Mister

Obişnuiesc să cred în soartă, semne şi coincidenţe. Cred în vise care ne arata ce se ascunde în subconştientul nostru, mă uimesc şi chiar sperie acele vise în care pare să mi se prezică ceva. Mi s-a întâmplat de multe ori să visez ceva iar după ceva vreme să se întâmple, dacă nu exact, atunci cam pe acolo.

Însă mă întreb: până unde să mergem cu această încredere? Există cu adevărat semne care ne scoate în evidenţă anumite lucruri? Există cu adevărat coincindenţe sau e doar puterea noastră extraordinară, a gândurilor şi a dorinţelor noastre? E firesc oare să credem în visele care ni se aştern înaintea ochilor noaptea (sau când dormim)? Să mă îngrijorez sau să intru în panică pentru că azi noapte am visat apă tulbure? Are vreo legătură faptul că azi am o stare ciudată, deprimantă cu visul din noaptea asta? Nu, n-are. Mă scald în ape tulburi? Nu ştiu, vreau să cred că nu. Dar totuşi trebuie să existe o explicaţie pentru care am visat fix azi noapte acest element.

Oricum, lumea asta a viselor, a semnelor, a destinului şi a coincidenţelor e o întreaga enigmă, fiecare crede cum consideră atât timp cât nu se ştie nimic sigur, nimic exact. Dar la ce ne-ar mai folosi imaginaţia dacă am ştii exact explicaţia acestor fenomene, unde ar fi surpriza, misterul?

Vă las o melodie minunată care se potriveşte bine de tot cu starea mea.

Leapşa nr. 5

N-am mai făcut de mult treaba asta aşa că... Asta era o leapşă mare, culeasă de pe un blog însă eu am selectat doar ce era mai interesant.

1. Ce speli prima dată la duş?
Mâinile.

2. Cum te simţi acum?
Recunoscătoare şi puţin dezamăgită în acelaşi timp.

3. Care este ultima literă din numele persoanei de care eşti îndrăgostit/ă?
N

4. Care e ultimul vis pe care l-ai avut?
Auăleu, chiar nu vreau să îmi aduc aminte. Se pune şi ăla de după-masa? Nu mai ţin minte exact ce era dar m-am trezit râzând. O fi de bine?

5. Ai putea mânca o lună felul tău preferat de mâncare fără să te saturi?
Haha... Aveam o teorie care spunea ceva de genu: luni cartofi prăjiţi cu mazăre, marţi cartofi prăjiţi cu sos de mărar, miercuri cartofi prăjiţi cu usturoi, joi cartofi prăjiţi cu ketchup, vineri cartofi prăjiţi cu maioneză, sâmbătă cartofi prăjiţi cu condimente, duminică cartofi prăjiţi cu ciuperci.

Dumnezeuleeee!

6. De ce ai o poftă puternică acum?
Am poftit azi la orez cu lapte. Nu l-aş refuza nici acum (la 1 noaptea).

7. Foloseşti emoticoane?
Da!

8. Câte ţări ai vizitat?
Patru (plus România, cinci).

9. Sunt părinţii tăi stricţi?
Înainte au fost mai stricţi, acum doar puţin, puţin.

10. E ceva strălucitor în camera ta?
Da, sclipiciul de pe unii fluturi.

11. Când ai plâns ultima oară?
Nu mai ştiu, ceea ce e bine. Deşi m-am abţinut azi...

12. Anotimpul preferat?
Vara, fără îndoială.

13. Ai băut vreodată alcool direct din sticlă?
Hihi... Da.

Eu în ordine alfabetică

Altruistă

Băgăreaţă
Conştiincioasă
Drăgăstoasă
Euforică
Familistă
Generoasă
Harnică (uneori)
Iertătoare
Încăpăţânată
Jucăuşă
Luminoasă
Manierată
Neîndemânatică
Ocrotitoare
Prietenoasă
Răsfăţată
Silitoare
Şovăielnică
Temperamentală (imediat îmi sare ţandăra)
Unică
Visătoare
Zâmbitoare

The end of this road

Există o vorba care spune aşa: orice început are şi un sfârşit. Azi a luat sfârşit ceea ce a început acum aproape trei ani. Astăzi am fost pentru ultima dată la Andruţa în calitate de meditatoare/guvernantă/nanny. Nu mi-a venit să cred câtă emoţie am putut simţi. Eram emoţionată de ieri ştiind că azi va fi ultima zi. Azi a fost greu.

Mi-a intrat la suflet copilul ăsta. I-am fost alături când a avut nevoie, am învăţat-o de bine, am ascultat-o când a avut ceva de spus, am râs cu ea când a fost cazul, am certat-o când a întrecut măsura, i-am şters lacrimile când ochişorii îi erau trişti, am mâncat cu ea, am înotat cu ea, mi-a venit să dau cu ea de toţi pereţii, am fost mândră de ea şi alte o mie de chestii. Nu mi-a fost uşor. Multă lume spunea că mă invidiază că am dat peste un loc de muncă atât de uşor. Da, am avut cele mai bune condiţii de muncă, am lucrat la birou, la căldură, am avut mâncare şi apă dacă am avut nevoie. Am avut un program flexibil, am putut să merg la facultate şi să fac orice altceva în paralel. Nu e ca şi cum aş fi lucrat opt ore într-o fabrică sau într-un magazin, pe un salariu de nimic. A, da, uitasem. Am câştigat bine. Sunt şi voi fi mereu recunoscătoare pentru că am găsit familia asta pe care am ajutat-o şi care m-a ajutat. Ne-am intrat în suflete. Însă de multe ori mi-a fost greu, m-a scos din minţi, mi s-au făcut faze şi faze, m-am epuizat şi m-am consumat. Dar acum toate astea rămân în urmă. Lacrimile noastre au dovedit că nu astea au contat ci momentele frumoase.

Azi ne-a fost greu să ne luăm rămas-bun. Mama fetiţei mi-a zis de la începutul serii că îi vine să plângă, că nu îi vine să creadă că "de mâine nu mai vine Andreea". Andra s-a comportat exemplar (toată săptămâna). Când m-a condus la uşă, la plecare, n-a scos niciun cuvânt dar lacrimile îi şiroiau pe obraji. Am luat-o în braţe şi am încercat să nu plâng (m-am păstrat pentru acasă). Stăteam toate trei cu ochii în lacrimi de parcă nu aveam să ne mai vedem niciodată. Voi mai merge la ea (urmează în curând ziua ei), o voi vizita să văd cum îi merge la Ghiba, vom merge la îngheţată. Dar nu voi mai fi acolo să îi dictez din cartea de română, să o ajut la problema de la mate, să îi desenez pisicile şi căţeii, să o ajut la proiectul la geografie, să o ascult la religie. Să îi citesc, să ne jucăm Monopoly, să o spăl pe cap, să o duc la Mc'Donalds, să mâncăm veşnicul pateu sau ton, să merg cu căţelul la veterinar/coafor canin...

Lipsa de control

Există în viaţă anumite situaţii pe care te crezi stăpân, care îţi par uşoare şi le tratezi aşa, de sus, ca pe un lucru minor pe lângă toate grijile cotidiene. Dar de multe ori un astfel de comportament ajunge să se transforme în altul total opus, de multe ori aceste situaţii se dovedesc a fi mai grele şi mai serioase decât păreau. Nu mai eşti stăpân pe ele. De fapt nici nu erai tu aşa stăpân, de fapt ele te cam conduceau dar tu erai prea ocupat cu altele să realizezi asta.

Şi-atunci, când te pui în faţa acestei răsturnări, te învăluie teama. Nu mai poţi controla situaţia, nu mai depinde de tine. Te simţi frustrat, vrei să dai timpul înapoi pentru a te ocupa cu seriozitate de acel lucru, îţi spui întruna că era greu ceea ce tu credeai că e uşor. Vrei să se termine cu bine, aştepţi cu nerăbdare, te macini, te cerţi singur, te pedepseşti. Şi promiţi că data viitoare (după ce totul a trecut cu bine şi poţi răsufla uşurat) vei fi mai atent şi nu vei mai trata atât de superficial lucrurile.

Dar până data viitoare mai e mult...

Licoarea magică

Există o licoare pe lumea asta care miroase excelent şi care face minuni: cafeaua. Mie îmi place cafeaua însă nu sunt dependentă de ea. Beau doar când mi-e poftă, pentru că îmi place gustul. Îmi place să cred că îmi face bine, că beau pentru a mă ţine trează mai mult timp. Dar nu e aşa. Nu mă ajută cu nimic, în afară de faptul că-mi încântă papilele gustative.

Cum m-am apucat eu de băut cafea? Pentru că ai mei şi sora mea beau cafea, mi-era şi mie poftă, voiam şi eu să stau cu ceaşca de cafea în faţă şi să sorb elegant din ea. Dar chestia aia amară... ştiu şi eu... Am început cu ceva mai slab, mai dulce, mai aromat: cappucino. După un timp m-am săturat şi de ăla aşa că am încercat celebrele 3 în 1, cu lapte, cele mai slabe. Apoi am renunţat şi la alea cu lapte şi am dat-o pe clasic. Acum beau cafea naturală (cu zahăr şi coffeta). Nu zilnic. Ci atunci când mi-e poftă. Cel mai mult îmi place când vine sora mea la mine, sâmbăta şi duminica, singurele zile când avem timp de aşa ceva, şi îmi spune "bem cafeluţa?". Bem, bem, sigur că bem!

Voi ce ziceţi? Cum şi cât de des vă beţi cafeaua?

Poveste de dragoste

De curând am fost la o nuntă. La un moment dat, când lumea era aşezată la masă iar ringul de dans era gol, a început melodia "My all" a lui Mariah Carey. În următoarele secunde eram pe ring şi dansam împreună cu EL. Aveam emoţii de parcă eram la dansul mirilor. De ce? Pentru că relaţia mea se leagă de melodia aceasta, cu versuri triste dar care oricum nu contează pentru că semnifică cu totul altceva. Început. Fior. Emoţie. Dorinţă. Cu trei zile înainte să fiu cu EL am dansat pe melodia asta, rămânând melodia noastră de suflet, ritmul relaţiei noastre. De aceea, pe ring, acum două sâmbete, n-am fost decât noi doi, pentru noi doi, deşi în sală mai erau vreo sută de persoane (care, apropo, vizionau poze cu mirii, care rulau pe un ecran mare aşa că nu au fost ei prea atenţi la noi).

O săptămână mai târziu m-am întâlnit cu o bună prietenă, revenită în ţară pentru câteva zile. Mi-a dăruit o pereche de aripi de fluture şi o carte în limba engleză numită "Love story". Pe prima pagină era o dedicaţie în finalul căreia scria că, citez, "tu ai parte de a true love story". Nu ştiu dacă e aşa. Nici nu ştiu ce înseamnă o "true love story", decât cele din filme şi cărţi. Dar în realitate... Am avut multe dovezi care contrazic această sintagmă. Dar nu se ştie. Nu avem de unde să ştim când, cum, unde şi de ce se rupe vraja iubirii. A mea aproape s-a rupt o dată dar s-a sudat la loc, făcându-se şi mai puternică. Nu e perfectă. Dar e a mea, a noastră!