D'ale lui Papi 6 (La mulţi ani!)

N-am uitat de el dar abia acum apuc să scriu despre el. A împlinit doi anişori duminică, îi spun "La mulţi ani!" şi aici. N-a primit el prea multe cadouri, adică aproape deloc :)) Eu i-am luat un mango deşi nu a fost foarte încâtat de el, l-am savurat eu mai mult. Vă las cu poze acum.

"Helloooo! Daţi-mi drumuuu' de aici!"

"Pfiu, ce m-am mai obosit..."

"Da' parcă tot mai bine e la soare!"

"Cuşca e a mea, ce n-ai înţeles?" Nu dragule, tu n-ai înţeles, eu nu ţi-o fur, eu doar o curăţ.

Frumoasă "pernă". Somn uşor!

Păi se poate?!

Astăzi am aflat o chestie extraordinară dar care are un mare DAR, fir-ar să fie! Mohombi live on stage, în club Haven din Timişoara. Era să leşin. Ceee? E clar, o să-l văd pe Mohombi, deja mă închipuiam pozându-mă cu el, puneam şi aici poze numa să ştiu că e adevărat.

Dar... DAR Mohombi ăsta frumuşel şi talentat (mai mult frumos, veţi spune dar eu îl consider şi talentat) vine în România, în Timişoara, atât de aproape de mine, în 12 aprilie. Adică cum, ce treabă e asta? Nu numai că e Săptămâna Mare dar mai e şi Joia Mare. Nu ştiu alţii cum sunt dar pentru mine săptămâna dinaintea Paştelui e specială, nu e de mers în club. Nici măcar pentru Mohombi.

Trist.

Cu toate că sunt foarte supărată -chiar aveam de gând să merg - am speranţa că odată şi-odată tot va mai veni Mohombi în România, sper că şi în partea de vest. Văd că îi cam place pe aici din moment ce vine atât de des. De curând a fost la Vocea României (unde a declarat că îi place în România şi că aici sunt fete frumoase), acum vine în Timişoara... Poate vine şi la Arad. Poate special pentru mine :))

Cine e Mohombi?

Tânărul şi frumuşelul (insist!) Mohombi Nzasi Moupondo are 25 de ani (face 26 în 17 octombrie) şi e din Kinshasa, Zaire, Congo însă a trăit lângă Stockholm. Între anii 2004 şi 2008 a făcut parte dintr-o trupă, Avalon, alături de fratele său.

Debutul în cariera solo şi l-a făcut cu piesa "Bumpy ride", în august 2010. De atunci ne-a încântat cu piese precum "Suavemente" cu Pitbull şi Nayer, "In your head", "Dirty Situation" cu Akon, "Coconut tree" cu Nicole Schrezinger, "Miss me", "Maraca", etc.

Mohombi a fost niminalizat la categoria "Best song" cu piesa "Bumpy ride", în anul 2011, la Premiile Grammys".

P.S.: Cred că am pus cam "puţine" poze :)))

Leapşa nr. 9 (Ordin!)

Am primit "ordin" de la fetele drăguţe de pe "Love for books" :)

1. Scrie trei lucruri pe care ştii sigur că le vei face mâine.

Voi merge la Astra Asigurări, voi scrie câteva articole (cât mai multe, sper) şi voi bea cafea.

2. Scrie trei dorinţe care nu ţi s-au îndeplinit încă.

Dorinţa copilăriei mele a fost să am role, n-am avut niciodată, vreau şi acum :)) Hmm, sa mă întâlnesc cu buna mea prietenă de la Turda. Şi nu mai ştiu.

3. Scrie primul cuvânt care îţi vine în minte.

Ciorbă (Dumnezeule, habar n-am de ce).

4. Ce auzi în acest moment?

Reclama la Sensodyne :))

5. Dacă ai putea pleca în vacanţă cu orice scriitor/scriitoare, pe cine ai lua cu tine?

Pe Sophie Kinsella, cred că m-aş distra pe cinste. Sau pe Nicholas Sparks, ar fi romantic.

6. Care e cea mai ieşită din comun activitate a ta?

Nu fac nimic ieşit din comun :-??

7. De cine te-ai speria: de fantoma lui Michael Jackson sau de Britney Spears tunsă la chelie?

Iisuse, de fantoma lui Michael Jackson, nu-mi place ideea de fantome.

8. Scrie ceva de încheiere.

Ceau :)

Gata cu muntele!

Mie mi-a plăcut întotdeauna marea. O ador! Şi atunci cum se face că n-am mai fost la mare de şapte ani iar la munte merg tot mai des? Habar n-am. Abia au trecut trei luni de la Revelion, când am fost la munte, că iar m-am dus. Fără să ştiu, oarecum :))

Am primit o invitaţie de la rudele iubitului meu, la o cabană, undeva pe muntele Şureanu. Habar n-aveam ce şi cum e pe acolo, am auzit cabană, relaxare, hai să mergem. Eheei, dar când am văzut că nu e vorba doar despre o mică relaxare la cabană ci munte în toată regula...

În primul rând, cabana a fost superbă, compania super, mâncare multă şi tot tacâmul. Doar că partea cu muntele, cu zăpada, cu gradele cu minus, cu pârtia de schi la care doar mă zgâiesc pentru că habar n-am să o fac, partea asta e mai grea. Avusesem impresia că vine primăvara, deja mă alintam cu gradele pozitive, aşteptam fluturii, etc.

Şi-am dat din nou de friiiiiig, de pârtii de schi şi toate cele. Plus că m-am ales cu o răceală urâtă. Şi gata, cred că mi-a ajuns partea astea cu iarna, cu muntele, cu zăpada cât încape. A fost frumos, superb chiar însă suficient.

Acum vreau la mare. Pe bune!

Domnul Perfect

Habar n-am de unde și până unde ating subiectul ăsta dar uite că o fac. Adevărul e că m-am tot gândit la asta zilele trecute. Plus că azi am dat peste denumirea asta în cartea pe care o citesc acum (”Pepenașul” de Marian Keyes).

Două prietene foarte bune s-au întâlnit după ce trecuse ceva timp de când nu se văzuseră. Și, ca orice fete, își povesteau ce mai e nou în viața lor, cum o duc, ce le face fericite, ce le supără, etc. Și tipele chiar aveau ce să-și spună, nu glumă. În fine. Una dintre ele zicea la un moment dat că umblă (sau mai bine zis, se culcă și atât) cu un tip de 19 ani, ea având 30. Și că, între timp, îl așteaptă pe Domnul Perfect.

Ei bine, de aici mi s-a tras mie pofta de a dezbate acest aspect. Există acest Domn Perfect? Bărbatul Ideal? Omul Ideal, până la urmă (pentru că există și varianta cu Femeia Perfectă, care e exact la fel doar că nu mă preocupă pe mine, las studiul acesta în seama bărbaților).

Nu, eu nu cred în așa ceva. Bineînțeles că fiecare avem un ideal de frumusețe și calitate, fiecare ne dorim ce e mai bun pentru noi. Bărbatul acela înalt, frumos, inteligent, cuminte, iubitor, tandru, educat, simpatic, haios, serios când e cazul, stabil, capabil, etc etc etc. Dar nu există așa ceva. Fiecare avem în noi o doză, mai mare sau mai mică, după caz, de calități negative. Poate avea sute de calități dar tot găsim ceva care să ne enerveze (să ne scoată din minți uneori) ;)) Repet, la fel e și la noi femeile.

Așadar1, domnișoara Laura din sus numita carte poate aștepta mult și bine după Domnul (ei) Perfect. Sau, mai bine zis, se poate culca mult și bine cu tânărul de 19 ani.

Așadar2, nu merită să căutăm perfecțiunea, ea nu există. Nu există Bărbatul Ideal așa cum nu există nici Femeia Ideală. Ceea ce nu mă împiedică să cred, în schimb, în existența Sufletului Pereche :) Ei, altfel sună, nu-i așa?

PS1: Știu că sună cam ciudat chestiile astea din partea mea, care am ”în cârcă” cinci ani de relație dar chiar asta gândesc.

PS2: Asta e una dintre cele mai puțin pornografice poze pe care le-am găsit ;))

Dulciuri amare

"Dulciuri amare" e o carte absolut fenomenală. N-am auzit de ea până vineri când am găsit-o la bibliotecă. Mă plimbam şi habar n-aveam ce să îmi iau. "Vârsta inocenţei" nu am găsit, "Gossip girl" volum necitit nu am găsit (mai am 3 sau 4), chick-lit-uri nu aveam chef să citesc... M-am tot învârtit de la un raft la altul şi am dat de cartea asta albastră cu o copertă superbă.

Am fost sceptică la început, nu ştiam cum să o iau. Am citit micul rezumat de pe spate şi am zis hai, fie. Am savurat-o până la ultima pagină.

Despre ce e vorba? Vă spun aşa, pe scurt, nu vă dezvălui prea mult că nu mai e interesant apoi - pentru cine e curios şi vrea să o citească. E o poveste indiană, o poveste de familie foarte complicată. Aşa cum spune şi titlul, totul pare dulce şi perfect însă, din cauza unor minciuni în lanţ, se dovedeşte că totul e amar. În final, ies la iveală adevăruri care ating sufletele a trei generaţii.

Atât, mai mult nu vă spun; mie mi s-a părut o carte care merită citită, merge foarte repede pentru că te prinde. N-am mai citit cărţi indiene, n-am mai auzit de Roopa Farooki însă mi-a făcut o poftă teribilă să urmăresc un serial indian, cum e cel de pe Naţional TV, "Suflete pereche" parcă se numeşte.

Cum deosebeşti omul bun de omul rău?

Omul este o construcţie extrem de complexă. Nu există unul la fel cu celălalt, niciunde pe lumea asta. Eu mi-am dat seama, de-a lungul timpului, că nu trebuie să ai încredere în oricine, că în om se pot ascunde multe. N-am ţinut cont de multe ori de treaba asta şi m-am ars. Teoria e uşoară, practica e cea mai grea.

Cum deosebeşti omul bun de omul rău? Nu cred că există o tactică. Poate că nici nu există om bun sau om rău, ci doar amestecuri.

Am apelat săptămâna trecută la ajutorul unui medic veterinar din Arad (n-are importanţă numele), un medic foarte bun. Îl rugasem -şi acceptase- să mă ajute cu un interviu pentru un articol. Dead line-ul pentru articolul respectiv este 21 februarie, adică mâine, iar eu îi dădusem omului suficient timp să răspundă la întrebări.

Azi dimineaţa am primit un mail de la medicul respectiv care îmi spunea că, din păcate, a avut o problemă personală, să îl contactez telefonic, etc. Nah poftim! mi-am zis. Eşti mare şi ocupat, n-ai vreme de oameni mici.

M-am pripit aşa cum tinde să facă omul mai mereu. Domnul doctor m-a sunat şi mi-a spus că a avut o tragedie în familie şi că din păcate nu mai poate răspunde interviului. DAR mi-a trimis o serie de materiale ajutătoare, un suport util. Plus scuzele de rigoare.

Aşadar, omul ajută chiar dacă se află într-un moment neplăcut. Nu ştiu exact care este problema, probabil un deces în familie. M-am căit enorm pentru ce am gândit despre el, despre situaţie, n-am luat totul în serios. Dar mă miră extrem de mult cum a ţinut să mă ajute în continuare, fără niciun interes, fără niciun câştig, chiar dacă în momentul ăla trecea prin clipe grele.

E clar, omul se poate detaşa de problemele personale, poate să ţină cont de nevoile celor din jur, dacă e OM. Ce frumos ar fi să reacţionăm toţi aşa, măcar din când în când. Iar omul ăsta, veterinarul, a dat dovadă că e om mare şi merită o bilă albă acolo unde contează.