No hai că asta-i bună! Ce am auzit astăzi m-a depăşit cu totul. De la gramatică, de la conjuncţii coordonatoare şi subordonatoare am ajuns la relaţia dintre bărbat şi femeie. Şi mi s-a spus că, prin reguli, femeia e subordonată bărbatului. Pe scurt, că femeia este strict dependentă de bărbat. La care a urmat comentariul meu, acela că şi bărbatul e dependent de femeie. "Nu", a venit răspunsul. "Ba da", a urmat gândul meu. O primi femeia numele bărbatului după căsătorie, o zice preotul că femeia trebuie să-şi asculte bărbatul şi să facă ce spune el etc etc. Dar hai să fim serioşi! Până la urmă bărbatul, cât de bărbat ar fi el (prin asta înţelegând putere, orgoliu, mândrie, tărie), tot om e. Un om cu sentimente, deci capabil să iubească. Şi da, eu cred că un bărbat poate să iubească. Uneori mai mult decât o femeie. Poate să lupte pentru o femeie, poate să o dorească (nu neaparat sexual), să fie orbit de ea. Şi poate fi incapabil să o uite (nu se ştie pentru cât timp pentru că neprevăzutul îşi face cuminte meseria). Dar poate fi dependent sentimental de o femeie pe care o iubeşte. Un bărbat care are lângă el siguranţă, iubire, sprijin e mai fericit decât unul care zboară din floare în floare şi se vrea liber. Mai liber e cel implicat într-o relaţie decât cel ce "zboară". Mă rog, e părerea mea. Depinde foarte mult şi de cât şi cum luptă. Şi pentru cine luptă. Şi aşa, ca o concluzie... omul e dependent de om, indiferent de sex!