Copil din nou!

Voiam o postare pozitivă, o postare pe care am tot aşteptat-o dar starea mea de spirit nu este una tocmai bună... Oricum, merită să scriu, indiferent de ton, subiectul rămâne acelaşi. Nu-mi amintesc exact când a fost ultima oară când m-am dat cu sania, până sâmbătă seara. A nins ca-n poveşti, a nins aşa cum ne place (chiar şi mie până la urmă, "asta născută în Iulie", cum mi se spunea). A nins, s-a pus şi am putut să ies la săniuş, ca mai demult. M-am aşezat pe sania ce a stat prea mult timp la locul ei, am închis ochii şi m-am văzut mică, pe o sanie mare, trasă de tata şi mama, acompaniaţi de strigătele de bucurie ale mele şi ale surorii mele. Am făcut bulgări, i-am aruncat în stânga şi în dreapta, mi-am înălţat faţa spre cer să-mi ningă pe obraji, pe ochi, în gură. Am avut o tentativă de a face un om de zăpadă, m-am trântit în zăpadă şi am făcut îngeraş, am desenat fluturi (nelipsiţi!) în zăpada proaspătă şi pufoasă. Am fost, pentru o jumătate de oră, copil din nou şi m-am bucurat de un lucru simplu. Primul pas spre nişte sărbători fericite a fost făcut. În egoismul meu încă sper la mai mult.