D'ale lui Papi

Porcuţul ăsta al meu şi-a dezvoltat o personalitate extraordinară. Nici nu-mi dau seama cât de departe par vremurile când stătea ca prostuţu' în cuşcă şi se speria la fiecare cuvânt auzit şi la fiecare mişcare. Nici vorbă să pun mâna pe el sau să-l iau în braţe. Ţin minte că prima dată când mi-a stat în braţe l-a prins de fapt sora mea, ea a avut mai mult curaj. Aproape am plâns de bucurie!

Nu e foarte mult de atunci, 4 luni mai exact. Ei bine, acum Papi e un năzdrăvan şi jumătate. Se plimbă prin casă fără nicio treabă, pe unde şi cum vrea. Se fereşte toată lumea să nu calce pe el, îl strigă să vadă pe unde e, are grijă de el... A început să facă şi tot felul de prostioare. De exemplu, a MÂNCAT ciucurii de la pătura de pe patul surorii mele. Nu i-a ros, i-a mâncat. Apucă tot ce prinde, e curios, caută, urlă, ţipă, se joacă, sare. E incredibil! Sau, mai nou, a reuşit să-şi deschidă singur uşa de la cuşcă. Dacă nu e pus la locul lui, pe dulap, ci undeva pe jos, iese singurel la plimbare.

Faza cea mai interesantă e că familia mea e înnebunită după el, deşi la început ai mei nici n-au vrut să audă de el, mai ales mama. Acum fiecare întreabă de el, îl hrăneşte, se joacă cu el, îl alintă şi se distrează la giumbuşlucurile lui. A devenit un membru îndrăgit şi nimeni nu mai poate fără el.

Vă las să vă delectaţi cu câteva poze cu mister Papi :)

Asta face în majoritatea timpului: roade cuşca (de foame, pentru că se plictiseşte şi vrea afară, pentru că vrea atenţie, etc)

Papi înainte de Crăciun


"Ăsta ce o mai fi? Nu mi-o mai dat să mănânc aşa ceva până acum..." Papiiiii, ăla nu e de mâncaaaaat!