Într-o altă viaţă

Am să spun întotdeauna ce gândesc atunci când simt nevoia, indiferent de consecinţe.

Am să fac lucruri simple, care nu-mi sunt permise din cine-ştie-ce motive, ca să mă bucur de ele.

Am să profit de orice ocazie, fără să-mi fie de teamă de nimic.

Am să iau totul aşa cum e, fără să pun întrebări care să mă încurce.

Am să răspund întotdeauna aşa cum simt, fără să mă tem că răspunsul meu s-ar putea să rănească.

Am să plec atunci când voi simţi nevoia, fără să mă îngrijorez ce las în urma mea.

Am să mă gândesc întâi la fericirea mea şi apoi la a celorlalţi.

Am să bag în seamă doar ce vreau, fără să-mi încarc mintea şi sufletul cu toate cele.

Am să seletez sentimentele pentru a-mi fi mie bine.

Am să accept criticile fără să mă strofoc apoi zile în şir pentru ele.

Am să acţionez aşa cum simt şi cum vreau, fără să întreb pe cineva mai întâi.

Am să fac ceva pentru că aşa vreau, nu pentru că aşa trebuie.

Am să fiu egoistă

Toate astea... într-o altă viaţă.

Leapşa vacanţei

Vremea asta aiuristică mi-a produs o mare melancolie şi un (deeeeeja) dor de vară. Eu, sincer, am avut o super vacanţă, cum n-am avut de mult şi sunt tare fericită pentru asta (ca un copil!). Am văzut leapşa asta într-un blog drag şi o vreau şi eu aşa că...

1.  Dă o notă de la 1 la 10 acestei vacanţe!

 9, cu siguranţă. N-a fost ea 100% perfectă dar pe aproape :D

2. Pe unde te-ai plimbat?

În Grecia, în Costineşti, 3X la Vărşand (deci şi pe la unguri, implicit). Suuuper!

3. Menţionează cel puţin 2 prieteni cu care te-ai distrat vacanţa aceasta.

Roxy şi Roxy, clar!

 4. Spune cel puţin 2 melodii pe care le-ai ascultat vara asta.

 

 Connect-R-Vara nu dorm (încă o mai pot asculta), Corina-A ta, Alex Velea-Minim doi, Loreen-Euphoria.

5.  Ai realizat tot ce ţi-ai propus la începutul vacanţei?

 

 Da, chiar mai mult!

6. Arată-ne o poză pe care ai făcut-o vara asta. Nu trebuie să fie neapărat cu tine.

 

7. Povesteşte-ne o întâmplare haioasă din vacanţă. 

 

Hmmm... Habar n-am :))

 

Obsesii

Am şi eu, ca orice om, câteva obsesii. Nu multe. Dar au apărut, habar n-am cum, în viaţa mea şi mă ţin tare de ele. De ce? N-am nicio explicaţie :)) Să le iau pe rând, fără nicio ordine.

1. Obsesia asta e, cu siguranţă, pe primul loc în top. Însă e mai mult un obicei. Nocturn :)) Nu pot să dorm dacă nu am o pernuţă pe cap. Serios. A început pe când eram la liceu şi trebuia să mă culc repede iar sora mea era la facultă şi nu trebuia să se trezească devreme. Ea stătea seara pe comp iar eu mă feream de lumină. Au trecut mulţi ani de atunci dar eu nu m-am lăsat de obiceiul ăsta. Nu mă deranjează niciun sunet, nicio lumină, eu vreau doar să simt perna pe cap şi totul e în regulă. Să mă vedeţi cum disper când dorm în altă parte decât acasă! Până nu mă sigur că am pernă mică prin preajmă nu mă liniştesc. Bine, în cel mai rău caz e bun şi un colţ al păturii/plapumei sau un prosop, o bluză, cevaaa. Obsedata de mine!

2. A doua obsesie are legătură cu curăţenia. Nu, nu sunt obsedată de curăţenie, nici pe departe. Sunt o tipă ordonată dar nu prea prea :)) Adică fac curăţenie, nu-mi place să stau într-un mediu nepotrivit din acest punct de vedere dar nu sunt genul de fată care ţine ca totul să strălucească de poţi linge orice de oriunde. Însă mă obsedează dacă văd că e ceva pe capacul toaletei. Nu are voie să fie niciun fir de praf, de păr, nicio picătură de apă, nimic. Nu suport! Iar toaleta mea e aşezată chiar lângă chiuvetă - cam ca peste tot - şi se udă foarte des. Aaaaaaaaaa!

3. Fiind atâta vreme neangajată, deci cam toată ziua pe acasă, sarcina de a face paturile îmi revenea mie (îmi iau revanşa de săptămâna viitoare, ha ha!). Iar pentru activitatea asta am un întreg ritual, o obsesie absolut prostească. În fiecare dimineaţă trebuie să fac la fel, primul e patul meu, apoi al surorii, mă întorc la al meu pentru a pune pluşurile (musai MUSAI în aceeaşi ordine, să ne înţelegem), apoi pun telefoanele, cartea şi programul TV la loc, pe patul meu, etc etc. M-aş cruci dacă aş auzi la altcineva că face aşa :))

4. Asta e una pe care prietenele mele dragi (sister şi Roxy) o urăsc :D Sunt obsedată să corectez lumea. Nimeni nu poate face o greşeală gramaticală, de exprimare fără să nu fie corectat de mine. Rar îmi scapă câte ceva. Ştiu că uneori e enervant dar pur şi simplu nu mă pot abţine. Şi chiar nu o fac cu răutate, scuze fetelor ;))

Cam atât cu obsesiile mele, cred, CRED.

Ceee? Vi se pare că sunt obsedată de fluturi? Nopeee!

Cu FLUTURI: Poşete

Fără alte introduceri, tema de luna aceasta este cea din titlu, aşa că... voila! Câteva poşete frumoase, frumoase cu fluturini. Ultima poză e o completare mică, un suport pentru poşte, cu fluturi :))

 

Preferata mea!

Cine face primul pas?

De curând am fost la prietena mea cea mai bună (yeee!), la vreo 50 de km de Arad. Într-o seară, în parc, o fată mai mică decât noi ne cerea un sfat de care avea mare nevoie. Pe scurt, tipa e îndrăgostită de un băiat pe care l-a cunoscut de curând şi pe care nu îl vede prea des, el stând în Arad parcă. Vorbesc pe net, prin mesaje dar se văd rar. Chiar îi place de el şi voia să ştie dacă e ok din partea ei să îi spună asta. Prin mesaj, neavând altă posibilitate. Pe lângă my best friend şi mine, mai erau câteva fete şi câţiva băieţi în parc. De la început s-a pronunţat toată lumea categoric: nu, să nu facă asta. Însă după aceea a urmat o lungă şi lată discuţie pe tema asta, discuţie cu ocazia căreia m-am contrazis puternic cu prietena mea (Roxy).

Aşadar, cine face primul pas? Roxy susţinea sus şi tare că băiatul trebuie să o facă. Era de acord cu mine că anumite gesturi subtile trebuie să le facă tipa dar nimic mai mult. Eu nu gândesc chiar aşa. Suntem amândouă foarte romantice şi adorăm poveştile cu prinţi pe cai albi şi cu happy end, bla bla. Dar eu sunt de părere că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat trebuie să faci tot ce îţi stă în putinţe pentru a obţine acel ceva. Toată viaţa mea am mers pe principiul ăsta, în orice domeniu, inclusiv cu băieţii. Nu întotdeauna mi-a făcut bine acest lucru însă aici intervine al doilea principiu pe care îl am bine înfipt în mintea mea: mai bine să regreţi că ai făcut un lucru decât să regreţi că nu l-ai făcut.

Nu ştiu dacă e chiar adevărat însă mi se pare că băieţii devin mai timizi decât fetele atunci când vine vorba despre a face primul pas. Vorbesc de tipii aşa, mai serioşi. Şi chiar cred că un băiat se simte mai impulsionat dacă primeşte un semn de la o fată. Şi, să fim serioşi, cui nu îi place să flirteze şi cine se poate abţine să facă asta atunci când îi place de cineva?

O altă chestie... Chiar dacă tipului nu îi place de tine (încă) de ce să nu încerci? Păi poate îl cucereşti şi o să fie al tău, până la urmă. Important e să nu fii exagerată (tocmai asta voia Roxy să puncteze, doar că era mult prea strictă şi prea vehementă), să dai de înţeles că îţi place dar să nu fii prea disperată că băieţilor nu le place chestia asta, îi sperie chiar.

În concluzie, face primul pas cine simte, fără reguli!

Ceva nou. Cu FLUTURI

Din titlu nu pare nimic nou. Dar e. Zilele trecute mi-a venit o idee (faină, cred eu). Începând de astăzi, o dată pe lună (fără dată fixă) voi posta într-o rubrică ce va purta numele "Cu FLUTURI" chestii interesante cu fluturi, bineînţeles, de fiecare dată existând o anumită temă.

Prima temă, cea de astăzi, este "pantofi". Aşadar, iată câţiva pantofi/papuci cu fluturi:

Bărbaţii şi cadourile

Din ceea ce cunosc eu, bărbaţilor nu prea le place atunci când vine partea cu cadourile. N-aş vrea să generalizez, sunt sigură că există bărbaţi care se descurcă excelent la capitolul ăsta. Dar cei mai mulţi habar n-au de unde să înceapă atunci când se apropie o aniversare sau o ocazie de a oferi un cadou unei femei. Şi tot acestea, femeile, sunt cele la care fac apel în acest caz, să îi ajute.

Cunosc bărbaţi care ştiu să facă daruri frumoase cu uşurinţă şi bărbaţi care se chinuie până să găsească ceva potrivit. Bărbaţi inspiraţi, bărbaţi mai puţin inspiraţi. Al meu reuşeşte să mă surprindă în două moduri. Înainte de a le explica, am să notez faptul că îl apucă un soi de tremurici invizibil când vine vorba despre cadouri. După şase ani e ceva mai uşor, începutul a fost mai greu. 

Prietenului meu nu prea îi plac surprizele. Nici pentru el, nici pentru alţii (însă are parte de ele, vrând-nevrând, având în vedere că iubitei lui îi plac la nebunie :> ). Când vine vorba de a-mi face cadouri preferă să ştie de ce am nevoie şi se conformează. Măcar ştie că îmi place cu siguranţă. 

Însă are momente când mă surprinde şi atunci îmi place de mor. De exemplu, cel mai recent moment, săptămâna asta a fost în Germania cu treburi şi ("ce-mi aduuuuuci?") m-a surprins cu două perechi de cercei cu fluturi, un lanţ cu medalion fluture şi o raţă de pluş care măcăie. Mă aşteptam la un magnet de frigider, ceva, iar el mi-a luat fix ce nu mă aşteptam. M-a mai surprins o dată, de un Crăciun, când mi-a luat, pe lângă un parfum şi o cremă de mâini, o carte de colorat şi creioane colorate pentru că îi spusesem că mi-e dor să colorez ;))

Dar nu e mereu aşa. Mă surprinde şi în mod negativ, cu replici de genul "eu n-am timp să caut" sau "eu nu ştiu ce să-ţi iau". N-aş ştii unde să îl încadrez pentru că mereu alternează. Ceea ce e bine, măcar nu e mereu de partea celor neinspiraţi.