Nimic nu ne mai mulţumeşte

Nu ştiu alţii cum sunt dar mie tot nu-mi vine să cred că e atât de cald afară pentru luna noiembrie. Mie îmi seamănă zilele astea cu unele de la începutul lunii septembie sau aprilie. Nicidecum cu noiembrie. Mai e o lună până la Crăciun iar noi putem circula cu tricou, fără palton, cizme, două bluze, fular, căciulă şi mănuşi. Eu am fost azi la redacţie în pantofi; cizmele-mi stau în plasa în care le-am cumpărat, cu eticheta pe ele.

Nu-mi place frigul. Sunt născută în luna iulie, în luna caniculei şi aşa-mi şi place. Mi-e groază când vine frigul şi am nevoie de şapte cojoace. Însă tot nu mi se pare normal ca iarna să fie peste 20 de grade. Problema cu noi, oamenii, e că nimic nu ne mulţumeşte. Când e cald, ne plângem că e prea cald, că nu putem respira, că nu ştim unde să ne mai retragem, ce să mai dăm jos de pe noi etc. Când plouă ne plângem că circulăm greu, că e incomod, că ne udăm. Când e frig, e prea frig.

Pe mine nu mă deranjează foarte mult că e cald, din moment ce nu agreez frigul. Însă tot nu-mi vine să ascult colinde, să privesc în vitrine ornamente de Crăciun, să mă gândesc la cadouri, mâncare, brad şi Moş Crăciun.

Ciudat!