Ce am învățat de când sunt mare

C.L.M. a pus acum ceva timp o întrebare în una dintre postările de pe blogul ei: Voi ce ați învățat de când sunteți mari? M-am tot gândit la asta și m-am hotărât să răspund și eu.

În primul rând, de când sunt mare am învățat că nu există familia perfectă, bună de pus în ramă și de agățat în cui, pe perete. Fiecare familie are problemele ei pe care le poate evita mai mult sau mai puțin. Multă vreme am trăit cu imaginea și ideea asta iar acum știu sigur că ea nu există.

De când sunt mare am învățat că iubirea este extrem de importantă în viață. Am învățat că trebuie să treacă ceva vreme până să te oprești la persoana potrivită și că n-ai de unde să știi că ea chiar e acea persoană cea potrivită. Dar știu că trebuie să dai totul pentru a primi totul, să lupți dacă îți dorești. Am învățat că iubirea e ceva extrem de frumos dar și dificil.

Cel mai important lucru pe care l-am învățat de când sunt mare e acela că un copil este EXTREM de important și odată ce i-ai dat naștere, el devine o responsabilitate majoră, cea mai mare de fapt. Am învățat asta din experiența pe care am avut-o prin munca cu doi copii (una pe care o desfășor și acum). Nu e suficient să aduci pe lume un copil, trebuie să știi și cum să-l crești, să-l educi. Trebuie să te dedici lui maxim. Nu-mi vine să cred că există părinți cu posibilități, părinți capabili care nu știu ce înseamnă de fapt noțiunea de ”părinți” și care își bat, pur și simplu, joc de copilul/copiii lor. Am simțit pe pielea mea ce înseamnă un copil care simte lipsa mamei, a părinților în general. Acești copii s-au agățat de prezența mea pentru a suplini lipsa acelora pe care îi doreau în preajmă. Și e dureros și trist.

Am mai învățat multe de când sunt mare dar astea cred că sunt cele mai importante lucruri. Și încă nu sunt suficient de mare, sunt sigură că mai am muuuuuuuulte de învățat.