I said yes!

Iată că după doi ani a venit şi rândul meu să spun da. Daaa, am spus DAAA! Dumnezeule, mă măăăriiit! Îmi spun cuvintele astea de două zile încontinuu, parcă să mă obişnuiesc cu ideea, să ştiu sigur că e adevărat.

Am avut parte de o cerere surpriză, de o cerere de poveste. Nici nu mă aşteptam la altceva de la iubitul logodnicul meu. Vă mai spuneam eu că e maxim de ingenios şi că adoră să îmi facă surprize. La fel a fost şi de data asta.

Am visat mereu la o cerere ieşită din comun, ceva frumos şi romantic şi superb. Şi chiar am avut parte de ea. Cererea a venit când îmi doream foarte mult să ne căsătorim; visam de ceva vreme la nuntă, la săli, la rochie, la decoraţii, la muzică şi la tot pachetul.

Acum vreo două săptămâni mi-a propus să îmi primesc cadoul de ziua mea cu o zi înainte, in 24 iulie. Din două motive: unul pentru că în 25, chiar de ziua mea, aveam o nuntă şi ar fi fost agitaţie şi bla bla. Şi al doilea motiv era urmatorul...

Era opt fără cinci minute seara când am ajuns la firma la care lucrează el (şi la care am lucrat şi eu până acum 10 luni, firma în care ne-am întâlnit). Îl aşteptam să iasă şi să îmi de-a cadoul de ziua mea. Nu ştiam de ce dar aveam emoţii. La fix a coborât şi am mers împreună spre staţia de tramvai. Era îmbrăcat mai frumos decât de obicei şi l-am întrebat cum de. A zis că e ziua mea :) Când am ajuns în staţie l-am întrebat dacă luăm tramvaiul şi a spus că nu, că îmi primesc cadoul. Acum doi ani, în 24 iulie, când am ieşit de la lucru m-a condus în staţia aceea şi mi-a dat primul cadou de ziua mea - un lant de argint cu medalion fluture. Şi mi-a mărturisit că mă place şi să ar vrea să avem o relaţie. De aceea mă chemase acolo vineri, să facem un fel de reconstituire.

M-a rugat să închid ochii, apoi să mă întorc cu spatele la el şi să am ochii închişi. Mi-era ruşine să mă vadă lumea aşa dar i-am făcut pe plac. A scotocit în geantă şi apoi s-a apropiat de mine, m-a luat în braţe şi m-a întrebat "deci ce a fost acum doi ani exact în locul ăsta?". I-am răspuns că acolo mi-am primit primul cadou şi că atunci mi-a spus că îi place de mine. Şi mă întrebam în sinea mea de ce tremură aşa. Atunci mi-a spus "Ei bine, acum vreau să îţi spun că îmi place de tine şi că vreau să fiu alături de tine toată viaţa", m-a întors, s-a aşezat în genunchi, a scos cutiuţa şi m-a întrebat, cu lacrimi în ochi, "vrei să fii soţia mea?". 

Reacţia mea a fost una ciudată. Nu îmi venea să cred, eram şocată în cel mai plăcut mod. Mi-am dus mâinile la gură, am început să lăcrimez şi nu puteam să spun nimic. M-a privit mirat şi m-a întrebat dacă nu îi răspund. Am spus un da chiţăit, mi-a pus cel mai superb inel din lume pe deget şi ne-am strâns în braţe plângând. Apoi m-a pus să mă uit undeva în dreapta şi mi-a zis "Ştiu că e ora opt şi e lumină dar ţi-ai dorit artificii". Da, chiar aveam două artificii, abia le-am văzut dar le-am avut!

Abia după câteva minute am început să ţopăi - aştepta reacţia asta. Nu ştiu dacă ne-a văzut cineva, eram prea emoţionată. Ne-am mai sărutat şi îmbrăţişat puţin şi apoi am mers la locul cu artificiile, unde era sora mea, complicea lui.

Aşa arată fericirea. O simt prin toţi porii. Nu ştiu să o exprim. Dar o port în suflet şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat să am parte de atât de multă împlinire. Îmi doresc din suflet să organizăm o nuntă frumoasă şi să avem o viaţă de poveste, aşa cum au fost cei doi ani de relaţie.

Urmează o serie de postări despre nuntă, despre pregătiri, iaaaaai, abia aştept!

Pe cântar

Toată copilăria şi adolescenţa am fost o fată slabă. Când eram mică, ai mei îmi spuneau că am două beţe în loc de picioare. Nu am avut niciodată vreo problemă cu asta. Nu îmi doream să fiu altfel, preferăm să fiu aşa de o mie de ori.

Însă de vreun an am început să pun kilograme. Nu am avut niciodată mai mult de 45 de kg, maxim 46. După o operaţie la ovar şi 3 luni de tratament cu injecţii cu hormoni a început totul. Nu am mâncat nici mai mult nici mai puţin. Pur şi simplu hormonii şi-au făcut treaba prin toate colţurile corpului meu, nu doar să repare ovarul.

Acum am 50 de kg, 51 dacă sunt super sătulă. A fost un şoc pentru mine. Nu am avut niciodată mâini atât de groase (în condiţiile în caremâna mea era alcătuită din os şi piele), picioare atât de groase, fund atât de bombat, nu mi s-a văzut niciodată stop de celulita. 

Nu sunt grasă. Atât doar că nu eram obişnuită. Nu pot să spun că fac o drama din asta dar nici foarte fericită nu sunt. Toată lumea îmispune că arăt mai bine aşa, că am forme mai accentuate. Eu aş preferă să am picioarele subţiri şi burtă mai plată, sincer.

Ce fac? Nimic special. Voiam să merg la sală dar nu e de mine. Mă ţin de sport maxim o săptămână apoi fac pauză trei şi apoi iar îmi aduc aminte că ar fi cazul să fac mişcare. Nu m-am omorât niciodată după sport. Dar voi merge, e musai :)

Iar alimentaţia... Nu am ţinut în viaţa mea o cură de slăbire. Sunt pofticioasă şi mâncăcioasă şi aşa am fost mereu. Am mâncat oricând, orice, la orice oră. Puteam să mănânc un măr sau o shaorma la ora 1 noaptea că era tot aia. Pot şi acum. Doar că încerc să nu o fac. Îmi place să mănânc din când în când fast food, la fel şi chipsuri. Şi când iubitul vine la mine cu o punguţă cu bunătăţi şi un zâmbet câtcasa, cum aş putea să refuz?

Mi-am cumpărat cântar şi urc pe el de cel puţin 3 ori pe zi. Văd că nu pun mai mult, mă menţin la 50, maxim 51 de kg dar mă sperie gândulde a trece peste, de a pierde controlul. Am noroc cu sora mea şi cu iubitul meu care îmi aduc aminte mereu că nu sunt grasă şi să termin cu prostiile :))

Cumpărături online2: pantofii fluturi

Mi-am făcut în sfârşit timp să scriu despre minunaţii mei pantofi. Cu fluturi. Din China. Cu emoţii. După vreo două săptămâni şi câteva zile am primit avizul în poştă. Avem nişte emoţii când m-am dus după ei! Dacă nu mi dă (din cine ştie ce motive)? Dacă sunt mari? Dacă sunt mici? Dacă nu arată ca în poze? Dacă sunt dezlipiţi? Mă rog, întrebări logice atunci când comanzi ceva ce nu ai văzut şi mai vine şi de la capătul lumii.

Dar totul a fost în regulă. Îmi venea să îi probez acolo, la poştă (că m-au pus să deschid coletul în faţa lor, să nu cumva să fi comandat ştiu eu ce arme chinezeşti). Concluzia este că pantofii sunt foarte, foarte... foarte frumoşi! Arată extrem de bine (chiar ca în poze), mărimea e perfectă, calitatea e surprinzător de bună. Singura surpriză pe care am avut e faptul că sunt foarte înalţi. Iniţial oscilam între tocul de 11.5 cm sau cel de 8.5 cm dar în cele din urmă am optat pentru cel mai mic, să mă şi pot deplasa cu ei. Dar tocul are 11.5 cm - sunt eleganţi tare dar e subţire tocul şi nah, e greu de umblat cu ei :))))

Aşadar, nu regret nicio clipă că mi-am comandat cei mai frumoşi pantofi cu fluturi (şi portocalii!). Îmi plac la nebunie şi abia aştept să fie 25 iulie să merg la nuntă să îi port (fix de ziua mea)!