luni, 7 decembrie 2009

Libertate!

Unul dintre sentimentele cele mai eliberatoare şi dădătoare de satisfacţii este libertatea. După DEX, libertatea este "posibilitatea de a acţiona dupa propria voinţă sau dorinţă" sau "posibilitatea de acţiune conştientă a oamenilor în condiţiile cunoaşterii (şi stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii şi a societăţii" sau "starea celui care nu este supus unui stăpân".
Unii, plini de adrenalină şi curaj, îşi manifestă dorinţa de libertatea prin sporturi extreme. Bungee jumping, paraşutism... Se eliberează total de stres şi se simt pentru câteva clipe liberi, liberi, liberi!
Din punctul meu de vedere, libertatea are o arie mai mare. Nu sunt foarte curajoasă (plimbarea de zece minute cu telecabina a fost o adevărată aventură, ceea ce pentru alţii ar părea floare la ureche!) iar înălţimea nu-mi provoacă deloc sentimentul de eliberare ci, dimpotrivă, îmi aduce stres, teamă, nelinişte. Cred că cea mai mare libertate ar putea să ţi-o dea zborul, însă pentru noi, oamenii, zborul rămâne un vis. Nimic nu cred că este mai eliberator decât deschiderea aripilor şi plutirea în văzduh. Ar mai fii şi ideea zborului cu avionul sau alt mijloc de transport aerian dar aici intervine din nou, pentru mine, frica de înălţime. Încrederea în propriile aripi, în propriile mişcări e mai mare decât încrederea într-un avion. În schimb, fiind o iubitoare a apei, un înot lin într-o apă curată, albăstruie, poate însemna libertatea.
De asemenea, o plimbare cu motorul, pe un drum fără obstacole (dacă se poate şi cu peisaj frumos, un apus de soare, un câmp cu maci sau floarea-soarelui), cu părul în vânt (sub casca de protecţie, evident!), cu căştile în urechi, din care răsună melodia preferată, trebuie să fie de o libertate perfectă.
Sentimentul de linişte, alungare a stresului şi, implicit, de libertate îl poate da şi un masaj bine făcut, cu ulei şi arome calmante. Călărirea unui cal la malul mării, cu valurile spărgându-se la picioarele animalului... Un dans în ploaia caldă de vară... Un "te iubesc" auzit sau rostit din suflet, pentru sau de la persoana iubită...

Suntem noi liberi cu adevărat?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu