22

Ca-ntre fete

La sfârşitul acesta de săptămână, după o vizită de două zile în Timi (din două motive), am avut weekendul ca-ntre fete, treabă ce se întâmplă de doi ani în preajma zilei de naştere a bunei mele prietene. În al doilea an am lipit-o alături de Roxy şi de mine, pe sister, tot Roxy. Am mai scris eu despre ele, anul trecut (aici).

Aşadar, am petrecut un weekend excelent, doar noi, fetele. Nu ştiu alţii cum sunt dar eu iubesc treaba asta. Poveşti nesfârşite, mici bârfe [ne]vinovate, cataloage Oriflame, mâncare şi dulciuri, plimbări, unghii, bijuterii, haine, filme... Şi râseteleeeee! Doamne cât putem râde când ne adunăm în formula asta! E minunat cât de bine te poate binedispune o chestie de genul ăsta, cât de tare de deconectezi de orice. Bine, nici nu era cazul, nu eram stresată sau ceva dar tot mi-a picat bine. Excelent de fapt!

Sâmbătă seara am fost şi la "discoteche". Pardon! Club Vintage, că ne-am modernizat. În Criş e clubul ăsta (care, apropo, nu-şi merită numele, din punctul meu de vedere). Am dansat până la epuizare, ne-am simţit bine chiar dacă în jurul nostru "pluteau" pipiţe invidioase sau alte fenomene. Noi ne-am văzut de ale noastre şi nu ne-a păsat de nimic. Am continuat seara (sau dimineaţa) cu poveşti noi, cu chips-uri şi râsete. A, da, şi cu bâzâieli pentru Roxy-sis care adoarme prima, spre deliciul nostru! :)

Din fericire, roata se învârte săptămâna viitoare când Roxy ne întoarce vizita. Abia aşteptăm!

Leapşa nr. 6 (De la Lucianna)

1. Go to the fourth folder in your computer where you store your pictures.

2. Pick the fourth folder in that folder.
3. Pick the fourth picture.

4. Explain the picture.

Mă temeam puţin pentru ce poză voi nimeri dar am avut noroc. Nu la fel de mare ca Lucianna, care a nimerit fluturi, dar tot e bine. Poza reprezintă un apus de soare minunat. Mulţi oameni preferă răsăritul, începutul unei zile. Eu prefer apusul, iubesc apusul. Îmi dă un sentiment extraordinar de linişte, de relaxare, de calm, de romantism, de visare, de libertate... Plus că apare şi portocaliul acela superb! În poză apare şi un peisaj de câmpie frumos aşa că e perfectă!

5. Tag four people to do the same.

Am văzut leapşa asta pe majoritatea blogurilor aşa că nu mai numesc pe nimeni. Însă dacă cineva ţine neaparat, poate să o facă liniştit/ă.

Enough!!

Sunt sătulă să măgării şi mitocănii. Sătulă de nesimţire. Sătulă să fiu mereu la cheremul altora şi ei niciodată la al meu. Sătulă de nervii tuturor şi de ai mei din cauza asta. Sătulă de orgolii. Sătulă de minciunile şi vorbele tale (de fată plictisitoare). Sătulă să vreau şi să nu pot. Sătulă de complicaţii. Sătulă de prostia şi ignoranţa celor care ne conduc ţara.

Mici nimicuri care înseamnă enorm. Vreau să dau cu pumnul în masă, să mă sui pe masă şi să urlu "Destul!". Să se spargă sticla şi fiecare ciob desprins să fie câte un "nimic" de-ăsta care îmi şade pe suflet. Să le strâng în făraş, să le arunc la gunoi fără să-mi pese. Dar îmi pasă!

Legea adopţiei în România

Nu ştiu exact ce zice legea asta, de obicei n-am răbdare să citesc astfel de documente. Însă ştiu sigur că la noi în ţară procesul adopţiei este extrem de complicat şi durează enorm. Există multe condiţii, trebuie să ai bani (să poţi întreţine copilul), o poziţie bună, mult timp şi, cel mai important, multă tărie şi răbdare. A, da, şi dorinţă. Deşi aia-i prima.

Zilele trecute am semnat petiţia pentru ca legea adopţiei în România să se schimbe, să devină ceva mai uşor să ai un copil dacă din punct de vedere fiziologic nu-l poţi face. Am semnat acea petiţie pentru că mă doare sufletul pentru acei oameni care îşi doresc din suflet un copil şi nu-l pot avea, nici măcar unul adoptat. Sau îl au după ani şi ani de lupte cu legile din ţara noastră dragă. Am semnat petiţia pentru că nu se ştie niciodată unde şi cum te poartă viaţa. Iubesc copiii şi îmi doresc cu ardoare să am copiii mei (la un moment dat în viaţă). Însă dacă, Doamne fereşte!, voi avea vreodată nevoie să adopt unul, aş vrea să o pot face fără să înnebunesc înainte de a o putea face. Adevărul e că de când eram mică îmi doream să am doi copii ai mei şi unul adoptat. Însă, reptet, sper din suflet să nu fie nevoie să trec printr-un asemenea proces!

Pentru cei care vor, am să las aici şi locul unde se poate semna petiţia. Nu costă nimic. Până acum au fost strânse 71493 de voturi. http://vreausieuparintiimei.stirileprotv.ro/

Fluturi pentru suflet

De când iubesc fluturii am strâns fel de fel de chestii cu ei. Mi s-a spus (nu o dată!) că deja am cam început să exagerez şi că am cam mulţi dar ştiţi voi cum e cu plăcerile astea. Pentru mine nimic (ce conţine fluturi) nu e prea mult.

Am câteva poze cu diferite obiecte cu fluturi (normal!) care mi-au rămas pur şi simplu în minte şi pe care mi le-aş dori cu ardoare. Am să le pun aici, la loc de cinste.

Locul I

Aş purta-o 24 de ore din 24 :))

Locul II

Ăăămm... Când o fi să fie, aşa îl vreau :))

Locul III

... sau aşa!

Fără ordine

Am un ceas cu fluture dar şi ăsta e frumos :D

Mister

Obişnuiesc să cred în soartă, semne şi coincidenţe. Cred în vise care ne arata ce se ascunde în subconştientul nostru, mă uimesc şi chiar sperie acele vise în care pare să mi se prezică ceva. Mi s-a întâmplat de multe ori să visez ceva iar după ceva vreme să se întâmple, dacă nu exact, atunci cam pe acolo.

Însă mă întreb: până unde să mergem cu această încredere? Există cu adevărat semne care ne scoate în evidenţă anumite lucruri? Există cu adevărat coincindenţe sau e doar puterea noastră extraordinară, a gândurilor şi a dorinţelor noastre? E firesc oare să credem în visele care ni se aştern înaintea ochilor noaptea (sau când dormim)? Să mă îngrijorez sau să intru în panică pentru că azi noapte am visat apă tulbure? Are vreo legătură faptul că azi am o stare ciudată, deprimantă cu visul din noaptea asta? Nu, n-are. Mă scald în ape tulburi? Nu ştiu, vreau să cred că nu. Dar totuşi trebuie să existe o explicaţie pentru care am visat fix azi noapte acest element.

Oricum, lumea asta a viselor, a semnelor, a destinului şi a coincidenţelor e o întreaga enigmă, fiecare crede cum consideră atât timp cât nu se ştie nimic sigur, nimic exact. Dar la ce ne-ar mai folosi imaginaţia dacă am ştii exact explicaţia acestor fenomene, unde ar fi surpriza, misterul?

Vă las o melodie minunată care se potriveşte bine de tot cu starea mea.