Ultimele patru

Hristos a înviat! Sper că Paştele vostru a fost unul liniştit, cu un Iepuraş darnic şi mâncare multă şi bună :) Eu am avut parte de cel mai frumos Paşte din ultimii ani, am primit cadouri frumoase şi am mâncat mult. Perfect!

"Ultimele patru" se referă la ultimele patru cărţi pe care le-am citit. Toate le recomand cu căldură pentru că mi-au plăcut mult, mult de tot. Am să le iau pe rând.

1. "Recviem pentru voce si pian", de Chase J. Hadley. Cartea asta o are sora mea în bibliotecă de vreo şase-şapte ani. Nu m-a atras niciodată şi n-am idee de ce. Dar pentru că nu mai aveam ce citi, la bibliotecă nu aveam chef să merg, am luat-o. Şi nu mi-a venit să cred cât de interesantă e. Încredere, ambiţie, curaj, ipocrizie... toate acestea în jurul unei crime. O poveste care te prinde şi te face să citeşti tot mai mult pentru a afla finalul, pentru care pot exista zeci de variante.2. "Mă numesc Salma", de Fadia Faqir. Cartea asta m-a fermecat de-a dreptul. Mi-am descoperit o latură interesată de lumea orientală, încă de la "Dulciuri amare". Aici este vorba despre o tânără care s-a îndrăgostit şi s-a lăsat sedusă de un bărbat, în ciuda regulilor extreme din ţara ei. Când a rămas însărcinată a fost trimisă la închisoare pentru ca tatăl ori fratele să nu o împuşte pentru păcatul ei şi pentru ruşinea adusă familiei. Acolo a născut o fetiţă care i-a fost luată înainte de a o privi pentru prima oară şi înainte de a o strânge la piept. A fost apoi salvată şi trimisă în Marea Britanie, sub o altă identitate, cu care nu s-a obişnuit deloc. Toată viaţa ei de aici înainte a fost o luptă cu noutatea şi cu dorul pentru un copil nevăzut. În final, după ce s-a căsătorit cu un european, s-a întors acasă unde a aflat că fiica ei a fost ucisă de fratele ei. Aceeaşi soartă a avut-o şi ea, în primele minute ale reîntoarcerii ei.
3. "Anotimpul fructelor de mango", de Amulya Malladi. Prima dată când am văzut-o pe raft m-a atras culoarea copertei: potrocaliu. Apoi poza: un mango (iami iami) ţinut în palme, pe fundalul unei rochii roşu-corai. Apoi titlul. Apoi mica descriere pe care n-am apucat să o citesc în întregime pentru că m-a fermecat. O poveste indiană, tradiţii absurde care mă atrag doar pentru comparaţii, descrieri superbe ale lumii indiene. Prya se întoarce în India după şapte ani de trai în America, ani care au depărtat-o de tradiţii şi de familie. Motivul întoarcerii este anunţarea familiei despre logodna ei cu un american negru. Nici după jumătate din carte Prya nu are curaj să le mărturisească iar când o face suferă enorm. Pentru că familia nu poate concepe un astfel de comportament. Pentru un final fericit, aceştia cedează în cele din urmă pentru fericirea fiicei lor, fără a avea însă încredere într-o căsnicie fericită între o indiancă şi un american.

4. "Nopţi în Rodanthe", de Nicholas Sparks. Omul ăsta e un romantic incurabil, toate romanele lui sunt absolut superbe iar ecranizările pe măsură. La fel e şi acest roman uşor de citit şi impresionant. Nu vă spun mai multe, poate doar că are un final cam trist, deşi cam aşa e la toate romanele lui. Mi-am scos şi eu filmul, abia aştept să îl văd.

Dragă Andreea,

Îţi scriem pentru a-ţi reaminti că suntem lângă tine mereu. Chiar dacă primăvara e cam încăpăţânată anul ăsta, noi ne continuăm zborul blând pe lângă tine. N-am uitat că ne iubeşti şi nici n-o vom face vreodată. Iar sentimentul e reciproc.

Simţim şi noi ceea ce simţi tu, în orice situaţie şi ne camuflăm în funcţie de starea ta. Simţim când eşti fericită şi suntem şi noi potrocalii. Simţim când eşti tristă şi suntem şi noi gri. Simţim când eşti emoţionată şi suntem şi noi galbeni. Simţim când îţi manifeşti iubirea şi suntem şi noi roşii. Simţim când eşti calmă şi suntem şi noi albaştrii. Simţim când eşti plină de energie şi suntem şi noi verzi. Se mai întâmplă să ne colorăm fiecare în altă culoare, formând un curcubeu în jurul tău. Dar asta se întâmplă din vina ta, draga noastră, pentru că în sufletul tău se amestecă prea multe sentimente. Uneori ne conformăm, ne place şi nouă. Dar se întâmplă uneori să considerăm că nu îţi face bine şi batem tare-tare din aripi, să te scuturăm puţin şi să-ţi revii.

În final, vrem să-ţi mulţumim pentru dragostea şi aprecierea pe care ne-o porţi. Îţi promitem că ne vom pune împreună toată puterea noastră şi vom face să fii mereu înconjurată de noi, fluturii tăi dragi.

PS1: Suntem mândrii că încă putem să ne facem dansul în stomacul tău, după atâţia ani!
PS2: Transmite-i surorii tale că o placem şi pe ea, chiar dacă se mai uită din când în când urât la fraţii noştri necuvântătări din camera ta. Spune-i şi că ne dorim şi noi, la fel ca tine, să mai adaugi tot mai mulţi.

Ne închidem apripile în jurul tău,
îmbrăţişându-te cu drag,
FLUTURII TĂI!

Colecţii şi amintiri

Când eram eu mică exista o modă: colecţiile. Cred că mai mult de jumătate din populaţia feminină a şcolii generale colecţiona şerveţele. Şi asta se întâmpla cam în orice şcoală, nu doar la cea la care am învăţat eu. Vederi, timbre, casete, poze cu artişti... tot felul de minuni.

Iată ce colecţionam eu în tinereţea mea ;)) :

1. Şerveţele. Am intrat şi eu în rând cu lumea şi am dat startul unei colecţii de şerveţele prin anul 2000. Colecţia încă există iar obiceiul de asemenea. Vă daţi seama că nu mai am aceeaşi pasiune dar tot strâng şerveţelele pe care ştiu că nu le am. Se strâng câteva tenculeţe în sertarul de la birou şi când sunt prea multe iar sister începe să se crizeze că tot peste ele dă, le mut frumos în cutie. Numărul lor? Am sărit deja de 700. Nici mie nu-mi vine să cred. Aş putea susţine două nunţi mari cu şerveţelele mele :)) Habar n-am cât o să le mai ţin, dacă o să le duc cu mine când m-oi muta la casa mea sau le voi privi peste vreo 20 de ani împreună cu copiii mei (poate le las moştenire). Dar chiar sunt frumoase şi mami îmi tot aduce din când în când. Aşa că merg mai departe cu colecţia.

2. Timbre. N-a ieşit cine ştie ce din colecţia asta, nici nu prea ştiu de ce m-am apucat de ea. Am strâns şi eu câteva exemplare şi le-am lipit într-un caiet. Ruşine mie, nici măcar nu prea ştiu unde e...

3. Pixuri. Auăleu, azi am primit de la iubitul meu două pixuri faine-faine şi mi-am amintit că aveam într-o borsetă vreo 50 de pixuri de toate soiurile. Am renunţat la ele când dădeau pe afară şi ocupau prea mult loc. Am ţinut doar câteva, cele mai valoroase din punct de vedere sentimental (atât cât de sentimental poate fi un pix).

4. Poze cu artişti. Asta cred că e dinainte de şerveţele. Lipeam pe caiete întregi poze decupate din reviste ori ziare cu tot soiul de vedete. Era o adevărată pasiune. Andre' şi Eminem au ţinut primele locuri ;))

5. Fluturi. Pe asta am început-o mai târziu puţin, nu ştiu exact de când. Şi încă există. Prin cameră (vreo 70, spre oroarea aceleiaşi sister), bijuterii, accesorii, pe haine, peste toooooot :x :x


Voi ce colecţionaţi?

D'ale lui Papi 6 (La mulţi ani!)

N-am uitat de el dar abia acum apuc să scriu despre el. A împlinit doi anişori duminică, îi spun "La mulţi ani!" şi aici. N-a primit el prea multe cadouri, adică aproape deloc :)) Eu i-am luat un mango deşi nu a fost foarte încâtat de el, l-am savurat eu mai mult. Vă las cu poze acum.

"Helloooo! Daţi-mi drumuuu' de aici!"

"Pfiu, ce m-am mai obosit..."

"Da' parcă tot mai bine e la soare!"

"Cuşca e a mea, ce n-ai înţeles?" Nu dragule, tu n-ai înţeles, eu nu ţi-o fur, eu doar o curăţ.

Frumoasă "pernă". Somn uşor!

Păi se poate?!

Astăzi am aflat o chestie extraordinară dar care are un mare DAR, fir-ar să fie! Mohombi live on stage, în club Haven din Timişoara. Era să leşin. Ceee? E clar, o să-l văd pe Mohombi, deja mă închipuiam pozându-mă cu el, puneam şi aici poze numa să ştiu că e adevărat.

Dar... DAR Mohombi ăsta frumuşel şi talentat (mai mult frumos, veţi spune dar eu îl consider şi talentat) vine în România, în Timişoara, atât de aproape de mine, în 12 aprilie. Adică cum, ce treabă e asta? Nu numai că e Săptămâna Mare dar mai e şi Joia Mare. Nu ştiu alţii cum sunt dar pentru mine săptămâna dinaintea Paştelui e specială, nu e de mers în club. Nici măcar pentru Mohombi.

Trist.

Cu toate că sunt foarte supărată -chiar aveam de gând să merg - am speranţa că odată şi-odată tot va mai veni Mohombi în România, sper că şi în partea de vest. Văd că îi cam place pe aici din moment ce vine atât de des. De curând a fost la Vocea României (unde a declarat că îi place în România şi că aici sunt fete frumoase), acum vine în Timişoara... Poate vine şi la Arad. Poate special pentru mine :))

Cine e Mohombi?

Tânărul şi frumuşelul (insist!) Mohombi Nzasi Moupondo are 25 de ani (face 26 în 17 octombrie) şi e din Kinshasa, Zaire, Congo însă a trăit lângă Stockholm. Între anii 2004 şi 2008 a făcut parte dintr-o trupă, Avalon, alături de fratele său.

Debutul în cariera solo şi l-a făcut cu piesa "Bumpy ride", în august 2010. De atunci ne-a încântat cu piese precum "Suavemente" cu Pitbull şi Nayer, "In your head", "Dirty Situation" cu Akon, "Coconut tree" cu Nicole Schrezinger, "Miss me", "Maraca", etc.

Mohombi a fost niminalizat la categoria "Best song" cu piesa "Bumpy ride", în anul 2011, la Premiile Grammys".

P.S.: Cred că am pus cam "puţine" poze :)))

Leapşa nr. 9 (Ordin!)

Am primit "ordin" de la fetele drăguţe de pe "Love for books" :)

1. Scrie trei lucruri pe care ştii sigur că le vei face mâine.

Voi merge la Astra Asigurări, voi scrie câteva articole (cât mai multe, sper) şi voi bea cafea.

2. Scrie trei dorinţe care nu ţi s-au îndeplinit încă.

Dorinţa copilăriei mele a fost să am role, n-am avut niciodată, vreau şi acum :)) Hmm, sa mă întâlnesc cu buna mea prietenă de la Turda. Şi nu mai ştiu.

3. Scrie primul cuvânt care îţi vine în minte.

Ciorbă (Dumnezeule, habar n-am de ce).

4. Ce auzi în acest moment?

Reclama la Sensodyne :))

5. Dacă ai putea pleca în vacanţă cu orice scriitor/scriitoare, pe cine ai lua cu tine?

Pe Sophie Kinsella, cred că m-aş distra pe cinste. Sau pe Nicholas Sparks, ar fi romantic.

6. Care e cea mai ieşită din comun activitate a ta?

Nu fac nimic ieşit din comun :-??

7. De cine te-ai speria: de fantoma lui Michael Jackson sau de Britney Spears tunsă la chelie?

Iisuse, de fantoma lui Michael Jackson, nu-mi place ideea de fantome.

8. Scrie ceva de încheiere.

Ceau :)

Gata cu muntele!

Mie mi-a plăcut întotdeauna marea. O ador! Şi atunci cum se face că n-am mai fost la mare de şapte ani iar la munte merg tot mai des? Habar n-am. Abia au trecut trei luni de la Revelion, când am fost la munte, că iar m-am dus. Fără să ştiu, oarecum :))

Am primit o invitaţie de la rudele iubitului meu, la o cabană, undeva pe muntele Şureanu. Habar n-aveam ce şi cum e pe acolo, am auzit cabană, relaxare, hai să mergem. Eheei, dar când am văzut că nu e vorba doar despre o mică relaxare la cabană ci munte în toată regula...

În primul rând, cabana a fost superbă, compania super, mâncare multă şi tot tacâmul. Doar că partea cu muntele, cu zăpada, cu gradele cu minus, cu pârtia de schi la care doar mă zgâiesc pentru că habar n-am să o fac, partea asta e mai grea. Avusesem impresia că vine primăvara, deja mă alintam cu gradele pozitive, aşteptam fluturii, etc.

Şi-am dat din nou de friiiiiig, de pârtii de schi şi toate cele. Plus că m-am ales cu o răceală urâtă. Şi gata, cred că mi-a ajuns partea astea cu iarna, cu muntele, cu zăpada cât încape. A fost frumos, superb chiar însă suficient.

Acum vreau la mare. Pe bune!