Gata cu muntele!

Mie mi-a plăcut întotdeauna marea. O ador! Şi atunci cum se face că n-am mai fost la mare de şapte ani iar la munte merg tot mai des? Habar n-am. Abia au trecut trei luni de la Revelion, când am fost la munte, că iar m-am dus. Fără să ştiu, oarecum :))

Am primit o invitaţie de la rudele iubitului meu, la o cabană, undeva pe muntele Şureanu. Habar n-aveam ce şi cum e pe acolo, am auzit cabană, relaxare, hai să mergem. Eheei, dar când am văzut că nu e vorba doar despre o mică relaxare la cabană ci munte în toată regula...

În primul rând, cabana a fost superbă, compania super, mâncare multă şi tot tacâmul. Doar că partea cu muntele, cu zăpada, cu gradele cu minus, cu pârtia de schi la care doar mă zgâiesc pentru că habar n-am să o fac, partea asta e mai grea. Avusesem impresia că vine primăvara, deja mă alintam cu gradele pozitive, aşteptam fluturii, etc.

Şi-am dat din nou de friiiiiig, de pârtii de schi şi toate cele. Plus că m-am ales cu o răceală urâtă. Şi gata, cred că mi-a ajuns partea astea cu iarna, cu muntele, cu zăpada cât încape. A fost frumos, superb chiar însă suficient.

Acum vreau la mare. Pe bune!