vineri, 3 iunie 2011

Poveste de dragoste

De curând am fost la o nuntă. La un moment dat, când lumea era aşezată la masă iar ringul de dans era gol, a început melodia "My all" a lui Mariah Carey. În următoarele secunde eram pe ring şi dansam împreună cu EL. Aveam emoţii de parcă eram la dansul mirilor. De ce? Pentru că relaţia mea se leagă de melodia aceasta, cu versuri triste dar care oricum nu contează pentru că semnifică cu totul altceva. Început. Fior. Emoţie. Dorinţă. Cu trei zile înainte să fiu cu EL am dansat pe melodia asta, rămânând melodia noastră de suflet, ritmul relaţiei noastre. De aceea, pe ring, acum două sâmbete, n-am fost decât noi doi, pentru noi doi, deşi în sală mai erau vreo sută de persoane (care, apropo, vizionau poze cu mirii, care rulau pe un ecran mare aşa că nu au fost ei prea atenţi la noi).

O săptămână mai târziu m-am întâlnit cu o bună prietenă, revenită în ţară pentru câteva zile. Mi-a dăruit o pereche de aripi de fluture şi o carte în limba engleză numită "Love story". Pe prima pagină era o dedicaţie în finalul căreia scria că, citez, "tu ai parte de a true love story". Nu ştiu dacă e aşa. Nici nu ştiu ce înseamnă o "true love story", decât cele din filme şi cărţi. Dar în realitate... Am avut multe dovezi care contrazic această sintagmă. Dar nu se ştie. Nu avem de unde să ştim când, cum, unde şi de ce se rupe vraja iubirii. A mea aproape s-a rupt o dată dar s-a sudat la loc, făcându-se şi mai puternică. Nu e perfectă. Dar e a mea, a noastră!




4 comentarii:

  1. Ce frumos! 8-> Nu lasa "maruntisurile" sa umbreasca relatia. Ceea ce conteaza cel mai mult e ca va intelegeti, puteti comunica si mai presus de toate va iubiti. Asta inseamna true love! :*:*:*

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă...puţine au norocul de a avea aşa relaţie! Bucură-te de ea! :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos articol :)

    Mi-e dor de tine! Multumesc pentru mentionare! Te pup si te imbratisez tare de tot! (am sa iti raspund la email curand).

    Anca

    RăspundețiȘtergere