vineri, 21 decembrie 2012

Atunci vs. acum

Sunt o grămadă de chestii pe care sunt sigură că le făceam cu toţii în preajma sărbătorilor de iarnă în trecut. În copilărie percepeam altfel Crăciunul şi tot ce implică el, parcă era mai frumos. Când am crescut şi am înţeles cam cum merg lucrurile, a devenit puţin mai nostalgic şi mai... nu ştiu cum să numesc sentimentul. Însă, oricum ar fi, Crăciunul tot Crăciun rămâne, tot cea mai frumoasă sărbătoare din an e. Indiferent de situaţie, pentru mine Crăciunul înseamnă familie, căldură, credinţă, brad, colinde, mâncare, Moş... Anul ăsta nu stau foarte bine cu psihicul (să nu mă înţelegeţi greşit :)) nu e vorba despre ceva dereglări la mansardă ci câteva vizite ale cuvântului cu "D" [epresie] ). Dar asta nu înseamnă că nu mă bucur de sărbători, că nu încerc să intru în spirit.

Revenind la ceea ce spuneam la început, mă gândeam aseară ce făceam când eram mai mică de sărbători, diferit de acum. În primul rând, anul acesta a fost primul în care nu am pus luminiţe în geam de/după 6 decembrie. Habar n-am de ce, am tot amânat. Apoi, având în vedere că azi merg cu tati să caut brad, mi-am dat seama că atunci când eram mai mici aveam brad mai mare iar acum, când am crescut, e mai mic ;)) Invers proporţional, nu?

Dacă tot sunt la capitolul brad, îmi amintesc cum puneam bucăţele de vată în brad pentru a simula zăpada. Oare câţi ani sunt de când nu mai fac treaba asta? Şi mai aveam şi nişte suporturi cu lumânărele mici şi drăguţe pe care le agăţam de brad şi pe care NU le aprindeam că riscam să aprindem tot bradu :)) Trebuie să fie pe undeva dar nu ştiu pe unde. De asemenea, - o chestie care mă distrează acum - aveam obiceiul să punem sub brad toate dulciurile pe care le achiziţionam în perioada de sărbători, stăteau toate etalate acolo şi ne făceau cu ochiul.

Să nu mai vorbesc de faptul că mergeam cu colinda, cât de mult îmi plăcea! Acum nu mai vin copiii cu colinda şi dacă totuşi vin, nu mai colindă ca altădată. Izbucnesc în râs, greşesc, se uită pe pereţi... Trist, pe bune!

O altă chestie schimbată ţine de Moş Crăciun. Când eram mici Moşul era centrat 100% asupra noastră, a surorii mele şi a mea. Mami şi tati primeau din când în când câte un praf de copt, sare de lămâie, etc (sister, mai ţii minteeee?). Ei bine, acum bucuria cea mare e când ai noştri desfac darurile de la Moş. Acum ne luăm noi ce vrem, să fie din partea lor, pentru că noi ştim cel mai bine ce vrem iar ei au parte de surprize. Tare-mi place!

Sunt sigură că mai există o grămadă de alte chestii care s-au schimbat de-a lungul anilor dar nu mai îmi amintesc acum. Pe undeva mi se pare normal, doar lucrurile se schimbă, mai ales acum, când totul e modern şi atât de tehnic.

În orice caz, îmi doresc un Crăciun liniştit, fără gânduri negative. La fel vă doresc şi vouă, să vă bucuraţi de Sărbători şi să vă aducă Moşul tot ce vă doriţi!

sâmbătă, 8 decembrie 2012

CU FLUTURI: Bijuterii

Am aşteptat cu mareeee drag şi interes postarea asta a lunii decembrie. Pentru că e luna cadourilor şi pentru că ne plac atât de mult... iată cele mai frumoase, superbe, minunate (şi cum mai vreţi voi) bijuterii cu fluturi, desigur. Aur, argint, pietre, inele, brăţări, lanţuri, simple, complicate, finuţe, vesele... O nebunieeee! Mi-aş dori să îmi aducă Moşul măcar una dintre ele ;))


sâmbătă, 1 decembrie 2012

Nebunia lunii decembrie

În ultimele zile a fost invadat Facebook-ul cu mesaje/poze cu decembrie, cu "I love December" sau "December-my favourite month" sau "PS: Tomorrow is December" sau alte zeci de variante. Ei bine, eu nu sunt atât de încântată. Din contră, pe mine mă sperie. În primul rând pentru că realizez că trece atâââââât de repede timpul şi deja vin Sărbătorile. Parcă nu demult era vară şi eram la mare, sau era mai cald, sau... alte cele. Şi acuma aflu că săptămâna viitoare va ninge şi toată lumea e atât de încântată şi intrată în spiritul Sărbătorilor. 

Până îmi vine şi mie pofta de ninsoare, Moş Nicolae, brad, Moş Crăciun şi tot tacâmul, nu pot decât să vă las un pasaj din cartea pe care tocmai am început-o:

"În clipa de faţă, de la fereastra mea care dă către mare, văd trei specii diferite de pescăruşi, rândunele, un cormoran şi o puzderie de fluturi dând târcoale florilor care cresc, în mod miraculos, pe rocile mele galbene..." 
                                        (Marea, marea-Iris Murdoch)

duminică, 25 noiembrie 2012

Fetele cântă. Băieţii cântă. Dar despre ce?

Să ne înţelegem de la început. Toată lumea cântă despre dragoste. Sentimentul ăsta loveşte pe oricine şi n-ai cum să nu cânţi despre el. Asta prinde cel mai bine, toată lumea are nevoie de dragoste, de cântece de şi despre dragoste.

Eu vreau să mă refer acum la altceva. La faptul că tot mai multe melodii apar în ultima vreme în care femeile sunt făcute în fel şi chip. Şi bineînţeles că melodiile astea sunt cântate de băieţi, doar n-or cânta fetele de rău despre ele. Să vă dau câteva exemple: Maximilian-Sophie, Maximilan-Domnişoare, penibilitatea aceea cu "Bini di tăt", chiar şi Sunrise Inc-Toate femeile pleacă. Mai sunt o grămadă, n-are rost să le înşir aici. 

Sincer, nu pot să înţeleg motivul pentru care femeile sunt judecate în felul acesta. Oi fi eu feministă convinsă dar... Sunt conştientă că există fel de fel de femei (la fel cum există şi fel de fel de bărbaţi), chiar şi femei de genul celor despre care cântă bărbaţii ăştia. Dar chiar trebuie să generalizăm atât şi să exagerăm atât? Mai şi pui cuvântul "toate" şi ai rezolvat-o cu totul. 

Eu nu ştiu nicio melodie în care vreo fată să înjosească atât bărbaţii. Cel puţin nu-mi trece acum niciuna prin cap, probabil că există. Problema e că poate există una-două, în timp ce la bărbaţi a devenit o modă. Cei care cântă asemenea piese sunt fericiţi că au găsit un mod de a-şi vărsa frustrările iar cei care le ascultă se simt fericiţi, puternici şi împliniţi să sunt susţinuţi şi au ce fredona pentru a enerva fetele. Mie mi se pare josnic...

Fetele cântă despre dragoste, despre cât de fericite le fac bărbaţii iubiţi, în cel mai rău caz despre cât de mult le-au făcut să sufere bărbaţii iubiţi. Nu spun că bărbaţii nu cântă despre aşa ceva dar subliniez faptul că există un raport vizibil, în defavoarea femeilor. Trist...

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Dacă aş fii pentru o zi...

... nu preşedinte, că nu vreau să fiu nici măcar pentru o zi. Vedetă, dacă aş fii pentru o zi vedetă. Pornind de la videoclipul lui Alex Mica la piesa "Breathe", mi-am pus o întrebare. Mai pe larg, puştiul a ales ca rol principal, rol de iubită, în videoclipul său să fie Adelina Pestriţu. Şi mă gândeam eu aşa cum o admiră el pe Pestriţa şi a avut acum ocazia să fie aproape de ea, în calitate de iubit, chiar dacă doar pentru câteva minute, cât durează piesa care chiar e faină.

Şi m-am mai gândit eu cum ajung să ţi se îndeplinească astfel de dorinţe când eşti vedetă. Şi pe cine aş alege eu dacă ar fi să fac un videoclip. În primă fază ideea mi s-a părut super, credeam că n-o să mă mai opresc din enumerat nume. Dar pe când să aplic asta... pauză. 

Hai, un nume. Un tip frumuşel (de pică), un tip care mi-a plăcut dintotdeauna şi de care pot să profit acum (nu în sensul negativ, logic). Hmmm...

Îmi place tare de Cornel de la Vunk, mi se pare un bărbat foarte frumos, nu păpuşel ci bărbat-bărbat. Dar el e deja cântăreţ, ce să fac cu un cântăreţ în videoclipul meu de cântăreaţă? La fel şi cu Velea sau cu Dony (aş mai fi vrut să adaug dar pe bune că acum nu-mi vine în minte niciunul, sigur îmi vor veni după ce am salvat şi publicat tot).

Mulţumesc, mulţumesc! Şi eu te pup! :))
După ce m-am tot gândit eu aşa, mi-a venit o idee. Cristi Chivu! Când eram mică îmi plăcea rău de tipu' ăsta, tot le ziceam alor mei că el va fi ginerele lor. Pff, ambiţioasă de mică! Şi dacă tot mi-a plăcut mie aşa de tare de el, hai să-l iau în videoclip. Deşi acum nu mai îmi place de el şi mai e şi însurat şi are doi copii. Dar nah, se sacrifică pentru un videoclip, o reclamă, poate şi-un bănuţ pe acolo. Şi-aş regiza ceva de genul că el e tipul ăla mare şi tare, pe care îl vor toate şi ghici cine l-ar cuceri? :>:>:>

Bine, dacă tot sunt la capitolul ăsta, nu pot să nu adaug încă ceva. Dacă aş fii pentru o zi vedetă aş alege să cânt o melodie cu Mohombi şi să filmăm şi videoclipul :> Nu cred că ar refuza pentru că lui îi place în România. Şi, BINEÎNŢELES, melodia şi videoclipul ar fi muuuuuult mai bune decât colaborarea lui cu Celia!

duminică, 4 noiembrie 2012

CU FLUTURI: machiaj

Am trecut prin cam toate subiectele de interes feminin cu noua rubrică (de câteva luni e tot nouă) şi am ajuns la machiaje fluturistice. Luna următoare va fi preferata mea din acest punct de vedere, abia aştept, am pregătit ceva frumos. Până atunci, vă las cu fluturi pe la ochi (şi prin stomac, pe unde e cazul) :)

Preferatul meu! Şi eu vreeeeau!

Ăsta nu pare foarte real, pare făcut pe calculator dar ideea de bază e faină

duminică, 28 octombrie 2012

Schimbare

Dacă tot am vorbit despre schimbări, iată că am schimbat şi blogul meu puţin, să fie tacâmul complet :) Poate e puţin cam încărcată noua faţă a blogului dar mie tare îmi place, fiecare element are ceva din mine. 

În primul rând, cele două îngeraşe mi-au căzut cu tronc din prima. Ele sunt cele două cititoare super-fidele ale mele: Roxy-sister (cea roşcată, adică fostă roşcată) şi Roxette (cea blondă, adică fostă blondă). Ele sunt mereu prezente aici, în gândurile mele şi peste tot unde sunt eu.

Inimioare (păcat că sunt roz, dacă erau roşii sau portocalii era mai ok), cadouri, trandafiri, cheiţa, baloanele de jos, chiar şi paharul cu vin [ :)) ]... toate sunt pentru mine. Sper să vă placă!

luni, 22 octombrie 2012

Nimic la locul lui

Aşa simt eu că e acum totul în viaţa mea. Simt că nimic nu e la locul lui. Sau poate că exagerez, nu-mi dau seama. Dar sentimentul e foarte neplăcut, mă stresează şi îmi dă o stare de melancolie şi neputinţă. Trist.

Mi-am dorit să-mi găsesc ceva de lucru şi mi-am găsit, după îndelungi căutări. Nu e cel mai dorit şi motivant job din lume dar e mai bine decât în alte părţi. Mă simt bine acolo, îmi place ceea ce fac, am cunoscut oameni noi şi activităţi noi. Mi-am dorit mereu să lucrez într-un birou şi uite că aia fac. Nu sunt jurnalist, nici nu lucrez în relaţii publice, cum aş fi preferat, dar e ok. Bineînţeles, stresul e nelipsit, uneori mai mult, alteori mai puţin. De asemenea, oameni de toată jena sunt prezenţi şi ei într-o oarecare măsură. Nu se poate să fie totul roz, nu?

Problema acuma e cu masterul pentru că orarul e aiurea rău şi programul de la lucru nu-mi permite să fug în Timi şi să mai vin şi înapoi. Să fim serioşi, cine a mai auzit de cursuri la master în timpul săptămânii la ora 14? Păi nu majoritatea lucrează la vârsta asta? Mi-e greu să fac trecerea de la prezenţă aproape maximă la absenţă aproape totală, mi-e dor de camera de cămin... Tot trist.

Simt că m-am schimbat în ultima vreme. Pun mai repede unele chestii la suflet şi le arunc pe altele mai uşor de acolo. Nu ştiu cum şi dacă e bine, habar n-am. Simt că m-am schimbat şi simt în continare nevoia de schimbări. 

Aş vrea să fac puţină ordine dar mi-e frică, nu ştiu de ce să mă apuc. Uneori mă simt în stare să schimb şi să rezolv ce nu e bine. Alteori sunt laşă şi mă fac mică, mică să nu mai văd/aud nimic şi las totul aşa cum e deşi nu mi-e bine astfel. Alteori îmi vine să fug departe de tot!

sâmbătă, 6 octombrie 2012

CU FLUTURI: Unghii

Încă o lună (cam repede, din păcate), încă o temă. Luna asta e luna unghiilor cu fluturi, am ales câteva modele drăguţe. Iniţial voiam să aleg tema bijuteriilor dar o voi păstra pentru decembrie (luna cadourilor), va fi un adevărat deliciu. Abia aştept! Până atunci, sper să vă placă unghiile fluturistice :D

 
De data asta n-am nicio poză preferată, toate modelele sunt superbe!

duminică, 30 septembrie 2012

Într-o altă viaţă

Am să spun întotdeauna ce gândesc atunci când simt nevoia, indiferent de consecinţe.
Am să fac lucruri simple, care nu-mi sunt permise din cine-ştie-ce motive, ca să mă bucur de ele.
Am să profit de orice ocazie, fără să-mi fie de teamă de nimic.
Am să iau totul aşa cum e, fără să pun întrebări care să mă încurce.
Am să răspund întotdeauna aşa cum simt, fără să mă tem că răspunsul meu s-ar putea să rănească.
Am să plec atunci când voi simţi nevoia, fără să mă îngrijorez ce las în urma mea.
Am să mă gândesc întâi la fericirea mea şi apoi la a celorlalţi.
Am să bag în seamă doar ce vreau, fără să-mi încarc mintea şi sufletul cu toate cele.
Am să seletez sentimentele pentru a-mi fi mie bine.
Am să accept criticile fără să mă strofoc apoi zile în şir pentru ele.
Am să acţionez aşa cum simt şi cum vreau, fără să întreb pe cineva mai întâi.
Am să fac ceva pentru că aşa vreau, nu pentru că aşa trebuie.
Am să fiu egoistă

Toate astea... într-o altă viaţă.


vineri, 21 septembrie 2012

Leapşa vacanţei

Vremea asta aiuristică mi-a produs o mare melancolie şi un (deeeeeja) dor de vară. Eu, sincer, am avut o super vacanţă, cum n-am avut de mult şi sunt tare fericită pentru asta (ca un copil!). Am văzut leapşa asta într-un blog drag şi o vreau şi eu aşa că...

1.  Dă o notă de la 1 la 10 acestei vacanţe!
 9, cu siguranţă. N-a fost ea 100% perfectă dar pe aproape :D

2. Pe unde te-ai plimbat?

În Grecia, în Costineşti, 3X la Vărşand (deci şi pe la unguri, implicit). Suuuper!

3. Menţionează cel puţin 2 prieteni cu care te-ai distrat vacanţa aceasta.

Roxy şi Roxy, clar!

 4. Spune cel puţin 2 melodii pe care le-ai ascultat vara asta.
 
 Connect-R-Vara nu dorm (încă o mai pot asculta), Corina-A ta, Alex Velea-Minim doi, Loreen-Euphoria.


5.  Ai realizat tot ce ţi-ai propus la începutul vacanţei?
 
 Da, chiar mai mult!


6. Arată-ne o poză pe care ai făcut-o vara asta. Nu trebuie să fie neapărat cu tine.
 

7. Povesteşte-ne o întâmplare haioasă din vacanţă. 
 
Hmmm... Habar n-am :))
 

vineri, 14 septembrie 2012

Obsesii

Am şi eu, ca orice om, câteva obsesii. Nu multe. Dar au apărut, habar n-am cum, în viaţa mea şi mă ţin tare de ele. De ce? N-am nicio explicaţie :)) Să le iau pe rând, fără nicio ordine.

1. Obsesia asta e, cu siguranţă, pe primul loc în top. Însă e mai mult un obicei. Nocturn :)) Nu pot să dorm dacă nu am o pernuţă pe cap. Serios. A început pe când eram la liceu şi trebuia să mă culc repede iar sora mea era la facultă şi nu trebuia să se trezească devreme. Ea stătea seara pe comp iar eu mă feream de lumină. Au trecut mulţi ani de atunci dar eu nu m-am lăsat de obiceiul ăsta. Nu mă deranjează niciun sunet, nicio lumină, eu vreau doar să simt perna pe cap şi totul e în regulă. Să mă vedeţi cum disper când dorm în altă parte decât acasă! Până nu mă sigur că am pernă mică prin preajmă nu mă liniştesc. Bine, în cel mai rău caz e bun şi un colţ al păturii/plapumei sau un prosop, o bluză, cevaaa. Obsedata de mine!

2. A doua obsesie are legătură cu curăţenia. Nu, nu sunt obsedată de curăţenie, nici pe departe. Sunt o tipă ordonată dar nu prea prea :)) Adică fac curăţenie, nu-mi place să stau într-un mediu nepotrivit din acest punct de vedere dar nu sunt genul de fată care ţine ca totul să strălucească de poţi linge orice de oriunde. Însă mă obsedează dacă văd că e ceva pe capacul toaletei. Nu are voie să fie niciun fir de praf, de păr, nicio picătură de apă, nimic. Nu suport! Iar toaleta mea e aşezată chiar lângă chiuvetă - cam ca peste tot - şi se udă foarte des. Aaaaaaaaaa!

3. Fiind atâta vreme neangajată, deci cam toată ziua pe acasă, sarcina de a face paturile îmi revenea mie (îmi iau revanşa de săptămâna viitoare, ha ha!). Iar pentru activitatea asta am un întreg ritual, o obsesie absolut prostească. În fiecare dimineaţă trebuie să fac la fel, primul e patul meu, apoi al surorii, mă întorc la al meu pentru a pune pluşurile (musai MUSAI în aceeaşi ordine, să ne înţelegem), apoi pun telefoanele, cartea şi programul TV la loc, pe patul meu, etc etc. M-aş cruci dacă aş auzi la altcineva că face aşa :))

4. Asta e una pe care prietenele mele dragi (sister şi Roxy) o urăsc :D Sunt obsedată să corectez lumea. Nimeni nu poate face o greşeală gramaticală, de exprimare fără să nu fie corectat de mine. Rar îmi scapă câte ceva. Ştiu că uneori e enervant dar pur şi simplu nu mă pot abţine. Şi chiar nu o fac cu răutate, scuze fetelor ;))

Cam atât cu obsesiile mele, cred, CRED.

Ceee? Vi se pare că sunt obsedată de fluturi? Nopeee!

luni, 10 septembrie 2012

Cu FLUTURI: Poşete

Fără alte introduceri, tema de luna aceasta este cea din titlu, aşa că... voila! Câteva poşete frumoase, frumoase cu fluturini. Ultima poză e o completare mică, un suport pentru poşte, cu fluturi :))

Preferata mea!