Păsărele, fluturaşi...

Am mai spus de multe ori că atunci când mie îmi apar păsărele în căpşor, greu le mai dau jos. Pentru că trecuse ceva vreme de când n-am mai vrut ceva mult mult mult muuuuuult de tooooot iată că o nouă păsărică şi-a făcut cuib în capul meu şi pare să scormonească ceva pe acolo.

Vreau tatuaj. Cu fluturi, desigur. Vreau de nu mai pot!

Ideea mi-a picat aşa, din senin, nici nu ştiu de unde şi până unde. Adică mă rog, până la salon presupun (dacă nu pierd ideea pe drum, poate poate îmi trece totuşi). Iniţial mi s-a pus pata pe un fluturaş mic mic pe ceafă, chiar sub linia părului, în partea dreaptă. Dar după mai multe păreri primite (nu e aşa faină zona, doare de numa, bla bla) şi după ce am văzut proaspătul tatuaj al unei colege, cu două rândunele mici pe mână, cam pe unde ar veni un ceas de mână, doar că pe lateral... Awwww! Vreau şi eu doi fluturaşi acolo, poate chiar şi unul singur, să nu îi iau ideea, totuşi.

Până acum nu eram aşa fixată pe ideea de tatuaj, aş putea spune chiar că nu mă atrăgea. Dar nu ştiu ce m-a apucat acum. Mă gândesc tot acolo, îmi închipui cum ar arăta fluturaşul meu drag... Ok, acum urmează întrebarea logică: de ce nu mă apuc de treabă? Complicat. Ai mei nu vor să audă de aşa ceva şi eu sunt încă pe treaba cu permisiunea pentru o chestie de genu'. Mami a făcut ca trenu' când m-a apucat nebunia cu găurile în urechi (acum vreo 6 ani), ce să mai spun de un tatuaj. Însă într-o seară m-am aventurat aşa, mai în glumă mai în serios, şi am întrebat-o. Reacţia a fost mai ok decât m-aş fi aşteptat şi mi-a dat aşa un curaj de tot ideea asta o am în cap. Deja începusem să îmi închipui senzaţia, aveam în cap imaginea tatuajului... Uhhh!

Ideea e că trebuie să mă gândesc foarte bine dacă e o păsărică adevărată sau doar una trecătoare, o nebunie de moment pentru că nu e o chestie trecătoare, e forever. În momentul ăsta m-aş duce cu cel mai mare drag la salon să-mi fac fluturelul însă nush dacă la fel aş simţi şi peste câţiva ani. Aşa mi-a spus şi colega respectivă, să mă gândesc foarte bine dacă vreau cu adevărat să îmi fac. Mă voi gândi!

Am uitat să specific faptul că nu mi-e frică deloc, DELOC, de durere :D

Cu fluturi: ...ÎN STOMAC

Pentru că îi ador.
Pentru că, din punctul meu de vedere, e cel mai minunat sentiment existent.
Pentru că aşa am început luna asta.
Pentru că îi vreau mereu, mereu, MEREU!

Nu poţi, pur şi simplu!

În ultima vreme am învăţat un lucru: nu-i poţi pretinde unui om să te înţeleagă. Fiecare om simte lucrurile în felul lui, toţi suntem diferiţi, gândim diferit, simţim diferit, acţionăm diferit. De aceea e atât de dificil să înţelegi omul şi acţiunile lui.

Nici chiar de la cei mai buni prieteni nu poţi avea pretenţia să te înţeleagă. Sunt o norocoasă pentru că am două prietene care îmi sunt puternic lipite de suflet şi care sunt alături de mine oricând. În ultimele luni am trecut prin situaţii în care aveam cu adevărat nevoie de ele, de înţelegerea şi sprijinul lor, iar ele au dat dovadă de mult curaj, multă afecţiune şi de o reală susţinere. 

Însă ştiu cu siguranţă că nu sunt pe deplin înţeleasă. Deşi avem multe în comun suntem, toate trei, firi diferite. Fiecare vede lucrurile în felul ei. Dintre noi trei, Roxy-sister e cea raţională, cea cu creierul, cum ne place nouă să o numim, iar noi două suntem mai aşa, mai cu "corazon-ul". Şi, de multe ori, părerile şi concepţiile noastre se bat cap în cap.

Deşi, repet, le simt aproape de mine, de multe ori ne ghicim stările şi emoţiile fără să fie nevoie de cuvinte, există şi momente în care nu înţelegem de ce cealaltă simte sau face o anumită chestie. Pur şi simplu. Nimeni nu poate ştii ce e în sufletul celuilalt, cum percepe o situaţie, cum o vede şi cum o simte. Din exterior, cineva poate percepe suferinţa mea, de exemplu, însă nimeni nu ştie ce simt eu cu adevărat. Sau fericirea, sau împlinirea, sau nesiguranţa, sau confuzia, sau trădarea, sau ce altceva mai simt eu.

Nu ar fi corect faţă de cei din jur să te superi dacă nu te înţeleg. Poate că, într-o anumită situaţie nici tu nu îi înţelegi. Şi ştiţi vorba aia... "ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face". Un prieten adevărat va rămâne alături de tine chiar şi dacă nu înţelege de ce ai făcut ceva sau, din contră, de ce nu ai făcut ceva. Fetele mele mi-au dovedit mereu că sunt lângă mine chiar dacă au momente când se uită lung, când dau ochii peste cap, când spun "e prea devreme" sau "e prea târziu" sau "ţi-am spus eu!", sau "eşti nebunăăă?!". Lucky me!

Cu fluturi: DE TOATE

Cred că voi începe de fiecare dată rubrica asta cu "ce repede a trecut luna". E o întreagă filosofie trecerea asta atât de rapidă a vremii, prea complicată şi prea lungă pentru a o dezbate acum. Să trecem la oile noastre, pardon! la fluturii noştrii. Luna asta e luna mea, o iubesc de când mă ştiu (iar ieri a fost ziua mea), aşa că mi-o dedic mie. Îmi dedic mie rubrica asta. Vor fi "de toate" pentru că aşa sunt eu: un amalgam de sentimente. Sunt nişte "de toate" cu fluturi, superbe, pe care le vreau, cu mic, cu mare :D

Reading with butterflies in my stomach

Butterfly secrets

Am şi eu o caseta de bijuterii în formă de fluture dar şi asta e superbă!

Be free!

Sleeping with butterflies

Oglindă, oglinjioară... care-s cele mai frumoase insecte din ţară?

No comment; superb!

Vreau masa asta, o vreau!

Si dulapul!

Şi agăţătoarele pentru geantă!

Super idee!

Nu fumez dar cu aşa o scrumieră... (PS: bietul fluture, tot se afumă :)) )

Butterfly coffe :X

ABSOLUT MINUNAT! DE VIS! FENOMENAL!

Vreeeeeeau! Cu tot cu paharele de mai sus!

Mărturii ;))

Doar decor, nu ardem niciun fluture!

One day... :)

I scream for ice cream!

Într-adevăr, urlu după îngheţată. În toiul verii mi se scurg ochii după un deliciu ca acesta şi eu rămân doar cu atât: cu privitul şi tânjitul. 

Se spune că oamenii deştepţi răcesc vara. E doar o vorba, desigur :)))) Pe mine mă ţine răceala asta cruntă de aproape o lună. În toiul VERII!!!! M-a luat o răceală oribilă, cu febră şi tot tacâmul (antibiotice, stat în pat, concediu medical, etc), câteva zile a părut că mă lasă însă de tuşit, tuşeam fără oprire. O tuse seacă, fără nimic altceva. În două zile m-a lovit din nou: o tuse de cinci ori mai puternică, dureri de gât, de plămâni, nas înfundat, batiste pline... E groaznic!

Acum dă să-mi treacă însă nu mă pot atinge de nimic rece. Sunt sigură că dacă beau un suc ceva mai rece, pic înapoi. Ce să mai spun de îngheţată... Mi-e atât de pofta, peste tot numai asta vezi acum, toată lumea numai asta consumă. Nici nu-mi amintesc când am mâncat ultima oară :( Dar voi recupera, e musai musai!

Fluturele albastru

Vă spuneam acum ceva vreme că există o poveste despre fluturele albastru. A trecut cam multişor de atunci dar niciodată nu e prea târziu, nu-i aşa? Momentul nu e chiar cel mai potrivit dar...

Povestea asta frumoasă apare, aşa cum spuneam, în primul volum din cvartetul mireselor, "Vis în alb", de Nora Roberts. Pe scurt, este vorba despre patru prietene extrem de bune, fiecare volum prezentând povestea fiecărei fete. Cele patru au o împreună o afacere, mai exact organizează nunţi de vis, fiecare având un rol bine definit: Laurel e cofetăreasă, Mac e fotograf, Emma e florăreasă iar Parker e creierul afacerii. Totul a pornit din copilărie. Cele patru adorau să se joace "de-a nunta", făcând fiecare, pe rând, pe mirele, mireasa, preotul şi domnişoara de onoare.

Într-un fel, totul a început cu fluturele albastru. Într-una din zilele în care se jucau "de-a nunta", Mac a venit la prietenele ei cu noua achiziţie: un aparat de fotografiat. Nici măcar nu îi plăcea să facă poze, nu se pricepea şi nici nu era curioasă. Însă prietenele ei au convins-o să joace rolul fotografului de data aceasta, dacă tot poartă aparatul cu ea. A făcut câteva poze stângace, după câteva bombăneli. I se părea că nimic nu iese cum ar trebui, că nu are habar cum să încadreze imaginile şi că îşi pierde timpul. Însă una dintre poze a schimbat totul. Un fluture albastru s-a aşezat în peisajul format de cvartetul lor, imaginea a fost încadrată exact aşa cum trebuia iar odată cu click-ul făcut de aparat s-a declanşat şi ceva în sufletul fetei. Din acel moment i s-a născut pasiunea pentru fotografie, în acel moment s-a îndrăgostit de aparatul de fotografiat.

Fluturele albastru a apărut mulţi ani mai târziu, într-un moment în care Mac avea nevoie mare de el. Era confuză: îl iubea pe cel cu care tocmai se certase însă nu ştia ce trebuie să facă. Totul se întâmplase cam prea repede între ei, acum erau deja şi certaţi. Însă faptul că era atât de supărată, că îi păsa atât de mult, că gândul îi era la el şi că se afla singură acasă frământându-se din cauza situaţiei şi a nesiguranţei, îi demonstra că se întâmpla ceva serios. Şi într-un moment a dat de poza aceea făcută acum mulţi ani, împreună cu dragele ei prietene şi... Ah, fluturele albastru! Asta era!

Fluturele albastru înseamnă spontaneitate. Înseamnă ceva care vine într-un moment de cumpănă, un click, o mână de ajutor, o idee ce îţi luminează mintea atunci când crezi că totul e pierdut. E acolo atunci când ai nevoie de el, ştie asta fără să o ceri cu voce tare. Asta e şi ideea: să te surprindă.

PS: Momentul meu cu fluturele albastru a dispărut. Am avut şi eu nevoie de el, îmi doream din suflet să apară şi nu m-a ignorat. Nu mai are sens să descriu acum momentul, era frumos atunci, avea farmec fiind proaspăt. Imporant e că a existat, că am avut parte de fluturele meu albastru!

She said YES!

Acum vreo trei luni am făcut un pariu cu prietena mea cea mai bună. Nu ştiu ce mi-a venit, sincer, nu pot să explic de ce am simţit să fac acel pariu. Poate a început cu o glumă dar a devenit ceva serios. Mai exact, i-am spus că de ziua ei iubitul ei o va cere de nevastă. Dacă cea care câştiga eram eu, primeam o carte; dacă ea câştiga, primea cinci ouă kinder.

Puteţi ghici cine a câştigat, nu?

Nu ştiam nimic de la el. Ştiam doar că ea îşi doreşte foarte mult acest lucru iar el dădea anumite semnale. Însă nu mi-a spus nimic de pe atunci. Aşa mi-a venit mie, pur şi simplu. Am avut eu un sentiment în legătură cu ei doi :)

Draga noastra draga, micuţa din grupul nostru, se mărită! Până acum vorbeam până nu mai puteam despre planuri, despre culori, flori, rochii, modele, date, locaţii, melodii, dansuri, invitaţii, invitaţi, naşi, meniuri şi alte mii de minuni ce ţin de organizarea unei nunţi. Însă toate discuţiile se purtau cu "ce fain ar fi să...".

Acum totul e concret. Putem vorbi fără "dacă"-uri, putem pune pe foaie ceea ce plănuim, putem să ţipăm de fericire de fiecare dată când plănuim câte ceva. Pentru că draga noastră miresică este atât de drăguţă încât ne implică şi pe noi, cele mai bune prietene ale ei, în organizare. Deşi e cam devreme să vorbim despre organizare, nici data nu e stabilită încă. Dar noi plănuim şi plănuim că tare ne mai place subiectul ăsta!

 E emoţionant. Deja. Fetei îi stă minunat cu frumuseţea de inel pe deget şi cu imensitatea de zâmbet de pe chip. Tinerii sunt fericiţi, se citeşte asta pe chipul lor. Va urma o perioadă tare frumoasă, plină de emoţii şi de momente memorabile ale prieteniei noastre. Iar eu am primit o misiune importantă: voi fi domnişoara ei de onoare (cu Roxy 2 încă se tratează)!

Zâmbesc de fiecare dată când mă gândesc la noutatea asta. Mă bucur că am câştigat pariul, mă bucur că cei doi sunt fericiţi, mă bucur să fiu alături de ei, MĂ BUCUR!

PS: Vor urma grămezi de postări cu şi despre pregătiri :D