când m-am lovit de chestia asta. Nu ştiu să explic mai bine de atât: că realizez foarte bine că timpul trece. Şi că mi-e frică. Şi că, cu cât mă bucur mai mult de lucrurile ce li se întâmplă celor tineri (inclusiv mie), cu atât mă întristez pentru cele ce li se întâmplă celor ce acum sunt mai bătrâni.
