D'ale lui Papi

Porcuţul ăsta al meu şi-a dezvoltat o personalitate extraordinară. Nici nu-mi dau seama cât de departe par vremurile când stătea ca prostuţu' în cuşcă şi se speria la fiecare cuvânt auzit şi la fiecare mişcare. Nici vorbă să pun mâna pe el sau să-l iau în braţe. Ţin minte că prima dată când mi-a stat în braţe l-a prins de fapt sora mea, ea a avut mai mult curaj. Aproape am plâns de bucurie!

Nu e foarte mult de atunci, 4 luni mai exact. Ei bine, acum Papi e un năzdrăvan şi jumătate. Se plimbă prin casă fără nicio treabă, pe unde şi cum vrea. Se fereşte toată lumea să nu calce pe el, îl strigă să vadă pe unde e, are grijă de el... A început să facă şi tot felul de prostioare. De exemplu, a MÂNCAT ciucurii de la pătura de pe patul surorii mele. Nu i-a ros, i-a mâncat. Apucă tot ce prinde, e curios, caută, urlă, ţipă, se joacă, sare. E incredibil! Sau, mai nou, a reuşit să-şi deschidă singur uşa de la cuşcă. Dacă nu e pus la locul lui, pe dulap, ci undeva pe jos, iese singurel la plimbare.

Faza cea mai interesantă e că familia mea e înnebunită după el, deşi la început ai mei nici n-au vrut să audă de el, mai ales mama. Acum fiecare întreabă de el, îl hrăneşte, se joacă cu el, îl alintă şi se distrează la giumbuşlucurile lui. A devenit un membru îndrăgit şi nimeni nu mai poate fără el.

Vă las să vă delectaţi cu câteva poze cu mister Papi :)

Asta face în majoritatea timpului: roade cuşca (de foame, pentru că se plictiseşte şi vrea afară, pentru că vrea atenţie, etc)

Papi înainte de Crăciun


"Ăsta ce o mai fi? Nu mi-o mai dat să mănânc aşa ceva până acum..." Papiiiii, ăla nu e de mâncaaaaat!

Crăciun fericit!

Ajunul Crăciunului, una dintre zilele mele preferate din întreg anul. Nu ştiu cum de, dar anul acesta am simţit din plin magia zilelor dinaintea Crăciunului, chiar dacă au existat şi zile mai puţin plăcute (un număr mai mic decât în alţi ani, recunosc). Însă anul acesta mi-am simţit sufletul înălţat, curat, plin de împlinire, credinţă şi iubire. Ştiu că sună oarecum clişeic dar aşa e. Am şi fost aseară la concertul Corneliei şi lui Lupu Rednic, maramureşenii preferaţi ai familiei mele. Mi-a plăcut mult de tot, mi s-a făcut pielea de găină la colindele lor.

Curăţenia e gata, casa arată bine, mâncarea aşteaptă să fie gustată, prăjiturile la fel, Moşul stă să vină (abia îl aştept, număram zilele până să-mi iasă surprizaaaa!), mai trebuie să mă pregătesc eu şi gata, sărbătoarea e aici, foarte bine primită! Până şi Papi e pregătit de Crăciun, a făcut băiţă (şi acum miroase a bambus de la şamponelul pentru copii) şi are la căsuţă beteală albastră (zilele astea o să vă arăt poze cu el).

Ce-mi doresc de Crăciun? Material am primit cam tot ce mi-am dorit. Îmi doresc să fie cât mai frumoase zilele astea, să am parte pe mai departe de înţelegere, sănătate, momente de fericire, cât mai multe zâmbete (şi fluturi, logic), răbdare şi putere de muncă, linişte sufletească şi pe cei dragi lângă mine. Vă doresc şi vouă aceleaşi lucruri, plus tot ce vă doriţi! Sărbători fericite!

Una dintre preferatele mele colinde de la Ştefan Hruşcă (alt maramureşan):



Şi una de la Celine Dion, minunată:

De Sărbători

Iubesc sărbătorile de iarnă! În fiecare an mi se umple sufletul de bucurie, de nerăbdare şi afecţiune în perioada asta mai mult ca în oricare alta. Anul ăsta m-am bucurat mai mult decât în ultimii ani de zăpadă, de ninsoare, de fluturii iernii, cum îmi place mie să-i numesc. Mi-a plăcut să merg la cumpărături cu sora mea, chiar dacă a fost o nebunie curată acolo. Mi-a plăcut să fac ordine prin casă, chiar dacă m-am obosit. Îmi place să ascult colinde şi mi se ridică părul de fiecare dată. Mai ales corul bisericii de astăzi m-a impresionat mult. Abia aştept să împodobesc bradul, să ajut la prepararea mâncării, să mă gătesc, să ofer cadouri, să primesc daruri...

Îmi place în mod special cântecul acesta de Crăciun, a băieţilor de la Talisman. Sunt o grămadă de cântece de acest gen care îmi plac dar ăsta e special. Sper să vă placă!

Chestii trestii

Cred că am nevoie de timp. Nu mult, dar am nevoie. Azi noapte nu ştiu ce am avut (iar) dar n-am putut să dorm, m-am tot învârtit până n-am mai putut. Şi ce mă enervează cel mai tare e că la opt, când mi-a sunat ceasul, nu mai puteam de somn. Ştiam că aşa va fi! În weekend m-am trezit la nouă şi abia m-am mai putut chinui să dorm încă o oră. Era weekend, nu trebuia să merg niciunde, puteam lenevi oricât. Dar nu, mi-a sărit somnul. Astăzi în schimb, când trebuia să mă trezesc să plec la redacţie... n-am mai putut de somn. Aşa va fi şi mâine şi miercuri şi toată săptămâna.

Trecând peste probleme mele tehnice, am să vă delectez acum cu ultima mea păţanie. Pe gheaţă! Mergeam sâmbătă seara spre o pizzerie din apropiere (tocmai de aceea am insistat să nu luăm maşina) să sărbătorim ziua iubitului meu. Eram bucuroasă că ninge, în seara aceea a nins cel mai tare, era superb! Doar că eu eram cocoţată pe tocuri înalte şi nu ştiam că deja s-a format gheaţă chiar atât de periculoasă. Şi... ghici ce? Am căzut cât sunt de lungă! În prima fază părea că doar alunec şi îmi revin dar am căzut pe o parte ca un sac :)) Am avut noroc mare că nu m-am lovit. În schimb am râs cu lacrimi. Nu ştiu ce anume am văzut eu atât de comic la faza aceea, prietenii mei nu ştiau cum să mă culeagă de pe jos, credeau că mă doare ceva când eu de fapt nu mă puteam ridica din cauza râsului. Vă daţi seama cum am umblat dup-aia, parcă eram un pinguin.

Faza drăguţă a fost la ieşirea din local. Erau acolo două fetiţe simpatice şi când am ieşit ne-a zis una dintre ele să avem mare grijă cum umblăm că e gheaţă şi putem cădea. La care i-am spus veselă că îi mulţumim dar deja am căzut. "Şi euuuu", spune fetiţa luminându-se. "De trei ori!" ;"Eii, eu numa o dată".

Voi cum staţi cu echilibrul până acum, aţi păţit-o?

Mă rog...

Staţi liniştiţi, n-am să vă împărtăşesc "convorbirile" mele cu Dumnezeu şi cu cele Sfinte. E vorba de ceva cu totul diferit. Ceva ce m-a preocupat pe mine aseară, înainte de a adormi. Mă refer la o vorbă pe care o folosim cei mai mulţi dintre noi (inclusiv eu, altfel poate nu mă preocupa atât), şi anume "mă rog".

De unde Sfinte Dumnezeule a apărut vorba asta? Nu are absolut nicio legătură cu acţiunea de a cere un lucru sau orice mai implică acest cuvânt. Am să dau două exemple de situaţii în care folosim aceasta sintagmă:

1. -Erau în sală copii, tineri, bătrâni... mă rog, toate categoriile de vârstă.
2. -Ai văzut că X a venit la petrecere cu noua prietenă? Era cam cu nasul pe sus.
-Mda... Mă rog...

Poftim! În niciuna dintre cele două situaţii nu e vorba despre o rugăciune/rugăminte. E ceva total opus. Cu toate astea, "mă rog"-ul acela apare. Oare de ce? Mie, sincer, îmi place cum sună, chiar dacă nu are sens. Sau are? Să mă lumineze şi pe mine cineva!

Cel mai mic şi cel mai mare

Am notat de foarte multe ori faptul că am o grămadă de fluturi. E şi normal; dacă asta-mi place, asta am. Sora mea spune că sunt cam mulţi deja, eu cred că mai e loc pentru câţiva în cameră. Zilele trecute m-am gândit să vă prezint extremele, cel mai mic şi cel mai mare fluture.

Cel mai mare, portocaliu, l-am primit acum câţiva ani (la majoratul meu, mai exact) de la o prietenă foarte bună. Niciunul dintre fluturii mei nu atinge dimensiunea lui, el e regele-fluture. Nu-i aşa că e uşor să faci cadouri unei persoane care exprimă de câte ori poate că îi plac fluturii? Nimic mai simplu! :)

La polul opus, cel mai mic. Dar e cel mai mare în sufletul meu. E un cerceluş de aur, purtat gaura suplimentară, cum îmi place mie să spun. Mi l-am cumpărat singură, a fost printre primele cadouri luate din salariul meu, doar pentru mine. Mi-e foarte drag şi, de fiecare dată când port argint, mi se face dor de el. Am şi de argint mulţi cercei (şi medalioane) cu fluturi însă niciunul nu e ca mititelul meu de aur.

Adăugiri la ultimele două postări

Simt foarte tare nevoia să fac unele mici adăugiri la ultimele mele postări. Una ţine de filmuleţul cu promo-ul pentru emisiunea "European News". Nu pot să-l pun pentru că e prea mare, am stat trei ore să se încarce şi tot nu s-a finalizat. Aşa că... Info Tv-ul vă aşteaptă ;))

În al doilea rând, ţin să retrag ceea ce am spus în privinţa vremii. A venit iarna, nu mai am niciun dubiu. S-a dus căldura, a venit vremea celei de la calorifere, eventual. Mi-am inaugurat cizmele noi, îmblănite, geaca groasă, eşarfele nu mai lipsesc. Şi, cel mai important, mi-a intrat în suflet profund spiritul Crăciunului care se apropie. Ascult cu mare drag colinde, nu mai îmi bate soarele în ochi când o fac. Ne mai rămâne de aşteptat zăpada. M-aş bucura de ea dar să nu dureze chiar foarte mult.

Vreau vacanţă, vreau brad, vreau miros de sarmale (de preferat doar miros, nu şi gust), prăjituri, Moş Crăciun, colindători (slabe şanse, având în vedere experienţele din ultimii ani), linişte sufletească şi bucurie!