Sentimente de tot felul

Citeam astăzi într-o revistă cu rebusuri, sudoku şi alte jocuri de acest gen, câteva din Legile lui Murphy. Una dintre ele mi-a atras atenţia în mod deosebit. Bine, defapt am citit-o duminică dar azi m-am uitat din nou peste ea şi am procesat-o mai bine. Nu e un moment potrivit să vorbesc despre subiectul acesta, nu am nicio treabă cu el dar sunt iar în pană de idei şi mi se pare un subiect interesant şi numai bun de filosofat pe marginea lui. Zice aşa: "Dacă inima îţi este frântă, cel mai indicat este să mături rămăşiţele şi să le arunci". Este foarte adevărat, nu-i aşa? Pentru că să mai analizezi, pentru ce să mai numeri "cioburile", să-ţi măreşti suferinţa cu fiecare amintire? Da, numai că am şi două contraargumente.

Unul se referă la faptul că, printre rămăşiţele acelea, pot fi şi chestii materiale, obiecte ce îţi aduc aminte de persoana care ţi-a frânt inima. Şi cu asta eu nu sunt de acord dar sunt subiectivă, logic. Eu sunt genul de persoană care adună tot felul de lucruri, am deja trei cutii cu amintiri, îmi place să fac legături între obiecte, persoane şi locuri. Nu îmi place să-mi arunc amintirile, nici cele materiale, nici cele spirituale. Dacă am primit un obiect de la o persoană care mi-a fost dragă cândva iar apoi relaţia s-a stricat, nu îmi place să mă răzbun pe obiectul ce cândva mi-a adus sentimente pozitive ci îl pun undeva, departe de ochii mei. Poate cândva am puterea să îmi amintesc. Dar nah, nu toată lumea e la fel, unii preferă de se descotorosească de trecut, nu pot uita fiind înconjuraţi de obiecte de suflet, tocmai de aceea spuneam că sunt subiectivă.

Al doilea contraargument e valabil mai mult pentru fete. De multe ori preferăm să ne plângem de milă, să ne chinuim într-un fel cu amintiri şi reconstituiri. E imaginea aceea cu tine în pat, şerveţele, ciocolată, telefonul ce nu sună, obiectele ce-ţi amintesc de el/ea... Era şi un citat pe tema asta, nu mi-l amintesc exact. "Sunt momente în care suferi şi vrei să te bucuri şi momente în care suferi şi tot ceea ce vrei e să fii lăsat să suferi în continuare", cam aşa ceva. Am şi eu uneori momente de acest gen, în care nu-mi doresc să fiu înveselită ci mă las absorbită de amintiri, mă gândesc doar la ele, las lacrimile să cadă şi să tot cadă şi nu mă chinui să le opresc. Auto-chinuire, aşa numesc eu starea aceasta. Dar trece. Nu poţi plânge la nesfârşit un eşec, chiar dacă doare şi nu-l uiţi în totalitate. Dar măcar te descarci, apoi te comporţi raţional şi treci peste.

Nah, am filosofat destul, nu ştiu dacă s-a înţeles ceva ;)) Oricum, să nu ne lăsăm cuprinşi de tristeţe, să nu fim nevoiţi să măturăm rămăşiţe. Să profităm de primăvară, de iubire, de prietenie şi de tot ce mai vrem! Bine, ştiu că nu ţine doar de noi dar... măcar încercăm!

Scrisoare pentru Iepuraş

Dragă Iepuraşule,

Nu-mi amintesc când ţi-am scris ultima scrioare dar anul ăsta sunt cuminte aşa că îmi fac datoria. N-am să-ţi cer chestii materiale pentru că pe alea le-am primit deja, doar îţi mulţumesc pentru ele, mai ales pentru parfumul meu preferat de la cel mai cel Iepuraş :D

Anul acesta nu vreau ceva diferit ce ceilalţi ani, vreau să am parte de un Paşte fericit alături de cei dragi mie, linişte şi pace sufletească, înţelegere şi armonie. Îmi doresc să mi se păstreze sentimentul de iubire şi împlinire, de voinţă şi încredere în forţele proprii. Să am putere să le fac pe toate aşa cum îmi doresc şi aşa cum trebuie. Să se facă bunica bine şi să avem parte de ea cât mai mulţi ani. Şi aş mai dori să pui o vorba bună la... uhm, nu ştiu la cine pentru că vara nu există niciun Moş Nicolae/Crăciun, Iepuraş dar e ziua mea aşa că pune o vorbă bună oricui vrei tu pentru a păstra un locuşor cât de mic din mare (Eforie Sud preferabil, dacă va fi România) pentru noi vara aceasta că tare mi-e dor!

Atât îmi doresc de la tine deşi mi-ar plăcea să enumăr aici obiecte pe care să le găsesc sâmbătă sau duminică în cuibul din iabră pe care îl făceam când eram micuţă, în balcon.

Cu drag, copilul din Andreea!

Florii

Oricât de mult m-aş strădui să evit acest subiect, tot la timp ajung, la trecerea lui şi la schimbările pe care le provoacă. Astăzi sunt Floriile. Mâine începe Săptămâna Mare, se apropie repede repede Paştele. Cu cât trec mai mulţi ani şi, implicit, mai multe sărbători, ajung să realizez tot mai mult câte s-au schimbat. Acum, o sărbătoare e un prilej în care îmi dau seama că nimic nu mai e ca înainte, ca acum cinci, zece, 12 ani... E firesc dar tot nu reuşesc să mă obişnuiesc. Astăzi nu simt că sunt Floriile, decât faptul că am fost la biserică şi am făcut coroniţă din salcie. îmi arată că e aşa Nu ar trebui să se întâmple nimic special azi dar... Poate şi pentru că anul acesta Paştele catolic e în acelaşi timp cu cel ortodox şi de Florii nu am mai fost în vizită la cunoştinţe catolice.

Parte mea preferată din sărbătorile de Paşte e perioada Joia Mare-Vinerea Mare. Slujbele de la biserică din zilele acestea sunt an de an la fel dar tot nu mă satur aşa că îmi ating sufletul întotdeauna la fel de intens. Şi Noaptea de Înviere îmi place deşi atunci e prilej de paradă şi abia auzi ce spune preotul din biserică din cauza forfotei din jur.

Şi mai îmi place şi partea cu Iepuraşul, deşi tare mi-ar plăcea să existe cu adevărat sau măcar să cred. Îmi place tare mult să fac daruri (dar şi să le primesc!). Anul acesta sunt foarte mulţumită de cadourile ce le-am găsit, abia aştept să le ofer.

Întrebări fără răspunsuri

Eu nu-nţeleg. De ce când eşti obosit sau nervos te răzbuni pe cei din jur? De ce îţi vine să ţipi şi să arunci cu tot ce găseşti în jurul tău? De ce speri ca, făcând astea, să te calmezi? De ce când eşti supărat ai vrea să râzi şi-ţi plângi de milă? De ce nu poţi să tragi un plâns zdravăn până să ţi se urască de supărări şi să îţi revii? De ce când uiţi îţi aminteşti brusc? De ce când îţi aminteşti uiţi prea curând? De ce când vrei nu poţi? Şi de ce când poţi nu mai vrei? De ce visezi într-un anume fel când tu nici măcar nu te gândeşti într-acolo? De ce TREBUIE când tu nu vrei şi de ce VREI când nu trebuie?

PS: Întrebările acestea nu sunt potrivite întotdeauna şi pentru fiecare. Au apărut în mintea mea într-un moment filosofic, pornit mai ales de la prima întrebare şi a 10-a.

Wilmark! Wilmark! WILMARK!

Haha! Nu-mi vine să cred! De două ori nu-mi vine să cred. În primul rând, nu-mi vine să cred că reacţionez aşa. În al doilea rând, nu-mi vine să cred ce mi s-a întâmplat.

Odată cu deschiderea primului Mall din Arad, Atrium Center, se inundă paginile ziarelor, hi5-urile şi blogurile cu poze, impresii şi toate cele. Da, scriu şi eu despre asta. Adică, nu chiar. Nu scriu exact despre deschiderea asta, despre concertul ce a avut loc. Nici nu voiam să merg. Dar am fost, fuga-fuga de la lucru. Pentru că a venit iubitul meu de la Timişoara şi am profitat de moment. De ce nu am vrut să merg? Pentru că nu-mi plac deschiderile de acest gen, cu tot oraşu' adunat grămadă, îmbulzeală, ochi lipiţi de vitrine... Nu mă grăbesc niciunde, nu mă mut din Arad, nici mall-ul nu pleacă niciunde aşa că pot merge oricând. Nu trebuie să merg musai când se taie fundiţa roşie. Şi nu mi-era neaparat să-i văd pe băieţii de la Holograf. Nu că nu mi-ar plăcea, sunt bestiali!, dar nu mă prea dau în vânt după întâlniri cu vedete. Dar a fost frumos concertul. Nu prea m-am putut manifesta eu cum ar fi fost normal pentru mine, eram prea obosită să mă zbengui şi să cânt. Mai în formă erau prietenii mei decât mine. Bravo lor!

Daaaaaar, surpriza surprizelor a venit odată cu aflarea celui ce prezintă concertul: Wilmark. Ruşine mie, nu ştiam că el va fi în Arad. Asta e dovada faptului că citesc presa printre rânduri, răbdarea lipsind. Şi momentul momentelor a fost chiar finalul, când m-am îngrămădit, printre fetele disperate, să fac poză cu el. Am făcut poză cu Wilmark dom'le! Mie mi-e tare drag de omul ăsta, nu ştiu de ce, mi-e simpatic, simpatic! Poate pentru că e mulatru şi vorbeşte atât de... sexy? :))

Eram hotărâtă să pun aici poza cu noi dar m-am răzgândit, deşi risc să nu fiu crezută :)) Dar nu vreau să-mi expun pozele aşa că nu mai pun deloc.

Lipsă de idei

Se pare că totuşi vine primăvaraaa! Ce frumos e să te plimbi pe vremea asta, am mai scăpat de câteva haine, în curând vine şi Paştele. Apropo... asta îmi aminteşte iar de cât de repede trece timpul. Cum să vină deja Paştele? Vine imediat şi 1 Mai-ul...

Dacă până acum ceva timp aveam atât de multe idei pe care să le dezvolt aici încât îmi venea să scriu şi de două ori pe zi, acum nu-mi mai vine nimic în cap. Îmi amintesc de o discuţie purtată săptămâna trecută cu Andra, fetiţa cu care lucrez (e deja subiect cunoscut aici). Nu mai ţin minte ce voia să mănânce şi am rugat-o să termine tema, la mate parcă era, şi apoi mergem în bucătărie. Îmi spunea într-una că îi e poftă pe acel ceva şi eu i-am zis "Scrie Andra că altfel aduc aici şi mănânc în faţa ta iar tu stai şi te uiţi!". Glumeam, bineînţeles. Ştiţi ce mi-a zis?

-N-ai face tu aşa ceva.
-De unde ştii?
-Pentru că n-ai tu aşa suflet. În adâncul tău eşti un fluture firav şi frumos, roşu cu argintiu. Ştii de ce am zis roşu? mi-a zis după o scurtă pauză.
-De ce?
-Pentru că sunt rari!

Am rămas mască. Auzi ce scoate copila din ea! Şi eu mă enervez pe ea de atâtea ori! Cam aşa merge treaba la noi, cu câte una din astea i se iartă trei "păcate" :))

Waaa! :x

Nu prea am despre ce să scriu astăzi, aş avea dacă aş căuta puţin prin creieraş dar nu prea am chef... Aşa că vă arăt doar o poză cu minunatul meu skin pentru Winamp. M-am gândit o dată să pun poză cu pătura mea, cu fluturi, logic. Poate o voi arăta şi pe aceea, în viitor. Deocamdată skinul :D