Am ajuns şi la postarea cu fluturi comestibili :D Sincer, în momentul în care scriu această postare mi-e foame, aşa că se potriveşte de minune. Am făcut o pauză de la fluturii mei, vă prezint mâncărică cu fluturi ce arată foarte bine şi cred că e şi foarte bună.
sâmbătă, 22 martie 2014
duminică, 16 martie 2014
Sunt gelos, mă aprind...
Aşa grăia Pepe, la un moment dat, acum o grămadă de ani. Gelozia e un subiect discutat şi răsdiscutat. Gelozia poate fi numită o boală, dacă e dusă la extreme. Dar unde e această extremă oare? Ea, gelozia, poate exista cu adevărat sau poate fi doar "montată" în capul tău. Când ai "dreptul" să fii gelos? Până unde duci această limită?
Eu nu eram o persoană geloasă. Adică nu eram nici aşa, să nu mă agit deloc dar nici la extreme nu eram, să fac_ca trenul la fiecare pas. Până la un moment dat. Când am avut, pe bună dreptate, motive să fiu geloasă. Şi când am fost înşelată şi minţită într-un mod mizerabil. Atunci mi s-a format un click, o chestie, un beculeţ cu senzor, un radar, o... ceva acolo.
Se spune că dacă ai încredere în persoana de lângă tine nu ai motive să fii gelos. La mine încrederea există. În proporţii foarte mari. Dar firea extrem de deschisă şi de prietenoasă a bărbatului poate face ca unele femei să înţeleagă alftel firea aceasta. Şi fără să vrei, vezi anumite chestii care ţie îţi par ciudate dar care poate nu au însemnătatea pe care tu le-o dai.
E greu de explicat când, cum şi de ce apare gelozia. Sau când îşi are locul. Cred că, până la urmă, important e cum gestionezi situaţiile în care apare gelozia. Cum laşi încrederea şi buna comunicare să îşi păstreze primul loc.
sâmbătă, 8 martie 2014
Cât îi halatu`? Halatu', cât îi halatu`?
Titlul ăsta e unul metaforic, desigur. Nu știu de ce dar mă duce cu gândul la o insistență enervantă și inutilă. Potrivit perfect cu subiectul pe care vreau să îl dezvolt.
Eu sunt o fire prietenoasă. Îmi place să mă înțeleg bine cu persoanele din jurul meu și, atunci când o persoană nu îmi place, știu să ascund asta dacă situația o cere. Din păcate, tind să mă încred prea repede în oameni și să îmi pun speranțe în prietenia lor. O colegă de serviciu îmi poate deveni foarte apropiată dacă petrec 6-8 ore cu ea pe zi și ajung să simt nevoia să îmi fie prietenă și în afara serviciului, de exemplu.
”Prietenonșenia” asta a mea îmi aduce uneori dezamăgiri. Frecvent, în ultima vreme, mi s-a întâmplat să fiu dezamăgită în felul acesta. Mi se întâmplă să mă întâlnesc din când în când întâmplător cu o fostă colegă din facultate care mi-a fost foarte dragă și să ne întindem la povești. Mereu punem aceeași placă cu ”musai tre să ieșim la un suc să povestim ca lumea”. Și în 3 ani de când am terminat facultatea n-am ieșit nici măcar o singură dată. Am insistat o dată, am insistat de două, de zece dar... până când?
Al doilea exemplu e cu o colegă de la master, cea cu care mă înțelegeam cel mai bine, fiind amândouă din Arad (în Timișoara). După disertație i-a rămas stikul la mine, mâine-poimâine e un an de atunci. ”Ieșim duminică la o prăjitură?”. Dumnica asta nu pot eu, următoarea nu poate ea, patru duminici nu mai vorbim deloc, iar nu poate ea și tot așa. Din nou, de ce să mai insist? Până la urmă stikul ei e la mine, ea ar trebui să fie cea interesată până la urmă.
Aș mai putea să dau cel puțin două exemple de acest gen dar devin prea personală așa că mă opresc aici, ideea de bază s-a înțeles. Mai e o situație în care îi arăt unei persoane că o plac, că îmi doresc să fim prietene. Îmi acceptă invitațiile dar niciodată nu invită. Confuză treabă, ce-ar trebui să înțeleg?
Problema mea e că nu știu să pun bariere solide. Sunt o persoană extrem de deschisă și nu întotdeauna acest lucru este unul pozitiv. Mi-aș dori să fiu mai distantă, mai puțin disponibilă. Pentru binele meu.
Dacă tot sunt la subiectul ăsta, nu pot să nu amintesc și de o prietenie veche, pusă la categoria de ”așa da”. Iza a fost prietena mea cea mai bună mulți ani, în generală. Chiar dacă ne-am îndepărtat între timp, ne-am făcut fiecare alți prieteni, relația noastră a rămas specială. Ne avem încă în suflet și ne vedem cu regularitate. Nu ieșim săptămânal în oraș, e cam dificil și cu faptul că ea stă în Timișoara acum și nu vine chiar atât de des în Arad. Dar ne vedem la fiecare sărbătoare, la fiecare 1 Martie, de zilele noastre și când ne mai facem timp, între aceste date. Întotdeauna avem ce povesti și rămânem cu un gust bun după întâlnirile astea.
E ciudată treaba asta cu prietenia. Un singur lucru e clar, extrem de clar: un prieten adevărat e un lucru de o mare importanță în viață. Poți să ai lângă tine un iubit, un soț, părinții, colegii sau alte persoane cu care să te înțelegi foarte bine dar un prieten intim, care să fie disponibil pentru tine, căruia să îi poți plânge pe umăr de tristețe sau de bucurie, căruia să îi spui ceva ce doar lui ai curaj să îi spui... e de neprețiut!
miercuri, 26 februarie 2014
Cu fluturi: ALE MELE (partea I)
Aşa cum am început, voi posta mai departe fluturi de-ai mei, de toate soiurile. Luna asta fac un amestec general, vă arăt câteva "de toate" cu fluturi, obiecte de-ale mele, dragi dragi draaaaagi! Urmează şi alte părţi, nu ştiu exact câte, mai pe categorii.
| Creionul meu fluturel, de la Sinaia |
![]() |
| Pixuri de la două prietene bune |
![]() |
| Lumânărică pe care n-o voi aprinde în veci! |
![]() |
| Suport de lumânare fluturel |
![]() |
| Aşa arată uşa de la camera mea :D |
![]() |
| Ceasul meu cel mai minunat din lume, de la fetele mele dragi |
| Eiiii, aşa arată perdeaua mea, spre disperarea lui sister ;;) |
| Fluturaşul meu 3D |
| Cel mai tare Mr. fluturel, adus din Germania |
| Semnul meu de carte, super special, hand made by my best friend |
| Câţiva dintre fluturii mei din cameră |
![]() |
| Micul portofel din Grecia |
![]() |
| Adorabila husă din Chinaaaa |
sâmbătă, 8 februarie 2014
Friendship with the ex
Ultimul episod pe care l-am văzut din Totul despre sex avea ca temă principală prietenia dintre un el şi o ea care au avut o relaţie. Există ea sau nu există? Pro şi contra. M-am tot gândit la asta.
Eu nu cred că există aşa ceva. Mai bine spus, poate exista dar eu, personal, nu cred în relaţia de prietenie între doi oameni care au avut o relaţie.Odată ce te desparţi de o persoană înseamnă că ceva nu merge, că sunteţi persoane diferite care nu pot funcţiona împreună. O relaţie de cuplu presupune şi o relaţie de prietenie până la urmă. Într-adevăr, poate exista o prietenie reală între o persoană de sex feminin şi una de sex masculin, cu asta sunt de acord. Însă nu după relaţia de cuplu. Există anumite limite între cele două noţiuni.
Mi se pare ciudat când aud persoane care ţin legătura cu persoanele care au fost în viaţa lor, că îşi povestesc chestii, despre viaţa lor, despre noile relaţii sau mai ştiu eu ce. Nu spun că nu mi se pare normal, doar că e o chestie care nu mi se potriveşte.
Eu îi port un deosebit respect fostului meu iubit. Am petrecut alături de el mulţi ani frumoşi şi nu am avut parte de o despărţire urâtă, cu reproşuri (prea mari), certuri, sentimente negative, ură sau altele de genul ăsta. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fim cei mai buni prieteni. Poate mai există momente în care mă gândesc cum mai e viaţa lui sau ce părere ar avea despre anumite aspecte din viaţa mea dar e clar că în viaţă trebuie să trecem peste anumite lucruri. Cred cu tărie că un punct înseamnă un punct şi nu o virgulă ori trei puncte. În fond, fiecare are viaţa lui acum.
Mai există şi persoane de care ai avut parte în viaţă şi de care nu vrei să mai auzi, care ţi-au făcut mai mult rău decât bine, persoane pentru care nu îţi vine să mai dai nici măcar un "bună ziua". Dar acele persoane contează prea puţin pentru a fi incluse în discuţia despre relaţiile de prietenie între foşti.
Aşadar, eu sunt contra. La fel ca Miranda, preferata mea din Totul despre sex :)
luni, 27 ianuarie 2014
Cu fluturi: ALE MELE (bijuterii)
Anul acesta am decis să încep rubrica "cu fluturi" cu ceva mai special. Vă arăt cele mai dragi bijuterii ale mele cu fluturaşi. Am cotroboit prin colecţia mea de bijuterii cu fluturi şi am fotografiat cele care îmi plac cel mai mult şi care îmi sunt cele mai lipite de suflet. Majoritatea sunt primite de la persoane speciale din viaţa mea. Sunt sigură că vă vor plăcea, e inevitabil :)
![]() |
| Brăţărica mea luată de la Casa Fluturilor din Viena |
![]() |
| Rooooooz! ;)) |
![]() |
| Medalion şi inel din lut, făcute de my best friend |
![]() |
| Orange, de la buna mea prietena Anca |
![]() |
| Cele trei minunăţii ale mele :x |
![]() |
| Tot orange, tot de la Anca |
![]() |
| Trei fraţi...fluturaţi |
![]() |
| Cadou superb din Germania |
![]() |
| Tot lut, tot de la my best friend |
![]() |
| Medalion - fluture 3D şi purple one |
![]() |
| Finuuuuuţ - cu magnet contra dureri de cap |
![]() |
| Red, de la sister |
![]() |
| Unul dintre cei mai de suflet |
![]() |
| Special gift |
![]() |
| Alt stil |
| Bijuterie ce indică un început, special - super - one |
![]() |
| Cadou din Italia |
![]() |
| Printre primele bijuterii cu fluturi primite |
![]() |
| Cadou de Moş Crăciun, de la mine pentru mine :D |
![]() |
| "Ce ceas superb ai!" până mi l-a dat mie (my best friend) |
![]() |
| Broşute - fluturaşi |
![]() |
| Fluturelul meu special din aur (cadou de la mine pentru mine) |
![]() |
| La fel :) |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)












































