Sunt gelos, mă aprind...

Aşa grăia Pepe, la un moment dat, acum o grămadă de ani. Gelozia e un subiect discutat şi răsdiscutat. Gelozia poate fi numită o boală, dacă e dusă la extreme. Dar unde e această extremă oare? Ea, gelozia, poate exista cu adevărat sau poate fi doar "montată" în capul tău. Când ai "dreptul" să fii gelos? Până unde duci această limită?

Eu nu eram o persoană geloasă. Adică nu eram nici aşa, să nu mă agit deloc dar nici la extreme nu eram, să fac_ca trenul la fiecare pas. Până la un moment dat. Când am avut, pe bună dreptate, motive să fiu geloasă. Şi când am fost înşelată şi minţită într-un mod mizerabil. Atunci mi s-a format un click, o chestie, un beculeţ cu senzor, un radar, o... ceva acolo.

Se spune că dacă ai încredere în persoana de lângă tine nu ai motive să fii gelos. La mine încrederea există. În proporţii foarte mari. Dar firea extrem de deschisă şi de prietenoasă a bărbatului poate face ca unele femei să înţeleagă alftel firea aceasta. Şi fără să vrei, vezi anumite chestii care ţie îţi par ciudate dar care poate nu au însemnătatea pe care tu le-o dai. 

E greu de explicat când, cum şi de ce apare gelozia. Sau când îşi are locul. Cred că, până la urmă, important e cum gestionezi situaţiile în care apare gelozia. Cum laşi încrederea şi buna comunicare să îşi păstreze primul loc.