Vine o zi...

... când ţi se face dor. Eşti departe de persoana sau locul lângă care ai vrea să fii şi îţi vine să te iei şi să pleci cât mai repede într-acolo. Pe mine când mă apucă dorul, pune serios stăpânire pe mine, se agaţă de mine şi nu mai vrea să-mi dea drumul o vreme.

Îmi aduc aminte că acum câţiva ani (multicei) ţineam mult de tot la un băiat care nu era tocmai din Arad. Mergeam în acel loc cam o dată la trei luni. Uneori mi se făcea atât de dor încât simţeam că înnebunesc, recapitulam de zeci de ori momentele frumoase, deşi îmi făceam mai mult rău decât bine. Dar mă consolam cumva cu asta. Se spune că amintirea e cel mai bun loc de întâlnire; aşa era şi pentru mine.

Nu, nu mi s-a făcut dor de băiatul blond, el nu mai există de multă vreme decât ca o amintire. Am dat acest exemplu doar pentru a sublinia sentimentul acesta de dor.

Astăzi aş fi vrut să fiu la Timişoara, tânjesc după asta. Astăzi mi-e dor tare, tare!...