The end of this road

Există o vorba care spune aşa: orice început are şi un sfârşit. Azi a luat sfârşit ceea ce a început acum aproape trei ani. Astăzi am fost pentru ultima dată la Andruţa în calitate de meditatoare/guvernantă/nanny. Nu mi-a venit să cred câtă emoţie am putut simţi. Eram emoţionată de ieri ştiind că azi va fi ultima zi. Azi a fost greu.

Mi-a intrat la suflet copilul ăsta. I-am fost alături când a avut nevoie, am învăţat-o de bine, am ascultat-o când a avut ceva de spus, am râs cu ea când a fost cazul, am certat-o când a întrecut măsura, i-am şters lacrimile când ochişorii îi erau trişti, am mâncat cu ea, am înotat cu ea, mi-a venit să dau cu ea de toţi pereţii, am fost mândră de ea şi alte o mie de chestii. Nu mi-a fost uşor. Multă lume spunea că mă invidiază că am dat peste un loc de muncă atât de uşor. Da, am avut cele mai bune condiţii de muncă, am lucrat la birou, la căldură, am avut mâncare şi apă dacă am avut nevoie. Am avut un program flexibil, am putut să merg la facultate şi să fac orice altceva în paralel. Nu e ca şi cum aş fi lucrat opt ore într-o fabrică sau într-un magazin, pe un salariu de nimic. A, da, uitasem. Am câştigat bine. Sunt şi voi fi mereu recunoscătoare pentru că am găsit familia asta pe care am ajutat-o şi care m-a ajutat. Ne-am intrat în suflete. Însă de multe ori mi-a fost greu, m-a scos din minţi, mi s-au făcut faze şi faze, m-am epuizat şi m-am consumat. Dar acum toate astea rămân în urmă. Lacrimile noastre au dovedit că nu astea au contat ci momentele frumoase.

Azi ne-a fost greu să ne luăm rămas-bun. Mama fetiţei mi-a zis de la începutul serii că îi vine să plângă, că nu îi vine să creadă că "de mâine nu mai vine Andreea". Andra s-a comportat exemplar (toată săptămâna). Când m-a condus la uşă, la plecare, n-a scos niciun cuvânt dar lacrimile îi şiroiau pe obraji. Am luat-o în braţe şi am încercat să nu plâng (m-am păstrat pentru acasă). Stăteam toate trei cu ochii în lacrimi de parcă nu aveam să ne mai vedem niciodată. Voi mai merge la ea (urmează în curând ziua ei), o voi vizita să văd cum îi merge la Ghiba, vom merge la îngheţată. Dar nu voi mai fi acolo să îi dictez din cartea de română, să o ajut la problema de la mate, să îi desenez pisicile şi căţeii, să o ajut la proiectul la geografie, să o ascult la religie. Să îi citesc, să ne jucăm Monopoly, să o spăl pe cap, să o duc la Mc'Donalds, să mâncăm veşnicul pateu sau ton, să merg cu căţelul la veterinar/coafor canin...