Iată că după doi ani a venit şi rândul meu să spun da. Daaa, am spus DAAA! Dumnezeule, mă măăăriiit! Îmi spun cuvintele astea de două zile încontinuu, parcă să mă obişnuiesc cu ideea, să ştiu sigur că e adevărat.
Am avut parte de o cerere surpriză, de o cerere de poveste. Nici nu mă aşteptam la altceva de la iubitul logodnicul meu. Vă mai spuneam eu că e maxim de ingenios şi că adoră să îmi facă surprize. La fel a fost şi de data asta.
Am visat mereu la o cerere ieşită din comun, ceva frumos şi romantic şi superb. Şi chiar am avut parte de ea. Cererea a venit când îmi doream foarte mult să ne căsătorim; visam de ceva vreme la nuntă, la săli, la rochie, la decoraţii, la muzică şi la tot pachetul.
Acum vreo două săptămâni mi-a propus să îmi primesc cadoul de ziua mea cu o zi înainte, in 24 iulie. Din două motive: unul pentru că în 25, chiar de ziua mea, aveam o nuntă şi ar fi fost agitaţie şi bla bla. Şi al doilea motiv era urmatorul...
Era opt fără cinci minute seara când am ajuns la firma la care lucrează el (şi la care am lucrat şi eu până acum 10 luni, firma în care ne-am întâlnit). Îl aşteptam să iasă şi să îmi de-a cadoul de ziua mea. Nu ştiam de ce dar aveam emoţii. La fix a coborât şi am mers împreună spre staţia de tramvai. Era îmbrăcat mai frumos decât de obicei şi l-am întrebat cum de. A zis că e ziua mea :) Când am ajuns în staţie l-am întrebat dacă luăm tramvaiul şi a spus că nu, că îmi primesc cadoul. Acum doi ani, în 24 iulie, când am ieşit de la lucru m-a condus în staţia aceea şi mi-a dat primul cadou de ziua mea - un lant de argint cu medalion fluture. Şi mi-a mărturisit că mă place şi să ar vrea să avem o relaţie. De aceea mă chemase acolo vineri, să facem un fel de reconstituire.
M-a rugat să închid ochii, apoi să mă întorc cu spatele la el şi să am ochii închişi. Mi-era ruşine să mă vadă lumea aşa dar i-am făcut pe plac. A scotocit în geantă şi apoi s-a apropiat de mine, m-a luat în braţe şi m-a întrebat "deci ce a fost acum doi ani exact în locul ăsta?". I-am răspuns că acolo mi-am primit primul cadou şi că atunci mi-a spus că îi place de mine. Şi mă întrebam în sinea mea de ce tremură aşa. Atunci mi-a spus "Ei bine, acum vreau să îţi spun că îmi place de tine şi că vreau să fiu alături de tine toată viaţa", m-a întors, s-a aşezat în genunchi, a scos cutiuţa şi m-a întrebat, cu lacrimi în ochi, "vrei să fii soţia mea?".
Reacţia mea a fost una ciudată. Nu îmi venea să cred, eram şocată în cel mai plăcut mod. Mi-am dus mâinile la gură, am început să lăcrimez şi nu puteam să spun nimic. M-a privit mirat şi m-a întrebat dacă nu îi răspund. Am spus un da chiţăit, mi-a pus cel mai superb inel din lume pe deget şi ne-am strâns în braţe plângând. Apoi m-a pus să mă uit undeva în dreapta şi mi-a zis "Ştiu că e ora opt şi e lumină dar ţi-ai dorit artificii". Da, chiar aveam două artificii, abia le-am văzut dar le-am avut!
Abia după câteva minute am început să ţopăi - aştepta reacţia asta. Nu ştiu dacă ne-a văzut cineva, eram prea emoţionată. Ne-am mai sărutat şi îmbrăţişat puţin şi apoi am mers la locul cu artificiile, unde era sora mea, complicea lui.
Aşa arată fericirea. O simt prin toţi porii. Nu ştiu să o exprim. Dar o port în suflet şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat să am parte de atât de multă împlinire. Îmi doresc din suflet să organizăm o nuntă frumoasă şi să avem o viaţă de poveste, aşa cum au fost cei doi ani de relaţie.
Urmează o serie de postări despre nuntă, despre pregătiri, iaaaaai, abia aştept!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu