Generatii, generatii

Langa blocul in care locuiesc exista niste banci la care zi de zi de zi de zi, incepand de pe la 5 dupa-masa pana pe la 9 (in timpul scolii) sau 11-12 (in vacante) poposeste o gasca de pustani. Asta se intampla de (cel putin) trei ani, de cand locuim aici. Sunt multi, mai mult de 10, fete si baieti. Nu as stii exact sa le apreciez varsta, pana in maxim 15 ani as zice. Sunt foarte legati, se pupa si se imbratiseaza intre ei la venire si la plecare, isi iau ramas bun cate cinci minute, se saluta pana nu se mai vad unii pe altii. Asta sa zicem ca e partea frumoasa. E fain sa ai o gasca de prieteni, sa fii legat, sa iesi, sa te simti bine.  Dar pruncii astia au un mod de a se simti bine tare greu de inteles. Am 30 de ani, sunt relativ tanara dar tot ma simt deranjata de ei, pe cuvant! Nu stiu pe ce teme discuta, nu am stat niciodata sa ascult conversatiile lor dar nu par a purta conversatii despre ceva anume, nu stiu cum sa explic. Vorbesc cate cinci odata, fiecare pe un ton mai ridicat decat celalalt, una rade, alta rade isteric, unul tipa la ele, altul tipa la celalalt ca de ce tipa, doua se "cearta", doua chicotec, vreo trei fredoneaza, unul injura, altul da ture cu bicicleta printre ei. Siiiii muuuusai e cel putin un caine cu ei, care latra de zor ca ce Doamne iarta-ma sa tot faca bietul animal tintuit ore-n sir langa o banca? Si mai au si muzica. La boxe portabile, ca asa se poarta acum. Tare. Nu conteaza ca e doua dupa-masa, duminica, sau 10 jumate seara, miercuri. Si eu am fost tanara, si eu am iesit in spatele blocului, si eu am fost in gasca, si eu am facut galagie (ma rog, nu eu personal dar faceau cei din gasca), si eu deranjam vecinii, si eu imi luam pungi cu apa in cap de la tanti roscata pe care o deranjam la maxim. Dar era altfel, o altfel de distractie, un altfel de ton aveam, un altfel de deranj. Pustanii astia nu au nicio jena, fata de nimeni, de fapt nu vad nimic altceva in jurul lor, sunt ei in universul lor si atat. Trebuie sa ii ocolesti cu caruciorul, sa te feresti din drumul bicicletelor lor, a bichonilor lor, nicio secunda nu par sa le pese ca tipa sau ca muzica lor ar putea deranja pe cineva. Si ceea ce ma mira cel mai mult si ce nu inteleg nici in ziua de astazi, dupa trei ani, e ca nimeni nu le spune nimic. Desi sunt in zona extrem de multi batrani (si sunt dinaia cu personalitate, care te cearta si au reguli, nu orice fel de batrani) sau familii cu copii. Eu recunosc faptul ca am fost deranjata de ei si cand nu aveam copil, daramite acum cand am copil cu cele mai bine dezvoltate radare de sunet si miscare...

Pfuuu, ce introducere am facut! De fapt, altundeva voiam sa ajung :)) din boxele pustanilor astora si a multor altii ca ei, dar care se plimba pe strada cu ele in mana, rasuna o muzica. Aceeasi. Un soi de hip hop modern. Ma tot punea sotul meu in tema cu muzica asta, imi tot povestea cine e cel care canta si ce isterie e cu el dar pe o ureche imi intra si pe alta imi iesea. Retinusem ceva de genul ca ar canta un pustan ce facea vlogging sau ceva de genul, Sherry retinusem eu cu "maxim" de interes. Pana zilele trecute cand Andrei chiar m-a pus sa ma uit la videoclipul tipului. Doamne! Nu gasesc cuvinte potrivite sa descriu reactia mea! Efectiv nu am putut sa ma uit/sa ascult mai mult de un minut, spre dezamagirea sotului care se distreaza de minune cu astea. Eu nu m-am putut distra. Mie mi-a crescut tensiunea rau, rau. E peste puterile mele de intelegere. Acel Shelly, caci de fapt asa "il cheama" e lipsit de orice urma de talent sau charisma sau orice altceva ai mai avea nevoie sa fii atat de faimos. Copilul ala chiar e idolul adolescentilor din ziua de astazi, Dumnezeule! Canta, ma rog - vocifereaza - impreuna cu alti nu stiu cati baieti, unul si unul, niste texte de mi-e jena de atata prostie si penibilitate. Si mai au si videoclip. Nu stiu de unde atata faima si charisma si sarm. Ii vine oare de la imposibilitatea de a-l pronunta pe R, de la look-ul marcat de pubertate? Serios ca nu ma prind. Hai sa ne intelegem. Noi cand eram de varsta lor ascultam (la casetofon, haha) netalentatii nostri - Andre, 3 Sud Est, Animal X, Valahia, LA Genius - toti lipsiti de orice urma de voce dar care aveau un succes urias. Dar macar piesele lor erau ceva, erau dansabile, cantau despre ceva (Doamne cat suflet puneai in declaratiile de amor de pe "Prima iubire", "Pentru ea", "Ochii tai", "Ai plecat", etc). Astia se conformeaza zilelor noastre si scot fraze agramate, coboara in vers din "Mertz" iar in videoclip din alta marca de masina, zau daca mai stiu acuma ce masina era. Ei au buzunarele pline de bani, gagici la brat... Doamne, nu mai pot continua, imi mor neuronii.

O ultima chestie, asa ca o concluzie. Eram la plimbare intr-o seara, cu sotul si bebe. Si trec pe langa noi vreo trei-patru baieti cu, ce altceva?, boxa portabila. Din care rasuna Bug Mafia - Cine e cu noi, la maxim. Andrei al meu a fost socat si a zis "Serios mai pustanilor? Voi nici nu erati nascuti pe vremea aia si acuma va dati mari fani cu muzica asta!". Stiti ce am simtit atunci? Mandrie. Da, mandrie! Ca aia chiar a fost muzica, alea chiar au fost versuri, ala chiar a fost succes care se pare ca mai e viu si in ziua de azi, la 19 ani distanta. I-am zis sotului ca oricat de smecheri s-ar da cu muzica lor la maxim pe strada, in plimbare, tot e mai bine decat acest "Sherry", rusinea generatiei de azi, idolul carevasazica...

PS: ma gandesc cu oarecare teama la perioada cand baiatul meu va fi la varsta astora. Nu-l visez ascultand Beethoven (cand eu ascultam Andre si manele) dar parca m-ar durea rau sufletul sa il stiu fan "Sherry". Si cum sa ii interzici cand el e promovat peste tot?