Până explodăm

La propriu.
E ceva în aer, cu siguranţă.
Suntem pe cont propriu, facem doar ce vrem, ce ne face pe noi să ne simţim bine.
Dar ne suim în capul celor din jur pentru a scăpa de frustrările noastre.
Ne deranjează chestii din viaţa noastră dar ne mulţumim să facem reproşuri în stânga şi-n dreapta, în speranţă că le vom uita pe ale noastre.
Şi apoi ne pare rău dar uităm repede.
Vorbim mai mult decât trebuie şi nici nu prea gândim sau, cel puţin, cântărim ceea ce spunem.
Ignorăm chestii evidente crezând că aşa putem trece peste.
Cerem suport şi înţelegere fără a ne aminti că reciproca e valabilă.
Preocupaţi doar de persoana noastră, rănim persoanele care ne sunt cel mai aproape.

Mie începe să mi se aplece.
Şi mă întreb insistent "Până când?!"
Până explodăm, cu siguranţă!
La propriu!