Suntem înconjuraţi la tot pasul de imagini ce ne-au rămas întipărite în memorie, vedem un lucru şi ne amintim de un altul. Amintirea este stric legată de sentimente. Ne amintim de copilărie, de persoane ce le-am întâlnit cândva, demult şi pe care acum poate că nu le mai recunoaştem, ne amintim de jucăria care ne-a marcat copilăria, de mingea care s-a spart exact atunci când aveam mai mare chef de joacă. Ne amintim de primul sărut şi zâmbim, de primul sărut cu el/ea şi tresărim, de prima îmbrăţişare, de primul te iubesc rostit sau auzit. Ne amintim de cuvinte spuse, cuvinte frumoase ce au atins inima cuiva sau de altele, cele care au rănit. Ne amintim de momentele în care am râs şi de cele în care am plâns. Ne amintim de atenţiile primite, de multele flori primite sau de trandafirul acela, unicul. Trandafirul acela galben ce semnifică "declaraţie de dragoste" iar frunzele "speranţă". Acel trandafir pe care încă îl mai păstrezi în vitrină sau într-un dulap, să nu fie la vedere, dar care totuşi există, cu toate petalele la locul lor. Câte un cuvânt dintr-o fostă declaraţie de dragoste pentru fiecare petală. Doar câteva frunze căzute; speranţe moarte. Ne amintim de perna pe care a dormit ea/el, de cana din care a băut doar ea/el, de locurile vizitate împreună. De certuri şi împăcări. De începuturi şi sfârşituri. De viaţa de până acum. Amintiri de demult sau de ieri, de la examenul la care nu ai fost îndreptăţit sau amintiri despre cuvintele pe care tocmai le-ai scris, despre examenul la care ieri ai fost neîndreptăţit. Fiecare viaţă, cu împlinirile şi fericirile ei, cu nedreptăţile şi eşecurile ei, poartă în spate amintiri. Mici sau mari, cu sens sau fără. Iar cel mai bun loc de întâlnire rămâne tot amintirea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu