sâmbătă, 9 iulie 2011

Legea adopţiei în România

Nu ştiu exact ce zice legea asta, de obicei n-am răbdare să citesc astfel de documente. Însă ştiu sigur că la noi în ţară procesul adopţiei este extrem de complicat şi durează enorm. Există multe condiţii, trebuie să ai bani (să poţi întreţine copilul), o poziţie bună, mult timp şi, cel mai important, multă tărie şi răbdare. A, da, şi dorinţă. Deşi aia-i prima.

Zilele trecute am semnat petiţia pentru ca legea adopţiei în România să se schimbe, să devină ceva mai uşor să ai un copil dacă din punct de vedere fiziologic nu-l poţi face. Am semnat acea petiţie pentru că mă doare sufletul pentru acei oameni care îşi doresc din suflet un copil şi nu-l pot avea, nici măcar unul adoptat. Sau îl au după ani şi ani de lupte cu legile din ţara noastră dragă. Am semnat petiţia pentru că nu se ştie niciodată unde şi cum te poartă viaţa. Iubesc copiii şi îmi doresc cu ardoare să am copiii mei (la un moment dat în viaţă). Însă dacă, Doamne fereşte!, voi avea vreodată nevoie să adopt unul, aş vrea să o pot face fără să înnebunesc înainte de a o putea face. Adevărul e că de când eram mică îmi doream să am doi copii ai mei şi unul adoptat. Însă, reptet, sper din suflet să nu fie nevoie să trec printr-un asemenea proces!

Pentru cei care vor, am să las aici şi locul unde se poate semna petiţia. Nu costă nimic. Până acum au fost strânse 71493 de voturi. http://vreausieuparintiimei.stirileprotv.ro/


Un comentariu: