You have reached a new level

Au trecut deja trei ani. Au trecut atât de repede încât aproape că nici nu i-am simţit. M-am temut mult de perioada asta însă n-am avut de ce. Au fost trei ani frumoşi. Trei ani în care mi-am cunoscut puterea, ambiţia şi răbdarea. Nu pot să spun că anii studenţiei au fost cei mai frumoşi din viaţa mea (de până acum) însă nici nu mă voi gândi cu amar la ei peste câţiva ani. Am cunoscut oameni şi oameni, m-am bucurat, m-am enervat, m-am plictisit, m-am implicat.

Sâmbătă mi-am aruncat toca în sus în mod simbolic şi am spus "adio!" celor trei ani de studenţie. Nici astăzi nu-mi explic lipsa de emoţii de la cursul festiv. Ba da, am avut câteva emoţii pentru că n-are cum să te lase rece frumuseţea studenţilor înfofoliţi în robă, eşarfă şi tocă (mai ales ale noastre). Plus că se încheia o etapă importantă a vieţii mele. Însă după cum mă ştiam eu, mă aşteptam să lăcrimez. N-am făcut-o. Nu m-am abţinut, pur şi simplu n-am simţit nevoia. Nici măcar când sora mea şi mama mea au făcut-o (din mândrie). M-am bucurat de moment şi atât. Şi a fost foarte bine. La fel am făcut şi la mini-banchetul care a ieşit mai bine decât se aştepta orice student de la Jurnalism, promoţia 2011.

Mai avem doar un stagiu de trecut: licenţa. Acolo da emoţii, cred şi eu. Pentru unii mai există un stagiu suplimentar, admiterea la master. Apoi vacanţă. Bine meritată!