luni, 10 octombrie 2011

Minuni de-a gata II

Dacă tot sunt la subiectul ăsta, am să adaug pe listă o altă minune adevărată care îmi încântă simţurile şi îmi face sufletul să vibreze: apusul soarelui. Foarte multă lume preferă răsăritul, începutul unei zile. Mie îmi place sfârşitul zilei, atunci când razele soarelui dispar făcând loc unei mase imense, portocalii ce dă cerului, pe rând, culori impresionante.

Ador apusul. Ador când încă nu e întuneric, cerul e doar albastru închis şi portocaliu, când adie vântul şi se simte deja puţin din răcoarea nopţii. Totul pare mai curat, mai liniştit şi mai relaxat în acel moment.

Am în minte imaginea unui câmp imens, un lan de floarea-soarelui şi apusul în fundal. Sau, şi mai superb, o plajă pustie, sunetul şi mirosul mării şi soarele alunecând în adâncuri. Absolut fenomenal!

Voi ce preferaţi?

luni, 3 octombrie 2011

Minuni de-a gata

Sunt o persoană romantică, se ştie. Îmi plac fluturaşii, inimioarele, trandafirii, lumânări aprinse, etc. etc. Ei bine, pe lângă alte o mulţime de lucruri, nimic nu-mi dă o senzaţie de plutire, de reverie, de mister, decât să privesc cerul înstelat, cu luna în rol principal. Există pe lume câteva lucruri sau locuri absolut superbe, minuni puse de-a gata pentru noi. Luna şi stelele sunt astfel de lucruri.

Îmi place jumătatea aceea de lună - pătrarul- şi atunci când apare nu-mi pot lua privirile de pe ea. Îmi place forma accea spectaculoasă, delicată parcă. Şi culoarea uşor gălbuie o face şi mai romantică parcă. Îmi place şi luna plină, îmi dă o senzaţie de putere, spre deosebire de pătrar care mă umple de romantism. Îmi place forma plină, de un alb pur.

Îmi place să privesc cerul senin, punctuleţele alea mici mici, care sclipesc uşor. Mă uit şi mă tot uit şi nu-mi explic cum poate exista ceva atât de frumos!

marți, 27 septembrie 2011

De ce e fluturele mut?

Marea majoritate a animalelor sunt înzestrate cu puterea de a scoate anumite sunete: lătrat, mieunat, muget, ciripit, behăit, bâzâit, grohăit (chiar şi oink-ăit, ca Papi al meu ;)) ), etc. Stau şi mă întreb: fluturele de ce nu zice nimic, nimic? Nici măcar un sunet nu iese din el, săracul. Chiar şi albina, musca, ţânţarul "spun" ceva...

Dar poate că totuşi, când e linişte deplină iar el flutură puternic din aripi, se aude sunetul acelei mişcări. Poate.

Însă cred că ăsta-i unul dintre farmecele fluturelui. Probabil că dacă ar scoate vreun sunet n-ar mai fi atât de interesant, atât de frumos şi de delicat. I s-ar pierde frumuseţea acelor aripi minunate, atât de perfect construite. I s-ar pierde sensibilitatea antenelor.

Fluturele n-ar fi fluture dacă n-ar fi mut.

vineri, 23 septembrie 2011

Leapşa nr. 7

Una dintre simpaticele fete ce deţin blogul "Love for books" a pasat o leapşă tutror celor care îi citesc postarea aşa că eu am vizitat, am citit şi am preluat, ca o fată cuminte şi conştiincioasă ce sunt :)

Cerinţa e: "Înşiruie câte o carte preferată al cărei titlu începe cu câte o literă din alfabet. Dacă nu ai o carte pentru litere mai ciudate, cum ar fi, Q, X sau K, poţi înlocui cu câte o carte preferată care conţine acea litera în titlu. Ai voie să pui în lista ta şi cărţi care nu aparţin beletristicii”.


A – Anna Karenina, Lev Tolstoi
B – Bridget Jones – La limita raţiunii, Helene Fielding
C – Clubul soţiilor nr.2, Jane Moore
D – Dama cu camelii, Alexandre Dumas fiul
E – Eu cu sora mea mai mică, Jennifer Weiner
F – Femeia fără trecut, Phyllis Whitney
G – Goana după cumpărături la New York, Sophie Kinsella
H – Clubul dependentelor de pantofi, Beth Harbison
I - Idiotul, Dostievski
Î - Îndrăgostită de un masai, Corinne Hoffman
J – Jurnalul lui Bridget Jones, Helene Fielding
K – Seria cumpărăturilor, Sophie Kinsella
L - Lacrimi de iubire, Eugen Patriche
M – Mândrie şi prejudecată, Jane Austen
N – Nechibzuinţă, Amanda Quick
O – O plimbare de neuitat, Nicholas Sparks
P – Pantalonii călători, Anne Brashares (toată seria)
R – Reîntoarcere în Barsaloi, Corinne Hoffman
S – Suflete pereche, Cecelia Ahren
T – Texas! Toată seria, Sandra Brown
U – Un înger pentru fiecare, Luanne Roce
V – Viu sau mort, Peter James
W – Promisiune mincinoasă, Howard Roughan
X -
Y -
Z – Gossip Girl, Cecily von Ziegesar

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Ce mai citim?

Mă întreba zilele trecute prietena mea, I., când mai am timp şi să citesc. Ha ha! Am prea mult timp, de aia citesc. De vreo trei luni încoace stau tare bine cu timpul. Probabil că asta se va schimba curând dar e o altă discuţie.

Aşadar, ce mai citim?

Pe mine m-a apucat iar pofta de chick-lit-uri aşa că m-am dus la bibliotecă să-mi fac provizii. Am ales "Divorţul perfect" dar am pus-o înapoi pe raft instantaneu când am VĂZUT-O! N-am stat pe gânduri nicio clipă. E vorba despre ultima din seria cumpărăturilor de Sophie Kinsella, "La cumpărături cu Minnie". Aşa că am încheiat în sfârşit seria de şase cărţi (deşi am citit pe undeva că ar fi opt, dar eu serios că nu am dat niciodată decât de şase).

Apoi, când să restitui cartea, am pus iar mâna pe "Divorţul perfect" însă am văzut alta, din nou. "Gossip girl". Ia te uită, mi-am zis. Tocmai voiam să mă apuc de serial, să văd şi eu cum e, acum că am terminat în sfârşit "Gilmore girls" (după care suspin cu dor!). Aşa că am luat-o pe asta. Faza tare a fost că abia acasă am descoperit că e volumul şapte. Pfff! Da'mi place. E foarte uşor de citit, cu adolescenţi rebeli, uşor exagerată. Am început şi serialul însă, cum cartea e mai avansată, mă cam încurc aşa că aştept să termin cartea până să merg mai departe cu serialul.

Hmmm... se pare că "Divorţul [acela] perfect" nu prea vrea să fie citit de mine, nu ştiu de ce îl tot ocolesc. L-oi citi până la urmă, sunt chiar curioasă. Şi chiar promit că dacă nu mai găsesc alt volum din "Gossip girl" iau cartea. A treia oară o fi cu noroc.

Voi ce mai citiţi?

PS: Sister, aştept să zici ceva despre ultima siropoasă pe care ţi-am recomandat-o ;))

joi, 8 septembrie 2011

"S-a făcut ordine printre universităţi"

Am terminat anul acesta o facultate. Una pe care mi-am dorit să o încep (şi să o termin, logic), pe care am făcut-o cu plăcere şi interes, pentru că m-a interesat şi nicidecum pentru a avea şi eu o diplomă, aşa cum îi şade bine mai nou oricărui om. Îmi doresc să merg mai departe şi dă fac un master, unul la care visez cu toată fiinţa mea. Mi se pare normal. E perfect normal să vrei să faci mai mult, să te specializezi, să vrei să ajungi cât mai sus şi cât mai bine, ţinând cont de posibilităţile şi capacităţile tale. Dar mai apare o întrebare: ai unde?

Zilele trecute s-a făcut publică lista cu topul universităţilor din România. Odată cu acest top ne-am lămurit si care e treaba cu studiile de masterat şi doctorat. În primul rând, cele două universităţi din Arad sunt clasate în ultima categorie (a patra), cică "Universităţi centrate pe educaţie" - acuma sincer nu ştiu de unde le-o fi venit ideea să pună un astfel de nume acestei categorii, e oarecum jenant dar presupun că inspiraţie mai bună n-o fi avut nimeni.

Nu mă aşteptam ca aceste două universităţi să intre în prima categorie, "Universităţi de cercetare avansată şi educaţie", nu sunt absurdă. Dar totuşi. E... nici nu ştiu cum să numesc treaba asta. În a doua categorie intră chiar şi universitatea din Craiova, din Sibiu, din Galaţi, din Constanţa, din Braşov, din Târgu Mureş. Dar Aradul nu. Dar cum e posibil? Nu suntem totuşi un oraş mic, uitat de lume. De ce nu putem fi capabili să oferim studii ca lumea? Suntem clasaţi acolo, la ce a mai rămas. Ceea ce înseamnă că universităţile nu mai pot susţine studii de masterat. De fapt, ele pot însă nu le recunoaşte nimeni. Nu-i păcat?

Şi atunci, ce-ţi rămâne de făcut? Pleci acolo unde ţi se oferă ceea ce cauţi dacă aici, aproape de tine nu se poate. Dar e păcat. Păcat. Păcat...

PS: Titulul este un citat ce aparţine ministrului de educaţie, Daniel Funeriu, şi continuă aşa "12 sunt de elită".

luni, 5 septembrie 2011

Prima nuntă

Atât de repede trece timpul... Parcă ieri am aflat că vecina mea, cea mai veche prietenă, cea cu care am copilărit, se mărită. Parcă ieri venea la mine să îmi aducă invitaţia la nuntă. LA NUNTĂ!

Şi sâmbătă am fost la nunta ei. Tot nu-mi venea să cred că e adevărat, că mireasa e chiar C. Ştiam de la ea că nu are emoţii deloc pentru ceea ce urmează. Eu am avut. Cu două nopţi înainte de nuntă am avut insomnie, m-am tot sucit şi răsucit gândindu-mă la nunta ce urma să aibă loc, la faptul că am crescut, că ne-am maturizat, că avem alte subiecte de discuţie... C. e prima prietenă apropiată care s-a măritat. Mie îmi plac tare mult nunţile şi romantismele de genu' ăsta. Iar nunta lor a fost una superbă. Mi-a venit să plâng când am văzut-o în rochia albă şi frumoasă, când i-am văzut mirele fericit, când au spus "da-ul" la starea civilă, când i-a logodit preotul, când au dansaaaaaaat şi de alte zeci de ori.

Timpul trece, e fapt dovedit. Am ajuns la vremea în care ne gândim intens la viitor, la carieră, la familie, la stabilitate, la siguranţă. Am ajuns la vremea în care, cel puţin sora mea şi cu mine, suntem întrebate tot mai des "când te măriţi?". Nu, n-am planuri de acest gen dar... E ciudat.

Aşadar, chiar dacă C. susţinea că ea nu se mărită decât după 30 de ani, a fost prima dintre noi care s-a măritat. Sper din suflet să fie fericită!