Întrebări fără răspunsuri

Eu nu-nţeleg. De ce când eşti obosit sau nervos te răzbuni pe cei din jur? De ce îţi vine să ţipi şi să arunci cu tot ce găseşti în jurul tău? De ce speri ca, făcând astea, să te calmezi? De ce când eşti supărat ai vrea să râzi şi-ţi plângi de milă? De ce nu poţi să tragi un plâns zdravăn până să ţi se urască de supărări şi să îţi revii? De ce când uiţi îţi aminteşti brusc? De ce când îţi aminteşti uiţi prea curând? De ce când vrei nu poţi? Şi de ce când poţi nu mai vrei? De ce visezi într-un anume fel când tu nici măcar nu te gândeşti într-acolo? De ce TREBUIE când tu nu vrei şi de ce VREI când nu trebuie?

PS: Întrebările acestea nu sunt potrivite întotdeauna şi pentru fiecare. Au apărut în mintea mea într-un moment filosofic, pornit mai ales de la prima întrebare şi a 10-a.

Wilmark! Wilmark! WILMARK!

Haha! Nu-mi vine să cred! De două ori nu-mi vine să cred. În primul rând, nu-mi vine să cred că reacţionez aşa. În al doilea rând, nu-mi vine să cred ce mi s-a întâmplat.

Odată cu deschiderea primului Mall din Arad, Atrium Center, se inundă paginile ziarelor, hi5-urile şi blogurile cu poze, impresii şi toate cele. Da, scriu şi eu despre asta. Adică, nu chiar. Nu scriu exact despre deschiderea asta, despre concertul ce a avut loc. Nici nu voiam să merg. Dar am fost, fuga-fuga de la lucru. Pentru că a venit iubitul meu de la Timişoara şi am profitat de moment. De ce nu am vrut să merg? Pentru că nu-mi plac deschiderile de acest gen, cu tot oraşu' adunat grămadă, îmbulzeală, ochi lipiţi de vitrine... Nu mă grăbesc niciunde, nu mă mut din Arad, nici mall-ul nu pleacă niciunde aşa că pot merge oricând. Nu trebuie să merg musai când se taie fundiţa roşie. Şi nu mi-era neaparat să-i văd pe băieţii de la Holograf. Nu că nu mi-ar plăcea, sunt bestiali!, dar nu mă prea dau în vânt după întâlniri cu vedete. Dar a fost frumos concertul. Nu prea m-am putut manifesta eu cum ar fi fost normal pentru mine, eram prea obosită să mă zbengui şi să cânt. Mai în formă erau prietenii mei decât mine. Bravo lor!

Daaaaaar, surpriza surprizelor a venit odată cu aflarea celui ce prezintă concertul: Wilmark. Ruşine mie, nu ştiam că el va fi în Arad. Asta e dovada faptului că citesc presa printre rânduri, răbdarea lipsind. Şi momentul momentelor a fost chiar finalul, când m-am îngrămădit, printre fetele disperate, să fac poză cu el. Am făcut poză cu Wilmark dom'le! Mie mi-e tare drag de omul ăsta, nu ştiu de ce, mi-e simpatic, simpatic! Poate pentru că e mulatru şi vorbeşte atât de... sexy? :))

Eram hotărâtă să pun aici poza cu noi dar m-am răzgândit, deşi risc să nu fiu crezută :)) Dar nu vreau să-mi expun pozele aşa că nu mai pun deloc.

Lipsă de idei

Se pare că totuşi vine primăvaraaa! Ce frumos e să te plimbi pe vremea asta, am mai scăpat de câteva haine, în curând vine şi Paştele. Apropo... asta îmi aminteşte iar de cât de repede trece timpul. Cum să vină deja Paştele? Vine imediat şi 1 Mai-ul...

Dacă până acum ceva timp aveam atât de multe idei pe care să le dezvolt aici încât îmi venea să scriu şi de două ori pe zi, acum nu-mi mai vine nimic în cap. Îmi amintesc de o discuţie purtată săptămâna trecută cu Andra, fetiţa cu care lucrez (e deja subiect cunoscut aici). Nu mai ţin minte ce voia să mănânce şi am rugat-o să termine tema, la mate parcă era, şi apoi mergem în bucătărie. Îmi spunea într-una că îi e poftă pe acel ceva şi eu i-am zis "Scrie Andra că altfel aduc aici şi mănânc în faţa ta iar tu stai şi te uiţi!". Glumeam, bineînţeles. Ştiţi ce mi-a zis?

-N-ai face tu aşa ceva.
-De unde ştii?
-Pentru că n-ai tu aşa suflet. În adâncul tău eşti un fluture firav şi frumos, roşu cu argintiu. Ştii de ce am zis roşu? mi-a zis după o scurtă pauză.
-De ce?
-Pentru că sunt rari!

Am rămas mască. Auzi ce scoate copila din ea! Şi eu mă enervez pe ea de atâtea ori! Cam aşa merge treaba la noi, cu câte una din astea i se iartă trei "păcate" :))

Waaa! :x

Nu prea am despre ce să scriu astăzi, aş avea dacă aş căuta puţin prin creieraş dar nu prea am chef... Aşa că vă arăt doar o poză cu minunatul meu skin pentru Winamp. M-am gândit o dată să pun poză cu pătura mea, cu fluturi, logic. Poate o voi arăta şi pe aceea, în viitor. Deocamdată skinul :D

Cadouri, cadouri

Acum două zile, joi, am fost la cumpărături. Nu de-alea obişnuite ci am căutat cadouri pentru o fetiţă de doi ani şi pentru un băieţel de zece ani. Astăzi cei doi fac petrecere de ziua lor iar fetiţa cu care lucrez eu e invitată. M-am dus aşadar pregătită, ştiam ce urmează. Dar nu mi-am închipuit că poate fii atât de greu. Cu fetiţa am terminat repede, oricâte ar avea, tot e binevenită o păpuşă, o haină sau alte joculeţe. Cu un costumaş (bluză, pantaloni + gecuţă) şi o maimuţică de pluş m-am scăpat. Aveam baftă că bugetul nu era unul mic deloc. Buuuun... urmează băieţelul. Ce să-i pot ştii cumpăra unui băieţel de clasa a III-a? De jucat nu ştiu cât se mai joacă el cu maşinuţe, trenuleţe şi roboţei. De cărţi nu mai spun, nu îl încântă. Haine? Jocuri? Foarte greu! După ce m-am învârtit de o grămadă de ori prin tot magazinul (deloc mic) am rămas la o bluză frumoasă şi, la dorinţa Andrei, un joc - Megalopolis cred că se numea, în genul lui Monopoly doar că era cu oraşe din România. Mi-a fost greu pentru că Andra era preocupată de Barbie, de mormane de jucării de pluş, de haine cu Hannah Monatana şi alte cele iar eu aveam sarcină maximă. Pfui! Tare greu e cu băieţii ăştia, greu mai ştii ce să le cumperi, indiferent de vârsta lor. Femeile au mereu nevoie de ceva şi chiar dacă nu au nevoie e binevenit oricând un parfum, o poşetă, un fard, un luciu de buze, o bluză, un pantalon etc. etc. Şi astea sunt doar lucruri de suprafaţă, că mai urmează şi pasiunile şi atracţiile... Ce mai? Floare la ureche!

Survivor- un show pentru cei puternici şi deştepţi

Nu mai ţin minte ce sezon din această emisiune am văzut prima oară. Dar mi-a plăcut. Mult. Din păcate m-am uitat doar la vreo trei sau patru sezoane şi am lăsat-o blată o lungă perioadă de timp. Nu de multă vreme însă, butonând telecomanda, am dat peste ultimele episoade din sezonul 11. Ştiind că începe unul nou am început să mă uit iar. Mai e puţin şi se termină sezonul 13. Ţin minte că la ultima finală am preferat să nu merg la facultate, pentru a nu pierde acel episod.

Ce e Survivor? Cred că majoritatea ştie. Un concurs de supravieţuire, pe o insulă pustie, un joc strategic, care cere curaj, putere şi ambiţie. 39 de zile departe de casă, de lux şi comoditate, alături de oameni necunoscuţi. Lupta pentru a rămâne în concurs, de a-ţi face un adăpost cât mai stabil, de a găsi hrană, de a te integra în grup, de a te întrece cu un alt grup iar, în final, de a-i învinge pe toţi, de a rămâne ULTIMUL SUPRAVIEŢUITOR. Pentru probe ai nevoie în primul rând de putere dar şi de o minte iscusită.

Mi-ar plăcea şi mie să particip la un asemenea concurs, la o asemenea aventură. Bineînţeles că nu aş putea, dar dorinţa există. Sunt mică şi slabă şi nu aş rezista mai mult de 24 de ore în sălbăticie, mâncând insecte, râme, furnici şi alte cele, dormind pe scânduri şi frunze, spălându-mă în ocean... Şi, peste toate acestea, participând la probe ce mi-ar seca orice urmă de putere. E ca şi când te atrage ideea de zbor dar tu defapt te temi de înălţime. Dar eu m-aş strădui chiar dacă, probabil, aş fii eliminată printre primii.

Premiul pentru un asemenea concurs este de 1 milion de dolari. Deci orice efort merită. Cred. Dacă eşti suficient de puternic şi stăpân pe tine, da, merită. Plus că experienţa este de vis şi, chiar dacă milionul nu-ţi cade în mână, câştigi mult. La noi nu ştiu cât s-a câştigat. Pentru că, apropo, am avut şi noi un show de acest gen (în minunatul nostru stil de a copia orice se poate), Rătăciţi în Panama. M-am uitat doar spre final şi mi-a părut rău că nu am urmărit întreg concursul. Andrei Gheorghe, prezentatorul, nu putea fi mai potrivit în niciun alt loc decât acolo, în mijlocul insulei, cu turbanul pe cap, spunând "Ziua bună concurenţi!". Mi-a plăcut şi câştigătorul, Aly se numeşte. Dar am uitat să precizez faptul că şi prezentatorul Survivor îmi place, Jeff Probst, e un simpatic şi jumătate. În plus, ştie foarte bine să pună întrebările potrivite pentru fiecare concurent şi are un stil aparte de a anunţa recompensele, premiile sau alte veşti.

Contraste

M-am gândit ieri la postarea aceasta dar n-am apucat să scriu. Între timp a mai apărut un contrast aşa că îl notez primul. E vorba de vremea asta de afară. Toată săptămâna a fost călduţ, soare... ce mai? Aproape primăvară. Şi aseară a nins. De ceee?! Nu mai fac acum teoria vremii pentru că oricum nu ţine de mine că afară e soare sau ninge.

Chestia de la care a pornit acest subiect a fost o discuţie din timpul unui curs, când profesorul ne povestea cum, pe vremea studenţiei lui, putea să prindă postul de televiziune TVR 1 cu furculiţa. Adică împlânta o furculiţă nu ştiu pe unde în televizorul acela alb-negru şi, surpriză! TVR-ul funcţiona. Gândul meu a zburat la diferenţa între vremea aceea şi aceasta în care (dau exemplu concret aici) o familie are 4 camere şi 4 plasme, una mai mare ca cealaltă. Bineînţeles că nu e peste tot aşa dar situaţia există.

Tot referitor la contraste, mă gândeam la copilărie. Eu am avut o copilărie tare frumoasă, trăiam cu impresia că am familia perfectă. Abia mai târziu am realizat că viaţa nu e chiar tot timpul roz, că mai există uneori probleme ce ne afecteatză. Dar nu aici voiam să ajung ci voiam să evidenţiez faptul că am ştiut şi am avut prilejul să mă simt copil. Am adorat să mă joc. La nouă ani mă jucam cu Barbie cu o dedicare ieşită din comun (recunosc faptul că mi-ar mai plăcea să o fac). Iar acum copiii de nouă ani au alte preocupări. Am să dau un alt exemplu concret, un lucru ce mi-a rămas întipărit în memorie. Fetiţa cu care lucrez eu vorbea pe Mess cu fostul ei coleg de bancă, mutat în Germania. Redau începutul discuţiei: "Ceau. Cf?" "Bn. U?". La nouă ani eu nu ştiam de aşa ceva. Nici de Mess. Nici măcar nu aveam calculator. Eu mă jucam fain-frumos şi nu ştiam de prescurtări de acest gen. Mă rog, lumea se mai dezvoltă, trecutul e trecut, cine ştie ce o mai fii în viitor...

PS. Ce noroc cu 1 Martie, mi s-a mărit colecţia de fluturi -unul mai frumos decât toţi ceilalţi :)