În ultimele zile a fost invadat Facebook-ul cu mesaje/poze cu decembrie, cu "I love December" sau "December-my favourite month" sau "PS: Tomorrow is December" sau alte zeci de variante. Ei bine, eu nu sunt atât de încântată. Din contră, pe mine mă sperie. În primul rând pentru că realizez că trece atâââââât de repede timpul şi deja vin Sărbătorile. Parcă nu demult era vară şi eram la mare, sau era mai cald, sau... alte cele. Şi acuma aflu că săptămâna viitoare va ninge şi toată lumea e atât de încântată şi intrată în spiritul Sărbătorilor.
Până îmi vine şi mie pofta de ninsoare, Moş Nicolae, brad, Moş Crăciun şi tot tacâmul, nu pot decât să vă las un pasaj din cartea pe care tocmai am început-o:
"În clipa de faţă, de la fereastra mea care dă către mare, văd trei specii diferite de pescăruşi, rândunele, un cormoran şi o puzderie de fluturi dând târcoale florilor care cresc, în mod miraculos, pe rocile mele galbene..."
(Marea, marea-Iris Murdoch)
Să ști că eu sunt în tabăra celor care abia așteaptă Crăciunul, dar în același timp sunt de acord cu ce spui. Timpul chiar a trecut foarte repede.
RăspundețiȘtergereSuper imaginea, se potrivește perfect. :*
Stiu in ce tabara esti, my dear! ;)) Imaginea o aveam in comp si m-am gandit instant la ea cand am pus pasajul din carte :)
RăspundețiȘtergereSi eu ma bucur ca e decembrie si se apropie Craciunul dar parca prea exagereaza cei care posteaza deja poze si comentarii. ;)) Si mie imi place f. mult imaginea! :*
RăspundețiȘtergerePe mine m-au enervat si reclamele cu Craciunul care au aparut undeva la jumatatea lunii noiembrie. Nici nu era inceput postul. Brrr! :))
RăspundețiȘtergere