Din ceea ce cunosc eu, bărbaţilor nu prea le place atunci când vine partea cu cadourile. N-aş vrea să generalizez, sunt sigură că există bărbaţi care se descurcă excelent la capitolul ăsta. Dar cei mai mulţi habar n-au de unde să înceapă atunci când se apropie o aniversare sau o ocazie de a oferi un cadou unei femei. Şi tot acestea, femeile, sunt cele la care fac apel în acest caz, să îi ajute.
Cunosc bărbaţi care ştiu să facă daruri frumoase cu uşurinţă şi bărbaţi care se chinuie până să găsească ceva potrivit. Bărbaţi inspiraţi, bărbaţi mai puţin inspiraţi. Al meu reuşeşte să mă surprindă în două moduri. Înainte de a le explica, am să notez faptul că îl apucă un soi de tremurici invizibil când vine vorba despre cadouri. După şase ani e ceva mai uşor, începutul a fost mai greu.
Prietenului meu nu prea îi plac surprizele. Nici pentru el, nici pentru alţii (însă are parte de ele, vrând-nevrând, având în vedere că iubitei lui îi plac la nebunie :> ). Când vine vorba de a-mi face cadouri preferă să ştie de ce am nevoie şi se conformează. Măcar ştie că îmi place cu siguranţă.
Însă are momente când mă surprinde şi atunci îmi place de mor. De exemplu, cel mai recent moment, săptămâna asta a fost în Germania cu treburi şi ("ce-mi aduuuuuci?") m-a surprins cu două perechi de cercei cu fluturi, un lanţ cu medalion fluture şi o raţă de pluş care măcăie. Mă aşteptam la un magnet de frigider, ceva, iar el mi-a luat fix ce nu mă aşteptam. M-a mai surprins o dată, de un Crăciun, când mi-a luat, pe lângă un parfum şi o cremă de mâini, o carte de colorat şi creioane colorate pentru că îi spusesem că mi-e dor să colorez ;))
Dar nu e mereu aşa. Mă surprinde şi în mod negativ, cu replici de genul "eu n-am timp să caut" sau "eu nu ştiu ce să-ţi iau". N-aş ştii unde să îl încadrez pentru că mereu alternează. Ceea ce e bine, măcar nu e mereu de partea celor neinspiraţi.

Chiar ca a fost frumoasa surpriza pe care ti-a facut-o zilele trecute! :X :*
RăspundețiȘtergere:D :D :D
RăspundețiȘtergere