Cum deosebeşti omul bun de omul rău?

Omul este o construcţie extrem de complexă. Nu există unul la fel cu celălalt, niciunde pe lumea asta. Eu mi-am dat seama, de-a lungul timpului, că nu trebuie să ai încredere în oricine, că în om se pot ascunde multe. N-am ţinut cont de multe ori de treaba asta şi m-am ars. Teoria e uşoară, practica e cea mai grea.

Cum deosebeşti omul bun de omul rău? Nu cred că există o tactică. Poate că nici nu există om bun sau om rău, ci doar amestecuri.

Am apelat săptămâna trecută la ajutorul unui medic veterinar din Arad (n-are importanţă numele), un medic foarte bun. Îl rugasem -şi acceptase- să mă ajute cu un interviu pentru un articol. Dead line-ul pentru articolul respectiv este 21 februarie, adică mâine, iar eu îi dădusem omului suficient timp să răspundă la întrebări.

Azi dimineaţa am primit un mail de la medicul respectiv care îmi spunea că, din păcate, a avut o problemă personală, să îl contactez telefonic, etc. Nah poftim! mi-am zis. Eşti mare şi ocupat, n-ai vreme de oameni mici.

M-am pripit aşa cum tinde să facă omul mai mereu. Domnul doctor m-a sunat şi mi-a spus că a avut o tragedie în familie şi că din păcate nu mai poate răspunde interviului. DAR mi-a trimis o serie de materiale ajutătoare, un suport util. Plus scuzele de rigoare.

Aşadar, omul ajută chiar dacă se află într-un moment neplăcut. Nu ştiu exact care este problema, probabil un deces în familie. M-am căit enorm pentru ce am gândit despre el, despre situaţie, n-am luat totul în serios. Dar mă miră extrem de mult cum a ţinut să mă ajute în continuare, fără niciun interes, fără niciun câştig, chiar dacă în momentul ăla trecea prin clipe grele.

E clar, omul se poate detaşa de problemele personale, poate să ţină cont de nevoile celor din jur, dacă e OM. Ce frumos ar fi să reacţionăm toţi aşa, măcar din când în când. Iar omul ăsta, veterinarul, a dat dovadă că e om mare şi merită o bilă albă acolo unde contează.