Astăzi, în febra pregătirilor pentru Crăciun (curăţenie, şters praf, aruncat chestii inutile, modificări , îmbunătăţiri şi toate cele), am fost rugată să mă caţăr pe birou pentru a şterge praful de pe un dulap înalt (pentru că sunt mai mare :> ). Nu prea mi-a plăcut mie acolo sus, deşi nu era foarte sus, poate ştiţi cum e cu înălţimea la mine. Dar eram acolo şi, privind în jos, am dat cu ochii de o cutie veche pe care scria "Get more! Do more! Now!" (cutia era de la modem, neimportant). Nah, ia uite! mi-am zis. Am avut pentru câteva clipe sentimentul că gata!, acum sunt mare şi puternică, acolo sus - deşi mie îmi era frică defapt. Şi pentru că suntem atât de aproape de sfârşitul anului am hotârât ca una dintre dorinţele pentru următorul an să fie aceasta, nu cea mai mare dar printre dorinţe: să fiu puternică, să ştiu ce îmi doresc şi să lupt pentru asta. Mai sunt câteva zile până la noul an aşa că trebuie să mă pregătesc pentru a deveni (peste noapte!) un om puternic. Până la Anul Nou am voie să fiu slabă, sensibilă şi toate cele deşi nu ştiu cât timp voi avea să bag în seamă chestii negative. Hmmm...
Până una-alta, mâine e Crăciunul şi tot nu îmi vine să cred. Defapt e Ajunul dar pentru mine asta înseamnă Crăciunul. Cu brad, colinde, mâncare multă şi bună, zăpadă (care nici nu mai e, dar lasă că tot e bine că a fost), cadouri de la Moş Crăciun, cei dragi alături, credinţă, lumină, căldură şi iubire. Doresc tuturor un CRĂCIUN FERICIT şi un Moş cu tot ce vă doriţi!!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu