Cum ajuţi un om care nu se ajută?

Fiecare are momente când se simte foarte bine atunci când reuşeşte să ajute o persoană atunci când are nevoie. Sentimentul e liniştitor, mulţumitor, împlinitor. Dar ce te faci atunci când îţi doreşti din tot sufletul să ajuţi un om şi acesta nu se lasă ajutat? Cât de departe mergi? Când renunţi? Adică... renunţi?

Sunt oameni care nu conştientizează că au nevoie de ajutor, deci nu îl strigă. Însă atunci când cineva din jur îi atrage atenţia şi îi oferă sprijin, se luminează. Însă există şi persoane situate la polul opus: ştiu că au nevoie de ajutor însă nu îl acceptă. Singura explicaţie pe care o găsesc la această situaţie este frica. Frica de a se confrunta cu situaţia, cu un posibil rău.

Mă confrunt cu două astfel de cazuri şi eu am ajuns în acel punct în care nu mai ştiu ce să fac, dacă să mai fac ceva. Sunt deschisă, poate prea deschisă. Atunci când e vorba despre persoane foarte importante din viaţa mea eu nu aştept să mi se ceară ajutorul - îl ofer pentru că simt asta (fară să abuzez, desigur). Mai ales atunci când problemele pe care le au aceste persoane mă afectează direct. Sau dacă ştiu că persoana respectivă suferă mai mult decât ar trebui.

Dezamagirea mea e că ajutorul nu e privit aşa cum mă aştept. Adică nu e respins total dar nici acceptat; eu te-am ajutat cât am putut (şi încă sunt capabilă să o fac) dar e nevoie să te ajuţi şi tu pe tine, să duci mai departe ajutorul meu şi să îl aplici.

Dezamagirea mea şi mai mare e ca nu înţeleg. Pur şi simplu.