La teatru. Blessed

Recunosc cinstit (dar fără cinste) că până aseară eu n-am mai fost la teatru. Adică nah, la teatru de păpuşi am fost când eram la grădi, am fost şi la ceva festival în limba engleză în liceu. Dar nu m-am luat niciodată şi m-am dus la vreo piesă, în timpul liber. Până aseară.

Nush ce m-a apucat aşa, dintr-o dată. Mi s-a pus mie pata că vreau la teatru. Să încerc. Poate îmi place, poate nu. În primul caz mai revin, în al doilea aleg altceva. Simplu. Am studiat programul lunii februarie şi ceea ce mi-a atras cel mai tare atenţia a fost piesa "Blessed". Nu avea o descriere foarte dezvoltată dar m-a atras. Şi bine a făcut!

Mi-a plăcut la nebunie! Piesa e fenomenală, povestea foarte impresionantă iar actorii extrem de bine intraţi în rol. Patru actori în total, o oră şi jumătate de acţiune. "Blessed" e o dramă de familie, ruptă 100% din realitate; e un semn de alarmă tras pentru prevenirea Alzheimer-ului. În timpul piesei ai momente când râzi, momente când îţi ţii răsuflarea de uimire, când te crispezi, când încerci să îţi ascunzi lacrimile. La final rămâi câteva clipe tăcut, să meditezi şi să îţi dai seama cât de real e totul, chiar dacă a fost o piesă de teatru. Iar apoi faci ce face toată sala: aplauzi şi te ridici în picioare. Iar actorii se întorc de trei ori pe scenă, impresionaţi şi bucuroşi că a ajuns la public ceea ce trebuia să ajungă prin intermediul lor.

Superb! Abia aştept programul lunii martie!