Lămâi galbene. Multe

De puţin timp m-am apucat (în sfârşit!!!) de şcoala de şoferi. Vreau carnet. Vreau să conduc. Vreau maşină. E cale lungă până acolo dar o bat, dacă tot m-am apucat. 

Mi-a luat ceva vreme până să mă conving să încep şcoala de şoferi. În clipa de faţă regret amarnic faptul că nu am făcut-o pe la 18-19 ani, să scap. Dar nu m-a atras. Bine, nici acum nu există o atracţie fatală între mine şi conducere dar... 

Mă chinuiesc, pe bune. Nu m-am gândit că îmi va fi atât de greu. Nu e ceva greu în general, depinde extrem de mult de fiecare persoană în parte. Şi aici mă refer la partea de conducere, nu de cea de legislaţie. Acolo e uşor dacă înveţi. Acolo chiar îmi place. Deşi mai am de parcurs, mai am de băgat la cap dar, per total, acolo mă descurc. Greul cel mare e la condus. Nu mi-am imaginat nici măcar o singură clipă că îmi va fi atât de greu. Maşina pur şi simplu mă conduce pe mine, în loc să o conduc eu pe ea. Bine, de fapt acum e ceva mai bine, după patru ore de conducere. Mi-e greu să fiu atentă în atâtea locuri deodată, mi-e frică de tot ce vine din partea opusă şi, cel mai important, maşina refuză să stea dreaptă, la locul ei, frumuşel pe bandă. Ba sunt prea în dreapta, ba prea în stânga. Plus că îmi înnebunesc instructorul cu faptul că strâng de volan (deşi mie nu mi se pare că aş face-o).  

Dar nu mă las. Sunt sigură că va fi un drum lung de parcurs dar vreau carnetul. O am pe sister drept model, care s-a luptat cu şcoala şi acum conduce maşinuţa ei personală şi îmi face poftă. Plus că am avut mult timp lângă mine un şofer excelent. Deci vreau şi eu să fiu şoferiţă. Nu sunt pretenţioasă, nu e musai să fiu excelentă, vreau deocamdată să învăţ, să fiu mai sigură pe mine, să iau carnetul şi să le fac toate pe rând.

Apoi vreau Ford Ka-ul meu drăguţ - încă nu ştiu ce culoare -, cu AR 25 DIU, ahhh, ce frumos sună! Iar la pensie voi avea şi Mini Cooper-ul mult visat. Crem cu negru :))