Friendship with the ex

Ultimul episod pe care l-am văzut din Totul despre sex avea ca temă principală prietenia dintre un el şi o ea care au avut o relaţie. Există ea sau nu există? Pro şi contra. M-am tot gândit la asta.

Eu nu cred că există aşa ceva. Mai bine spus, poate exista dar eu, personal, nu cred în relaţia de prietenie între doi oameni care au avut o relaţie.Odată ce te desparţi de o persoană înseamnă că ceva nu merge, că sunteţi persoane diferite care nu pot funcţiona împreună. O relaţie de cuplu presupune şi o relaţie de prietenie până la urmă. Într-adevăr, poate exista o prietenie reală între o persoană de sex feminin şi una de sex masculin, cu asta sunt de acord. Însă nu după relaţia de cuplu. Există anumite limite între cele două noţiuni.

Mi se pare ciudat când aud persoane care ţin legătura cu persoanele care au fost în viaţa lor, că îşi povestesc chestii, despre viaţa lor, despre noile relaţii sau mai ştiu eu ce. Nu spun că nu mi se pare normal, doar că e o chestie care nu mi se potriveşte. 

Eu îi port un deosebit respect fostului meu iubit. Am petrecut alături de el mulţi ani frumoşi şi nu am avut parte de o despărţire urâtă, cu reproşuri (prea mari), certuri, sentimente negative, ură sau altele de genul ăsta. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fim cei mai buni prieteni. Poate mai există momente în care mă gândesc cum mai e viaţa lui sau ce părere ar avea despre anumite aspecte din viaţa mea dar e clar că în viaţă trebuie să trecem peste anumite lucruri. Cred cu tărie că un punct înseamnă un punct şi nu o virgulă ori trei puncte. În fond, fiecare are viaţa lui acum.

Mai există şi persoane de care ai avut parte în viaţă şi de care nu vrei să mai auzi, care ţi-au făcut mai mult rău decât bine, persoane pentru care nu îţi vine să mai dai nici măcar un "bună ziua". Dar acele persoane contează prea puţin pentru a fi incluse în discuţia despre relaţiile de prietenie între foşti.

Aşadar, eu sunt contra. La fel ca Miranda, preferata mea din Totul despre sex :)

Cu fluturi: ALE MELE (bijuterii)

Anul acesta am decis să încep rubrica "cu fluturi" cu ceva mai special. Vă arăt cele mai dragi bijuterii ale mele cu fluturaşi. Am cotroboit prin colecţia mea de bijuterii cu fluturi şi am fotografiat cele care îmi plac cel mai mult şi care îmi sunt cele mai lipite de suflet. Majoritatea sunt primite de la persoane speciale din viaţa mea. Sunt sigură că vă vor plăcea, e inevitabil :)

Brăţărica mea luată de la Casa Fluturilor din Viena

Rooooooz! ;))

Medalion şi inel din lut, făcute de my best friend

Orange, de la buna mea prietena Anca

Cele trei minunăţii ale mele :x

Tot orange, tot de la Anca

Trei fraţi...fluturaţi

Cadou superb din Germania

Tot lut, tot de la my best friend

Medalion - fluture 3D şi purple one

Finuuuuuţ - cu magnet contra dureri de cap

Red, de la sister

Unul dintre cei mai de suflet

Special gift

Alt stil

Bijuterie ce indică un început, special - super - one

Cadou din Italia

Printre primele bijuterii cu fluturi primite

Cadou de Moş Crăciun, de la mine pentru mine :D

"Ce ceas superb ai!" până mi l-a dat mie (my best friend)

Broşute - fluturaşi

Fluturelul meu special din aur (cadou de la mine pentru mine)

La fel :)

Revelion în 18 ianuarie

De când mă ştiu nu mă dau în vânt după Revelion. Nici nu îmi amintesc când am fost ultima oară la o petrecere mare de Revelion. Nu vreau să fiu înţeleasă greşit, nu mă gândesc cu oroare la Revelion dar nici nu mă pregătesc în fiecare an de ceva petrecere, cu emoţii şi nerăbdare. În ultimii ani am petrecut această noapte cu prietenii, la mine, la ei. Sau la munte. Dar fără petreceri cu fast.

Weekendul trecut am profitat de cele câteva zile de concediu pe care le aveam înainte şi după weekend şi am fost la prietena mea cea mai bună. Sâmbătă seara ea a fost invitată la o petrecere organizată de şeful ei. Mai exact, Roxy lucrează la un cazino aşezat la doi paşi de vama Vărşand. Patronul e maghiar; el organizează în fiecare an în perioada asta o petrecere pentru toţi angajaţii, la restaurantul lui din Bekes. 

Aşadar, Roxy şi logodnicul ei m-au luat cu ei la petrecere. I-am cunoscut pe cei cu care lucrează prietena mea aşa că ştiam sigur că prezenţa mea acolo nu va fi nicio problemă. Organizatorii evenimentului au numit această petrecere o întârziată petrecere de Revelion. Şi sincer aşa a şi părut.

Ungurii ştiu să se distreze, e clar. Asta e prima concluzie pe care am tras-o după petrecerea asta. A doua concluzie e faptul că beau enorm. Oamenii ăstia au închinat zeci de pahare de ţuică, s-au făcut mangă cu toţii dar nici măcar unul singur n-a făcut scandal, tărăboi sau altele de acest gen. Şi a treia concluzie, mănâncă mult (şi bine).

Ceea ce m-a impresionat pe mine cel mai tare a fost momentul de la miezul nopţii (ora 01:00 a României). Înainte de miezul nopţii s-a împărţit tuturor invitaţilor confetti şi alte chestiuţe pentru petreceri. Apoi, la 01:00 patronul a ţinut un scurt discurs în maghiară, tradus de un angajat şi în română. Apoi s-au pus, pe rând, imnul Ungariei, imnul României şi imnul Bulgariei (pentru că patronul are afaceri în toate aceste trei ţări). Momentul m-a impresionat foarte mult. Şi vă spun sincer că mi-a fost ruşine că nu îmi ştiu tot imnul, ultimele strofe doar ascultându-le...

Iată că am avut parte şi de o petrecere în toată regula de Revelion, cu mâncare, băutură, dans şi oameni de seamă. Mulţumesc Roxy, multumesc oameni buni!

Lămpi pentru citit

Mi s-a pus mie pata de curând pe lămpi pentru citit. Sunt multe momente în care aş avea chef să citesc dar nu pot din cauza întunericului, din cine ştie ce motive (doarme sister, se uită ea la tv seara târziu şi e becul stins, etc etc etc). Plus că sunt foarte utile în tren sau în maşină la drum lung, noaptea. Şi m-am pus eu pe căutat lampă pentru citit.

Văzusem nu de mult în Diverta, ştiam că acolo trebuie să merg. Însă prima oară am fost în Cărtureşti; nu aveau. În Diverta, ghici ghicitoarea mea, îmi spune tipul de acolo că ei nu ţin aşa ceva. Pe buneeee, am văzut AICI! "Poate mai demult" îmi zice tipul. Ăăăă, nu, sunt extrem de sigură că nu...

Mi-a rămas netul. Oferte erau o grămadă, modele diverse, preţuri foarte bune daaaaar toate aveau preţ foarte mare la taxa de transport. Adică dădeai în jur de 8-10 lei pe lampă şi 20 pe transport. Pffff!

Până când mi-au fost cumpărate de un binevoitor :D nu una, ci două lămpi. Una pentru mine, una pentru prietena mea cea mai bună care m-a rugat să îi iau şi ei când găsesc. Problema e că cele două lămpi sunt diferite şi îmi plac la fel de mult amândouă, deci nu mă pot hotărî pe care o vreau. Sâmbătă le punem laolaltă şi alegem. Sau tragem la sorţi, ceva :)) Una e mai clasică, se prinde de copertă şi îţi fixezi lumina cum doreşti. Cealaltă e mai fancy, se pune pe ureche ca un bluetooth şi luminează exact pe carte. 

Foarte tare!

Cu prinți și prințese

La mulți ani! Ca o mică paranteză intoductivă, m-am uitat acum de curiozitate să văd când am scris prima postare în anul 2013 și m-am șocat puțin când am văzut că în 6 ianuarie. Azi e 6. Ianuarie. Wow!

Anumite evenimente de care am avut parte în ultima vreme m-au tot făcut să mă gândesc la faze din filme și din cărți. Știți vorba aia ”ca-n filme”. De obicei ne referim așa la anumite faze romantice, coincidențe sau alte lucruri de genul ăsta. Ni se pare că suntem mai ancorați în realitate, că anumite faze se întâmplă doar în filme sau în cărți, faze care sunt produsul imaginației unor oameni. 

Însă de curând, în urma unei exclamații ale mele de ”ca-n filme” mi s-a spus o chestie foarte tare. ”Dacă se întâmplă în cărți sau în filme, de ce nu s-ar întâmpla și în realitate?”. Și mi-am dat seama că da, chiar are dreptate. Până la urmă filmele și cărțile sunt inspirate din realitate, în cea mai mare parte. 

Sunt superbe momentele astea ”de filme”, momentele cu ”prinți și prințese”. Însă mie una mi-a fost întotdeauna teamă de ele. Pentru că am impresia că magia va dispărea la un moment dat. Dar încerc să mă bucur de ele atât timp cât am parte de ele, să mi le întipăresc adânc în suflet și în memorie.

Cu fluturi: DE CRĂCIUN

Iată că a venit timpul pentru ultima postare din anul 2013. Și ce bine se potrivește, e exact cu fluturi. Nu știu cum am reușit să am un număr atât de fix de postări anul ăsta. 40. Puține, spre deosebire de anii trecuți. Dar nah, s-au cam schimbat prioritățile. Fluturii lunii decembrie vor fi legați de Sărbători, de Crăciun :) Un an nou cât mai bun pentru fiecare!

Mister

Cartea pe care am primit-o de la Moş Nicolae mi-a adus aminte cât de mult îmi place să citesc. Şi să scriu. De scris n-am mai scris de foarte mult timp dar nu ştiu de ce cartea mi-a deschis apetitul parcă. Lipsa de timp mi-a tăiat din elanul pentru lectură însă, din fericire, cartea "Secrete de familie" de Freya North mi-a intrat atât de tare în suflet încât abia îmi vine să o las din mână. Nu degeaba mi-a făcut cu ochiul de prima dată când am văzut-o pe raftul (de reduceri!) de la Cărtureşti. Şi am pus-o pe lista de dorinţe. Şi Moşul s-a conformat. Autoarea e nouă pe lista mea de autori preferaţi, are nişte idei minunate, cartea "Regulile dragostei" fiind la fel de interesantă şi captivantă ca "Secrete de familie".

După cum spuneam, zilele astea mi-am amintit de ceea ce am scris până acum. Astfel, mi-am frunzărit cele două încercări de romane dar şi arhiva din calculator cu tot felul de povestioare. Şi am dat peste ceva de care uitasem cu desăvârşire. 

Nu mi-aş fi amintit sub nicio formă că am scris eu vreodată chestia respectivă dacă nu o găseam. Ceea ce e interesant e că povestea e neterminată, are doar un început scurt. Nu îmi amintesc absolut deloc unde am vrut să ajung cu ea, ce am vrut să iasă, nimic, nimic, nimic. E un mister total.

"Mi-am dorit dintotdeauna două lucruri: să devin medic şi să fiu, pentru o zi, bărbat. Bineînţeles că nu am avut parte nici de una, nici de cealaltă. Medicina m-a atras de mult, eram fascinată doar la vederea seringilor, medicamentelor, ustensilelor şi spitalelor. Dar în scurt timp mi-a trecut. Am realizat că medicina nu e ceea ce îmi doresc şi ceea ce îmi place cu adevărat. Am ajuns să nu suport sângele sau omul blonav. În schimb, am realizat că îmi place să scriu. Aşterneam pe hârtie tot ce puteam aşterne. Am umplut caiete întregi cu amintiri, întâmplări, sentimente. De fapt aşa am început, cu jurnale. Apoi am început să scriu poezii. Dar mi-a trecut şi asta.

            Al doilea lucru pe care mi l-am dorit s-a realizat parţial. Scriind. M-am hotărât să scriu o carte. Aveam deja un editor, aveam deja câteva lucrări publicate, lipsea doar cartea. Şi, pentru a-mi realizea visul măcar pe jumatate, am hotărât ca personajul principal al cărţii să fie un bărbat. Am început sa studiez mai atent bărbaţii, să le înţeleg comportamentul şi modul de a gândi. Mi-a fost greu dar m-am şi distrat. Am cunoscut, în acest timp, bărbaţi romantici, bărbaţi atenţi dar şi bărbaţi imaturi şi insensibili. Cu toate acestea eu mi-am creat un personaj ideal, un bărbat tânăr, de şaptesprezece ani. Vârsta aceasta mi s-a părut a fi vârsta perfectă pentru o dragoste crudă, nouă. Poate chiar unica. O primă dragoste.

            Andrei, personajul meu, era elev  la o şcoală populară din Arad. Era înalt, avea părul şaten deschis, ochii verzi şi o privire profundă. Era sportiv. Era ideal. Nu era totuşi un băiat care să aibă toate fetele la picioare."