De câţiva ani, în perioada asta, începe să mă prindă febra sărbătorilor de iarnă. În fiecare an, fără exepţie, visez la un Crăciun (sărbătoarea mea preferată din întreg anul) fericit, plin de emoţii, căldură sufletească, credinţă, fără stres sau evenimente negative. Un Crăciun cu zăpadă (doar să o privesc, de la distanţă... brrr!), cu colindători, cu brad frumos împodobit, cu mâncare multă şi cu Moş Crăciun. Deşi n-a trecut niciun an fără un eveniment care să strice magia sărbătorilor, eu continui să fiu o visătoare şi să îmi doresc, măcar de Sărbători, pagini din basme. Aş vrea să fiu din nou copil să cred în Moş Crăciun, să merg cu colinda, să mă joc prin zăpadă (pe atunci îmi plăcea!), să nu observ răutatea şi superficialitatea din jur. Dar păstrez, măcar în suflet, atmosfera de demult şi încerc să mă bucur de Crăciunul de anul ăsta aşa cum îmi place mie! Crăciun fericit!
Nu inceta sa speri niciodata ca vei retrai sentimentele unui Craciun din copilarie. Acum, adulti (in devenire :P) fiind nu mai putem simti emotia de atunci dar cu siguranta copii nostri vor reusi sa reinvie imaginea de basm a acestei sarbatori minunate. Te pup!
RăspundețiȘtergerePS: Lipseste poza reprezentativa ;))!