Cuvinte rupte de undeva

Mult aşteptata seară a Anului Nou a venit găsind-o pe Ada într-o dispoziţie negativă. Nu mai recunoştea nimic în jurul ei. Muzica şi dansul nu o mai atrăgeau ca înainte, acum prietenii ei trebuiau să tragă de ea pentru a o ridica de la masă şi pentru a o aduce pe ring. Ada avea reputaţie de mare iubitoare de dans. Fiecare petrecere o găsea dansând, ringul de dans fiind echivalentul unei petrecri în opinia ei. De data aceasta paşii nu o mai îndreptau spre ringul plin.

Nici prietenii ei nu o atrăgeau. Privindu-i, i se părea că sunt de neoprit, distracţie şi hazul lor provocându-i mai mult oboseală decât bună dispoziţie. O privea pe sora ei şi nu îi plăcea foarte mult ceea ce vedea: Carolina dansa lipită de David. Într-adevăr, Alexandra avusese dreptate, David nu s-a putut opri doar la Ada. Însă era conştientă de faptul că David căuta la Carolina spiritul ei tânăr şi energic, frumuseţea. Dar nu îi plăcea faptul că David se foloseşte de naivitatea surorii ei.

Celelalte prietene ale Carolinei erau deja lipite de câte unul sau doi prieteni de-ai Adei. Iar despre Diana, una din prietenele de nedespărţit a Carolinei, tocmai aflase că s-a retras într-o cameră cu Sorin, prietenul cel mai bun al lui David. Nu prea îi venea să creadă ce se întâmplă şi ştia sigur că e un peisaj care nu îi aducea niciun sentiment pozitiv. Locul era minunat, hotelul era unul dintre cele mai bune, sala de petrecere era decorată în stil modern, cu crenguţe de brad proaspăt şi lumânări parfumate, lăsând în aer o aromă dulce de portocală şi scorţişoară.

Înciudată de faptul că nu se poate bucura de împrejurimi din cauza evenimentelor care aveau loc în spatele acelei petreceri, Ada s-a retras, singură, pe terasa unde erau aliniate perfect sticlele de şampanie şi artificiile ce aşteptau cuminţi să fie inaugurate la miezul nopţii. Frigul îi aducea o uşoară senzaţie de eliberare. Începuse chiar să ningă, fulgii mici transformându-se în fluturi albi ce îşi închideau aripile pe pielea ei caldă, topindu-se încet.

"Oare ce face Rareş în momentul acesta?", se trezi Ada gândind. Realizează că urmează să înceapă un nou an care să îi ducă trecutul şi mai departe de sufletul lui curat? Doar gândindu-se la el simţea o căldură. O căldură ciudată însă. "E posibil oare să mă fi îndrăgostit de el?", continuă Ada şirul gândurilor. Nu avusese timp să-şi răspundă, nici măcar să gândească asupra celor gândite, deoarece primele artificii se făceau stăpâne pe cer iar un glas vesel anunţa că mai sunt doar cinci minute până la miezul nopţii.

În câteva clipe terasa se umplea şi agitaţia creştea cu fiecare secundă numărată. 5, 4, 3, 2, 1 şi... PAC! Lumini spectaculoase pe cer, strigăte de fericire, un „La mulţi ani!” cântat cu bucurie, clinchete de pahare care închinau în cinstea noului an, miros înţepător de şampanie şi prieteni care se îmbrăţişau.

-La mulţi ani prietenă dragă!
-La mulţi ani Alexa, Luca. Vă doresc numai fericire!
-Mulţumim mult. Ada, cred că sora ta se simte foarte bine, a spus Alexandra zâmbind, văzând-o pe Carolina apropiindu-se de ele, cu paşi nu prea siguri şi cu o cupă de şampanie aproape goală în mână.
-Surioară... La mulţi ani!
-La mulţi ani şi ţie! i-a urat Ada, îmbrăţişând-o. Te simţi bine? Nu ai băut cam mult?
-Mă simt excelent, mulţumesc. Iar băutură mai este, stai liniştită. Dar lasă asta acum. Ia spune, ţi-ai pus dorinţa?
-Ce dorinţă?
-Dorinţa de la miezul nopţii. Se spune că ceea ce rosteşti în gând, în noaptea dintre ani, se va împlini.
-Prostii! răspunse Ada râzând.

Ea nu credea în aşa ceva dar pentru că toată lumea îşi punea câte o dorinţă, o făcu şi ea. Îşi dorea ca Rareş să fie bine. Gata, îşi puse dorinţa. Asta era suficient ca noul an să îi ghicească gândurile şi nu numai atât, să i le împlinească chiar? Brusc îşi dădu seama că dorinţa aceea, din noaptea de Revelion, se presupunea că trebuie să fie una personală, legată de viaţa şi trăirile ei, de sentimentele ei, o dorinţă legată de cursul noului an. Iar dorinţa ei îl viza pe Rareş.

Ada făcu un gest a nepăsare şi se întoarse în sala de petrecere pentru că oricum nu credea în aşa ceva.

De ce am scris chestia asta? În primul rând, nu am scris-o acum, ci face parte dintr-un aşa numit roman, scris de mine, mai demult, pe când mă visam scriitoare. Nu am cine ştie ce talent dar îmi place ceea ce fac şi asta contează. Am făcut un pas mai mare spre acel vis dar am renunţat la el, cu timpul. Acum scriu pentru mine. Deşi a trecut ceva timp de când nu am mai făcut-o. Ceea ce am copiat aici e un pasaj ce l-am recitit de curând şi ce mi-a plăcut. Nu contează povestea întreagă. Ideea e simplă: o fată s-a îndrăgostit.