Astăzi, din curiozitate, am citit câte ceva despre Sfântul Andrei, al cărui nume îl port. În mare parte, ştiam despre tradiţiile din această zi. Ziua vrăjitoarelor, ziua când spiritele se întorc, fac rău, lupii hoinăresc, oamenii pun usturoi prin case, nu se mătură, nu se lucrează... :) Ciudate obiceiuri mai avem şi noi. Un obicei pe care îl ţin minte de când eram micuţă e acela cu visatul ursitului. În noaptea dinspre 29 spre 30 noiembrie fetele îşi visează viitorul soţ. Bine, mai este o parte complicată cu ieşitul la fântână, noaptea, cu lumânare şi rostirea unor vorbe pentru ca ursitul din vis să fie cel corect. Eu am renunţat de ceva timp la obiceiul acesta. Când eram mică eram o împătimită a acestuia, la fel ca şi cel de Bobotează (tot cu visatul soţului). Doar că, visând an de an (sau de două ori pe an) tot alt băiat, am renunţat. Câţi ursiţi are o fată? Dar băieţii de ce nu au o noapte a lor, în care să-şi pună ceva sub pernă şi să-şi viseze viitoarea soţie? Poate că ei ar visa-o pe cea corectă. Dar ce pot să spun? E bine totuşi că suntem un popor de visători, de optimişti şi, de câteva ori pe an, ne permitem să ne citim viitorul într-un vis. Măcar ne distrăm puţin pe tema aceasta, dacă nu cumva credem în ea. Până una alta eu mă bucur că port numele de Andreea -deşi mai sunt alte sute de fete cu numele acesta- şi primesc cu mare drag felicitări şi urări. Îmi place la nebunie ideea de "ziua mea" (indiferent dacă e de naştere sau onomastică, de cadouri, felicitări, pupături etc. etc. :)