Pe ultima sută de metri mi-am amintit de fluturi. Era să trec pentru prima dată peste o lună fără să postez fluturi dar iată că mi-am amintit la timp. Deşi luna aceasta vor fi mai puţine poze, pentru că nu am găsit mai multe frumoase dar important e că postez. Aşadaaaar :)
sâmbătă, 31 mai 2014
sâmbătă, 17 mai 2014
Ce mai citim?
Când m-am angajat eu la un job adevărat, cu normă întreagă, mi-am spus că în fiecare lună, din fiecare salariu, îmi voi lua câte o carte. Bineînţeles că nu a fost aşa. Mi-am luat doar aşa, din când în când. Nu pentru că nu aş fi vrut ci pentru că... nici nu ştiu de ce, sincer.
Ultima care pe care mi-am luat-o (până săptămâna trecută) a fost "Perfect bărbătesc" de John O`Farell. E o poveste, scrisă într-un mod foarte haios, a unui bărbat care îşi descrie viaţa de familie. Naşterea celui de-al doilea copil îl epuizează psihic, chiar dacă fizic nu participă foarte mult la nevoile unui copil mic (sau doi, de curând). Atunci decide să înceapă să trăiască o viaţă dublă. Astfel, pretextând că munceşte pe rupte, trăieşte atâtea zile şi atâtea nopţi câte are nevoie departe de familie, într-un apartament din celălalt capăt al oraşului. Însă bărbatul munceşte doar atât cât să câştige decent pentru a-şi susţine familia care se tot măreşte. Iar în restul timpului doarme cât nu reuşeşte să doarmă acasă şi socializează cu cei trei colegi de apartament. Nici cei de acasă, nici cei din apartamentul nr. 2 nu ştiu adevărul despre cealaltă viaţă a bărbatului. Însă la un moment dat se află, printr-o greşeală... Atunci realizează că a greşit, că în timp ce el se relaxa ori se distra cu prietenii lui fără obligaţii, soţia lui trecea prin momente grele cu doi copii mici şi o nouă sarcină. În plus, nu reuşeşte să plătească băncii banii pentru casă, pe care în cele din urmă o pierde. Happy end totuşi există, pentru că omul luptă din răsputeri să îşi facă soţia să îl ierte şi să fie din nou o familie unită.
Spuneam ceva de săptămâna trecută. Ei bine, săptămâna trecută mi-a venit comanda. Cu cărţi. Mi-am comandat dintr-un anticariat online şase cărţi minunate, extrem de ieftine. Mi-era atât de dor să am câteva cărţi noi! Şi când am desfăcut pachetul şi le-am văzut pe toate şase, aproape noi... Ioai! Mi-era dor să citesc ceva siropos şi romantic, Nora Roberts mai exact. Şi mi s-a pus pata pe trilogia Surorilor Concannon: "Născută în flăcări", "Născută în gheaţă" şi "Născută în ruşine". Din păcate însă nu am găsit decât ultima din serie dar le voi lua cândva şi pe celelalte. Exact cu asta am şi început seria de citit, pentru că îmi era dor, aşa cum am mai spus, de ceva romantic (poate pentru că aşa mă simt şi eu acum, pentru că asta trăiesc). Nu am ajuns foarte departe cu povestea, 100 şi câteva pagini am citit până acum dar povestea m-a prins şi, aşa cum mă aşteptam, sunt extrem de curioasă cum sunt primele două volume.
Când mă uit la celelalte cinci cărţi, pe care abia le-am înghesuit în bibliotecă, îmi vine să le citesc pe toate odată. Abia aştept să le savurez! Deşi aş prefera să o fac atunci când sunt relaxată, să am timp mai mult, să merg în vacanţă eventual... Acum citesc doar câte puţin pe zi, atunci când am câteva momente libere. Revenind la celelalte cinci cărţi, iată care sunt acestea: "Casa de la malul mării" volumul 1 + volumul 2, de Santa Montefiore, "Ultima scrisoare de dragoste" de Jojo Moyers, "Barca de argint" de Luanne Rice şi "Mănăstirea Northanger" de Jane Austen. Aceasta din urmă a ajuns în urma unei erori, eu comandasem "Mândrie şi prejudecată" pentru a o face cadou unei prietene însă mi-a fost trimisă cealaltă din greşeală. Dar am păstrat-o, sunt curioasă cum e.
Repet, abia aştept să le citesc!
duminică, 4 mai 2014
Sentimentul acela...
... de fericire.
... de împlinire.
... de dăruire.
... de afecţiune.
... de tandreţe.
... de răsfăţ.
... de alint.
... de protecţie.
... de siguranţă.
... de încredere.
... de fluturi de stomac.
... de IUBIRE.
sâmbătă, 26 aprilie 2014
Cu fluturi: ALE MELE (aproape de bucătărie)
Continui seria fluturilor mei cu cei care "trăiesc" aproape de bucătărie sau care au legătură cu aceasta. Pentru că orice parte a apartamentului e plină cu fluturi. Cred că în baie nu am fluturi, hmmm, trebuie să rezolv şi acest aspect. Aşarar... iată fluturii de prin bucătărie, puţintei dar frumoşi tare :D
joi, 3 aprilie 2014
Vise şi visuri
Subiectul acesta l-am mai tratat o dată. Încă de pe atunci spuneam cât de bogată mi-e imaginaţia atunci când vine vorba despre vise. Mi-e imposibil să-mi explic de unde mi se trage, cum şi ce fac să visez tot felul de chestii fără noimă. Şi mai ales, dacă fac ceva.
Visele mele se împart în mai multe categorii. Oricare-ar fi aceasta, imaginaţie am cu duiumul, fără obiecţii. Mi se întâmplă uneori să visez ceea ce se întâmplă peste zi sau ce s-a întâmplat de curând sau mai puţin curând, cu mici modificări, ce pot avea sau nu legătură cu realitate. Asta e o categorie simplă, ca peste tot.
A doua categorie ar fi cea în care visele mi se înlănţuie cu visurile.Există chestii pe care mi le doresc şi le visez (din nou, cu mici modificări). Sau, mi se întâmplă uneori să realizez, prin intermediul viselor, că îmi doresc un lucru. Sau că nu îmi doresc. Sau că mi-e dor de cineva. Categoria asta ultima mi-e foarte dragă. Visele în care prezenţa cuiva se repetă îmi sunt foarte dragi. Visez uneori persoane pe care nu le-am văzut de mult, le visez în repetate rânduri şi abia apoi realizez că de fapt, în realitate s-a creat un sentiment de dor. Sau ceva asemănător, în orice caz.
Următoatea categorie de vise este una care mă lasă şi pe mine cu gura căscată şi îmi dă foarte mult de gândit. Creez, în vise, poveşti care mă lasă mască, la care nu-mi dau seama cum ajung sau ce mă determină să le visez. Ştiu că tema asta, a viselor, este un mister imens dar totuşi... eu continui să mă întreb iar şi iar de unde atâta imaginaţie atunci când nici măcar nu mi-e pusă în funcţiune raţiunea.
De exemplu, azi noapte am visat o telenovelă în care eu eram un personaj de pe margine, nici nu ştiu exact cine eram. Dar exista un personaj principal, o ea care urma să se căsătorească cu un bărbat ales de părinţii ei. Ea era îndrăgostită de un alt bărbat cu care eu împreună cu sora lui complotasem să vină cu o seară înainte de nuntă şi să o răpească pe viitoarea mireasă. Am visat întreg procesul de răpire, inclusiv lacrimile mele de emoţie şi fericire la vederea reacţiei miresei când l-a văzut pe iubitul ei salvând-o de o căsnicie nedorită. Povestea e una clasică, fără nimic nou. Dar totuşi... sentimentele pe care le-am avut în vis, dăruirea şi intensitatea acţiunilor, puterea detaliilor - de la îmbrăcăminte la machiaj, la decor, la personaje şi simţiri- toate astea m-au dat peste cap.
Această ultimă categorie se divide: o parte perfect nebunească, în care nimic din ceea ce visez n-are legătură cu realitate şi una în care îmi cunosc foarte bine personajele dar le pun, involuntar, în nişte situaţii de dimineaţa meditez profund asupra visului.
Ultima categorie de vise e una rară şi interesantă. Mi se întâmplă uneori să visez nişte lucruri care mă pun pe gânduri atunci când ies din oniric dar care mă şochează mai târziu puţin pentru că mi se întâmplă chestii legate de acel vis. Sunt nişte "invocări", ca să le zic aşa. Nu mi le explic, nu ştiu dacă înseamnă ceva sau nu dar mie îmi plac. Cel mai simplu exemplu e şi cel pe care îl am cel mai des şi anume că visez o persoană cu care în viitorul apropiat am contact din senin. N-am să uit niciodată visul în care persoana de care eram îndrăgostită atunci (dar cu care nu eram) îmi apărea în vis stând cu spatele la mine şi îndepărtându-se uşor. În realitate, acela a fost momentul în care, după vis, am aflat că băiatul respectiv s-a îndepărtat total de mine, începând o altă relaţie.
Nu ştiu ce concluzie aş putea pune la postul ăsta. Nici nu mă chinui :)
sâmbătă, 22 martie 2014
Cu fluturi: DE MÂNCAT
Am ajuns şi la postarea cu fluturi comestibili :D Sincer, în momentul în care scriu această postare mi-e foame, aşa că se potriveşte de minune. Am făcut o pauză de la fluturii mei, vă prezint mâncărică cu fluturi ce arată foarte bine şi cred că e şi foarte bună.
duminică, 16 martie 2014
Sunt gelos, mă aprind...
Aşa grăia Pepe, la un moment dat, acum o grămadă de ani. Gelozia e un subiect discutat şi răsdiscutat. Gelozia poate fi numită o boală, dacă e dusă la extreme. Dar unde e această extremă oare? Ea, gelozia, poate exista cu adevărat sau poate fi doar "montată" în capul tău. Când ai "dreptul" să fii gelos? Până unde duci această limită?
Eu nu eram o persoană geloasă. Adică nu eram nici aşa, să nu mă agit deloc dar nici la extreme nu eram, să fac_ca trenul la fiecare pas. Până la un moment dat. Când am avut, pe bună dreptate, motive să fiu geloasă. Şi când am fost înşelată şi minţită într-un mod mizerabil. Atunci mi s-a format un click, o chestie, un beculeţ cu senzor, un radar, o... ceva acolo.
Se spune că dacă ai încredere în persoana de lângă tine nu ai motive să fii gelos. La mine încrederea există. În proporţii foarte mari. Dar firea extrem de deschisă şi de prietenoasă a bărbatului poate face ca unele femei să înţeleagă alftel firea aceasta. Şi fără să vrei, vezi anumite chestii care ţie îţi par ciudate dar care poate nu au însemnătatea pe care tu le-o dai.
E greu de explicat când, cum şi de ce apare gelozia. Sau când îşi are locul. Cred că, până la urmă, important e cum gestionezi situaţiile în care apare gelozia. Cum laşi încrederea şi buna comunicare să îşi păstreze primul loc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




























