Ştiri din Europa

Astăzi e zi cu emoţii. În sfârşit, pot să vorbesc despre asta. Nu că până acum nu puteam, nu-mi interzicea nimeni dar am avut eu aşa o chestie (inexplicabilă). Dar azi, oficial, se dă startul.

Începând din această seară, la postul de televiziune arădean, InfoTV, se difuzează o nouă emisiune. Un jurnal de ştiri de fapt. "European News". În acest proiect sunt implicată şi eu, ca redactor. După trei săptămâni de exerciţiu, astăzi vom fi "pe sticlă". Pe sticlă am fost întreaga săptămână trecută pentru că a rulat zilnic promo-ul emisiunii. L-am pus să-l vedeţi şi voi, dacă vă interesează. Apar şi eu acolo, cine mă cunoaşte mă recunoaşte, cine nu... :D De notat, aşa, în treacăt, e faptul că vocea de pe fundal e (ghici?) a mea. Râd de ea de fiecare dată când o aud dar nah, am realizat şi eu ceva şi-mi place.

Sunt mândră de ceea ce fac. Îmi place să scriu de când mă ştiu. Nu credeam că mă va prinde atât de repede munca de la redacţie dar uite că aşa e. Înainte eram de părere că nimeni şi nimic nu-mi poate lua pasiunea pentru presa scrisă şi că televiziunea nu mă încântă. Dar nu e chiar aşa. Îmi place ceea ce fac, o fac de plăcere şi rezultatul e mulţumitor. Chiar dacă e stresant de multe ori, chiar dacă nu scriu cu profesionalism 100%, chiar dacă..., chiar dacă... Dar sunt la început de drum şi mi se pare normal. Am făcut presă scrisă doi ani de zile, nici nu mai ştiu câte articole publicate am. Aşa că, da, pot spune că scriu bine ştiri de presă scrisă. Însă în televiziune sunt de trei săptămâni şi încă nu stăpânesc totul foarte bine. Am timp să învăţ, am cine să mă îndrume.

Sper să iasă totul bine, să ducem proiectul la bun sfârşit, să muncim bine şi să fim mândrii de munca noastră de practicanţi. Diseară, la 19:30, după Jurnalul Regional, voi fi cu ochii în televizor (chiar dacă voi fi la lucru)!

Din păcate nu pot încărca video-ul, nu ştiu de ce trebuie să aştept peste o oră şi tot nu reacţionează. Îl voi încărca atunci când cineva mai priceput ca mine mă va ajuta. Şi când voi avea timp! Îmi cer scuze pentru suspans.

Nimic nu ne mai mulţumeşte

Nu ştiu alţii cum sunt dar mie tot nu-mi vine să cred că e atât de cald afară pentru luna noiembrie. Mie îmi seamănă zilele astea cu unele de la începutul lunii septembie sau aprilie. Nicidecum cu noiembrie. Mai e o lună până la Crăciun iar noi putem circula cu tricou, fără palton, cizme, două bluze, fular, căciulă şi mănuşi. Eu am fost azi la redacţie în pantofi; cizmele-mi stau în plasa în care le-am cumpărat, cu eticheta pe ele.

Nu-mi place frigul. Sunt născută în luna iulie, în luna caniculei şi aşa-mi şi place. Mi-e groază când vine frigul şi am nevoie de şapte cojoace. Însă tot nu mi se pare normal ca iarna să fie peste 20 de grade. Problema cu noi, oamenii, e că nimic nu ne mulţumeşte. Când e cald, ne plângem că e prea cald, că nu putem respira, că nu ştim unde să ne mai retragem, ce să mai dăm jos de pe noi etc. Când plouă ne plângem că circulăm greu, că e incomod, că ne udăm. Când e frig, e prea frig.

Pe mine nu mă deranjează foarte mult că e cald, din moment ce nu agreez frigul. Însă tot nu-mi vine să ascult colinde, să privesc în vitrine ornamente de Crăciun, să mă gândesc la cadouri, mâncare, brad şi Moş Crăciun.

Ciudat!

Un concert ce-ţi întoarce spatele

De când mă ştiu îmi place Ştefan Hruşcă. Poate pentru că ador sărbătorile de iarnă, deci şi colindele, poate pentru că e maramureşan ca părinţii mei. Cert e că mi-e foarte aproape de suflet omul ăsta. El e mai puţin cunoscut pentru muzica uşoară, toată lumea îl ştie după colindele pe care le cântă dumnezeieşte. Mie, cel puţin, mi se face pielea ca de găină şi capăt un sentiment de profundă linişte sufletească atunci când îl ascult.

Ştefan Hruşcă vine în Arad, la Teatrul "Ioan Slavici" să interpreteze un repertoriu de colinde, în 20 noiembrie. Ca în fiecare an, îmi doresc să merg. Şi, spre deosebire de ceilalţi ani, am decis să fac un pas înainte. Dorinţa mea era să le fac un cadou părinţilor mei şi surorii mele, să mergem cu toţii la concert. Însă n-am să pot face asta. De ce? Din cauza preţului. "50-60 de lei, în funcţie de locul pe care îl doriţi", mi-a spus domnul de la Informaţii. Deşi ştiam că aşa va fi, m-am necăjit. Aş putea să fac un efort, să plătesc 200 de lei pentru câteva ore (maxim două) extrem de plăcute. Însă n-am să o fac. E mult. Părerea mea e că bani ai cam pentru orice dar parcă nu-ţi vine să-i cheltui chiar pe orice. Dacă aş ştii că nu mai am o grămadă de alte lucruri care necesită finanţare, aş fi făcut-o pentru plăcerea mea şi a familiei mele. Dar vine Crăciunul, vin câteva aniversări importante, vine iarna (a venit deja de fap!) şi sunt multe de achiziţionat.

Aşa că... cu părere de rău am să fac şi anul ăsta ca în toţi ceilalţi: începând de luni, 15 noiembrie, am să-l ascult pe Hruşcă prin boxele calculatorului, nu live, la câţiva paşi de mine. Până la urmă, tot în suflet ajunge ceea ce transmite el!

Ştiaţi că...?

Ștefan Hrușcă (născut în 8 decembrie 1957, Ieud, Maramureș) este un interpret român din Maramureș de muzică folk, cunoscut publicului din România mai ales prin colindele pe care le interpretează. A debutat ca artist în anul 1981 cu Cenaclul Flacăra, până în 1984 a susținut peste 1000 de spetacole împreună cu cenaclul. Începând cu anul 1991 s-a stabilit în Toronto, Canada.

Susţin şi eu!

Foarte puţină lume ştie că astăzi, 29 octombrie, este Ziua Mondială a Psoriazisului (a VII-a ediţie). Susţin şi eu acest eveniment, sufleteşte, pentru că tatăl meu suferă de această boală. Spun că doar sufleteşte susţin acest eveniment pentru că n-am auzit să se facă ceva în Arad cu ocazia aceasta. Oricum, nu a fost foarte mediatizată această zi Mondială a Psoriazisului. Dar important e că există aşa ceva şi că, undeva, oamenii pot fi informaţi şi sfătuiţi. Ştiaţi că există peste 125 de milioane de oameni în întreaga lume care suferă de psoriazis?

La mulţi ani, blogăraş!

Astăzi se împlineşte un an de când blogul meu a prins "aripi". Nu-mi vine să cred că a trecut atât de mult timp, atât de repede. De fapt au trecut exact 365 de zile dar n-au părut. De ceva vreme mi-am propus ca postarea de astăzi să fie postarea cu numărul 100 însă nu mi-a ieşit, e doar numărul 98. Dar nu-i nimic, nu era o regulă. Blogul meu nu a apărut într-o perioadă prea plăcută mie, prima postare fiind chiar tristă. Însă cu timpul a prins contur, lucrurile s-au rezolvat iar blogul a cunoscut fel şi fel de sentimente: vesele, comice, serioase, triste, melancolice... Dar cel mai important lucru e faptul că mi-am dorit să exprim tot ce am în gând, tot ce vreau să spun şi-mi vine să spun. "Pe aripi de fluture" e, oarecum, o oglindă a minţii şi a sufletului meu.

Şi pentru că tot ce e aici reprezintă cuvântul "fluture", am să prezint câteva achiziţii noi sau vechi ale mele în materie de fluturaşi. Sper să vă placă!



PS: Astăzi mai e o "sărbătoare", pe lângă ziua blogului meu, şi anume: Papi face şapte luni :D

Bună ziua, TELEVIZIUNE!

Ieri am avut una dintre acele zile în care faci cunoştinţă cu ceva nou, plăcut ţie. Am fost pentru prima oară într-un studio de televiziune. La InfoTV, mai exact. Mi-a plăcut. Mult. Chiar dacă eu mă simt atrasă mai mult de presa scrisă, sunt familiarizată cu redacţia de ziar. Însă e bine în viaţă să vezi cât mai multe, să experimentezi cât mai mult înainte de a analiza şi de a-ţi da seama ce ţi se potriveşte.

Mi-a plăcut în primul rând ce am văzut acolo, toată aparatura, toţi oamenii de acolo - deşi n-am avut contact cu foarte mulţi. Însă e foarte plăcut să intri acolo unde se filmează o emisiune sau o ediţie de ştiri, să fii înconjurat de toate camerele de filmat, de microfoane, lumini, reflectoare, promptere şi alte cele. Însă eu nu mă văd la televizor. Din câte mi-am dat seama, e mult mai greu decât ne imaginăm. Pentru că mă atrage munca de redactor mult mai mult decât cea de prezentator, n-am participat la exerciţiul de prezentator de emisiune. Însă am asistat la castingul colegelor mele. Şi am fost surprinsă, a fost interesant. Acum îmi pare puţin rău că n-am mers şi eu la "microfon", doar aşa, să văd cum e. Dar am fost oarecum descurajată şi mi-am zis că e suficient că "sunt" redactor. Pentru mine a fost simplu! Să vedem cum o fi de acum.

Dar unde dragoste nu eee...!

Pentru că de la o vreme mă simt tot în asentimentul acestei melodii, am să pun aici videoclipul - deşi acesta nu contează, e doar o poză; de fapt melodia e importantă. Mai există un "de fapt" şi anume acela că doar primele versuri ale melodiei mă atrag în mod special şi îmi plac mult de tot. Îmi place şi piesa în sine, e foarte frumoasă, numai bună de ascultat în maşină, la volum mare.



Sper că dacă nu împărtăşiţi aceleaşi sentimente ca ale mele, măcar să vă înveselească şi să vă dea o stare de bine melodia!