sâmbătă, 28 decembrie 2013

Cu fluturi: DE CRĂCIUN

Iată că a venit timpul pentru ultima postare din anul 2013. Și ce bine se potrivește, e exact cu fluturi. Nu știu cum am reușit să am un număr atât de fix de postări anul ăsta. 40. Puține, spre deosebire de anii trecuți. Dar nah, s-au cam schimbat prioritățile. Fluturii lunii decembrie vor fi legați de Sărbători, de Crăciun :) Un an nou cât mai bun pentru fiecare!


duminică, 22 decembrie 2013

Mister

Cartea pe care am primit-o de la Moş Nicolae mi-a adus aminte cât de mult îmi place să citesc. Şi să scriu. De scris n-am mai scris de foarte mult timp dar nu ştiu de ce cartea mi-a deschis apetitul parcă. Lipsa de timp mi-a tăiat din elanul pentru lectură însă, din fericire, cartea "Secrete de familie" de Freya North mi-a intrat atât de tare în suflet încât abia îmi vine să o las din mână. Nu degeaba mi-a făcut cu ochiul de prima dată când am văzut-o pe raftul (de reduceri!) de la Cărtureşti. Şi am pus-o pe lista de dorinţe. Şi Moşul s-a conformat. Autoarea e nouă pe lista mea de autori preferaţi, are nişte idei minunate, cartea "Regulile dragostei" fiind la fel de interesantă şi captivantă ca "Secrete de familie".

După cum spuneam, zilele astea mi-am amintit de ceea ce am scris până acum. Astfel, mi-am frunzărit cele două încercări de romane dar şi arhiva din calculator cu tot felul de povestioare. Şi am dat peste ceva de care uitasem cu desăvârşire. 

Nu mi-aş fi amintit sub nicio formă că am scris eu vreodată chestia respectivă dacă nu o găseam. Ceea ce e interesant e că povestea e neterminată, are doar un început scurt. Nu îmi amintesc absolut deloc unde am vrut să ajung cu ea, ce am vrut să iasă, nimic, nimic, nimic. E un mister total.

"Mi-am dorit dintotdeauna două lucruri: să devin medic şi să fiu, pentru o zi, bărbat. Bineînţeles că nu am avut parte nici de una, nici de cealaltă. Medicina m-a atras de mult, eram fascinată doar la vederea seringilor, medicamentelor, ustensilelor şi spitalelor. Dar în scurt timp mi-a trecut. Am realizat că medicina nu e ceea ce îmi doresc şi ceea ce îmi place cu adevărat. Am ajuns să nu suport sângele sau omul blonav. În schimb, am realizat că îmi place să scriu. Aşterneam pe hârtie tot ce puteam aşterne. Am umplut caiete întregi cu amintiri, întâmplări, sentimente. De fapt aşa am început, cu jurnale. Apoi am început să scriu poezii. Dar mi-a trecut şi asta.
            Al doilea lucru pe care mi l-am dorit s-a realizat parţial. Scriind. M-am hotărât să scriu o carte. Aveam deja un editor, aveam deja câteva lucrări publicate, lipsea doar cartea. Şi, pentru a-mi realizea visul măcar pe jumatate, am hotărât ca personajul principal al cărţii să fie un bărbat. Am început sa studiez mai atent bărbaţii, să le înţeleg comportamentul şi modul de a gândi. Mi-a fost greu dar m-am şi distrat. Am cunoscut, în acest timp, bărbaţi romantici, bărbaţi atenţi dar şi bărbaţi imaturi şi insensibili. Cu toate acestea eu mi-am creat un personaj ideal, un bărbat tânăr, de şaptesprezece ani. Vârsta aceasta mi s-a părut a fi vârsta perfectă pentru o dragoste crudă, nouă. Poate chiar unica. O primă dragoste.
            Andrei, personajul meu, era elev  la o şcoală populară din Arad. Era înalt, avea părul şaten deschis, ochii verzi şi o privire profundă. Era sportiv. Era ideal. Nu era totuşi un băiat care să aibă toate fetele la picioare."

duminică, 8 decembrie 2013

Operațiunea ROCHIA

Achiziționarea rochiei de mireasă este, din punctul meu de vedere, cam cel mai greu lucru pentru o viitoare mireasă. Personal, cred că aș porni în această aventură chiar a doua zi după ce am zis ”da”. Ciudat, dar nu toate fetele sunt așa.

La cinci luni după ce a fost cerută de nevastă, prietena mea cea mai bună a încercat prima rochie. Cam târziu, foarte târziu, spun eu. Dar ea e cea care are nevoie de rochie, ea știe când e pregătită. Așa că sâmbătă am pornit în sfârșit toate trei (Roxy miresuța, Roxy sister și eu) să căutăm rochii de mireasă. O experiență MINUNATĂ!

Aveam de mult o idee despre activitatea aceasta. După cum am spus și în postarea despre cererea ei în căsătorie, am purtat sute de discuții despre cum vor decurge pregătirile în momentul în care una dintre noi se va mărita. Practic e mai greu decât teoretic. În sensul că planurile noastre erau foarte roz, discuțiile noastre se învârteau doar în jurul aspectelor frumoase. În realitate e mult mai greu. Mai ales dacă nunta e mare iar mireasa e stresată. Pentru că da, nunta ei e maaaare iar ea e stresată (să nu îi spuneți că am zis asta :)) ). 

La început era reținută, parcă trăgea de timp. Se tot uita, abia scotea două vorbe despre ce și-ar dori. Îmi venea să iau eu o rochie de pe umeraș și să o îndes pe ea ;)). Dar wow! În momentul în care a intrat în cabina de probă mi s-a strâns sufletul. Locul arăta minunat, exact cum visam. O cabină mare, cu trei pereți cu oglinzi, cu un mic podium pe care viitoarea mireasă e așezată, îmbrăcată în rochia de mireasă. Și-a ales trei rochii la probat. Deși prima nu a fost cea mai frumoasă dintre cele trei, tot am rămas wow când am văzut-o. E atât de frumoasă în rochie de mireasă! Îi stă atât de bine, modelul care îi place o prinde atât de bine, e atât de strălucitoare și fericită în rochie! Bineînțeles că ne-am emoționat toate trei, așa cum ne așteptam.

E greu să alegi o rochie de mireasă. Există o mie și una de modele, fiecare are ceva frumos dar parcă nu prea... Se spune că în momentul în care găsești ROCHIA simți ceva, aceasta îți transmite ceva. E clar că e dificil rău de tot. Cred că există șanse extrem de mici să găsești din prima una care să te cucerească din toate punctele de vedere. Bine, noi am fost doar să vedem ce modele sunt, ce prețuri, să mai primească sfaturi. Apropo, contează extrem de mult și persoana care e pusă în magazinul pentru rochii de mireasă. Noi, din păcate, am avut o experiență nu prea plăcută în primul magazin, tipa era foarte antipatică, deloc entuziasmată, deloc prinsă, deloc săritoare. Și i-a mai spus viitoarei mirese și că are șolduri late, ceea ce nu se cade deloc atunci când încerci să vinzi ceva, mai ales o rochide de mireasă. Din fericire, la al doilea magazin am dat de două tipe super, o diferență enormă. Acolo a încercat două rochii. Prima a încercat-o la insistențele mele, pentru că pe mine m-a cucerit total rochia. Cele două Roxy au gusturi asemănătoare în ceea ce privește rochia de mireasă, eu nu. Eu sunt adepta rochiilor tip prințesă - mereu am fost. Dar wow, rochia aceea era un vis! Trebuie să fac o paranteză aici. Eu am o presimțire că pentru mine, când va fi cazul, alegerea rochiei de mireasă va fi EXTREM de dificilă. Pentru că niciodată până acum nu am văzut un model care să mă cucerească, să spun ”da, așa aș vrea să fie”. Sunt o mulțime de modele care mi se par frumoase dar pe care nu le-aș purta eu, la nunta mea. Adică ideea mea despre rochia ideală e una spectaculoasă. Rochia asta însă avea exact corsetul pe care mi l-aș dori. Le-am și spus fetelor și tipelor de la magazin că partea de sus a acelei rochii și partea de jos a altei rochii din vitrină alcătuiesc rochia mea ideală. Dar la mine nu e cazul acum, așa că nu ne stresăm inutil.

După primele rochii probate, Roxy era entuziasmată la maximum. Radia! Repet, arată foarte, foarte bine în rochie de mireasă. Iar când și-a pus și voalul pe cap a fost, după cum zicea atunci Roxy sister, angelică. Îmi imaginez acum cum va arăta imaginea ei finală de mireasă, cu coafură și machiaj. Aaaaawwww!

Ca o concluzie, experiența cu prima vizită la magazinele de rochii de mirese a fost superbă. Am fost, așa cum ne-am dorit, toate trei, bunele prietene, într-un moment atât de special. Am rămas cu un gust foarte plăcut, cu o dispoziție foarte bună, cu o apropiere și mai mare. Singurul lucru ce a lipsit a fost șampania (exista în imaginația noastră) ;))

Dacă tot sunt la subiectul ”nunta”, aș mai adăuga și faptul că am avut marea onoare de vizita împreună cu mirele și mireasa sala unde va avea loc nunta. A fost atât de emoționant! Mai ales că mireasa nici nu văzuse sala decât în poze așa că eram mândră că sunt alături de ea. Pentru mine a fost un moment foarte emoționant, în momentul în care am pășit în sală m-au lăsat picioarele. Poate și pentru că sala e mare și superbă. Deja îi vedeam pe cei doi radiind pe ring, dansând primul lor vals, sărutându-se...

PS: au mai rămas 8 luni :D

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Cu fluturi: LOGO-uri

Era să ratez luna asta rubrica fluturaşilor, pe ultima sută de metri m-am lăsat. Luna aceasta am ales un subiect ceva mai diferit dar foarte interesant. Am selectat cele mai interesante logo-uri cu fluturi pe care le-am găsit.


duminică, 24 noiembrie 2013

Când, cum şi de ce se schimbă oamenii

E o întrebare, nu un răspuns. Pentru că nu îl am. Mă întreb şi eu, cam des în ultima vreme.

De regulă, cred că oamenii se schimbă atunci când ceva important se întâmplă în viaţa lor. O bucurie mare, o durere mare, o pierdere, un câştig, un om care vine în viaţa lor, un om care pleacă... 

Şi de cele mai multe ori omul nici nu îşi dă seama că s-a schimbat, se întâmplă involuntar. Cei care realizează acest lucru sunt cei din jurul lui. Se poate întâmpla ca omul să nu îşi dea seama că s-a schimbat nici măcar atunci când i se spune acest lucru. El se simte la fel, schimbarea o simt doar cei din jur. Fapt nu foarte plăcut, ce-i drept. Întrebarea care se pune în acest caz e dacă are sens să convingi persoana respectivă că s-a produs o schimbare sau să o laşi baltă cu explicaţiile şi cu convingerile, să accepţi schimbarea şi atât. Complicat. 

Mai există şi schimbările voluntare, momentele acela în care te simţi epuizat, când un eveniment anume din viaţă te-a determinat să spui "gata!" şi să simţi nevoia să fii un alt om.

Apropo de subiectul ăsta, al schimbării, îmi vine în minte întrebarea următoare "te schimbă o relaţie?". Pe scurt, desigur că te schimbă. Mai ales dacă acea relaţie îţi aduce fericire şi împlinire. 

Schimbarea oamenilor e un subiect ce s-ar putea dezbate la nesfârşit, întrebarea "de ce?" rămânând întotdeauna fără un răspuns concret...

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

La modă

De ceva vreme aud la lucru, absolut în fiecare zi, discuţii ale colegilor mei masculini despre pariuri. E clar, se poartă. 

Primul lucru când ajung băieţii la lucru îşi împărtăşesc rezultatele. Negative, de regulă. Fiecare îşi expune alegerile făcute şi meciurile pierdute. Foarte rar se întâmplă să aud că vreunul a câştigat. Însă băieţii continuă să parieze, în ciudat acestui fapt.

Sincer eu nu prea înţeleg plăcerea asta. Poate pentru că sunt fată, nu ştiu ce să spun. Dar chiar mi se pare o pierdere de bani, poate şi de energie. O fi o plăcere pentru ei, o activitate relaxantă (deşi nu ştiu cât de relaxant poate fi sentimentul de frustrare atunci când pierzi tot ce ai pariat). Dar banii pierduţi? Mi se pare absolut inutil şi ilogic să investeşti bani în ceva ce ştii că nu îţi aduce nimic bun. 

Nu condamn "moda" asta. Până la urmă fiecare are plăcerile lui şi fiecare ştie ce face cu banii şi timpul lui. Însă tot continuă să mi se pară o activitate ciudată şi extrem de răspândită în rândul băieţilor. De multe ori, la birou, după minute în şir de discuţii despre bilete, meciuri, cote, reviste cu rezultate, simt nevoia de prezenţa unei fete, de o discuţie despre haine, unghii, machiaj, telenovele şi alte cele şi încep discuţii de acest gen cu colegele :))

duminică, 27 octombrie 2013

Cu fluturi: CĂRŢI

Pentru că îmi place să citesc.
Pentru că mi-e dor să citesc (mult).
Enjoy!