Fluturi?

Fluturi, fluturi, fluturi, fluturi! Da, ştiu. Sună ciudat, aproape obsesiv. De ce-mi plac? N-aş putea explica. Defapt nici nu ştiu prea bine când, cum şi de ce a început. Eram prin clasa aVII-a, vedeam poze cu fluturi şi mi-am zis: "măăăi, dar uite ce frumoşi sunt! Ce-ar fii să...?" Şi uite că deja am o colecţie întreagă, mici, mijlocii şi mari, portocalii şi coloraţi (defapt cred că am câte unul din fiecare culoare şi combinaţii de culori), ornamentali, bijuterii, pe haine, pe rame etc. etc. Nu mă mai satur să caut poze cu fluturi, nu-mi ajung niciodată. Şi, chiar dacă toată lumea cunoaşte nebunia asta a mea cu fluturii şi îmi oferă câte unul la fiecare ocazie, tot nu-mi ajunge. Îi iubesc! Mi se pare că exprimă o combinaţie de veselie şi sensibilitate. Atât de vioi (aici mă refer la cei vii), de jucăuşi, de neobosiţi, insuflă mereu note maxime de optimism. În plus, sunt atât de fragili! Nu ştiu sigur care e treaba cu durata vieţii lor, am auzit mai multe variante, în plus nici nu vreau să ştiu. Doar că e scurtă, asta e esenţa. Şi, în viaţa lor scurtă, par să profite de fiecare moment, profită de libertate, împodobesc văzduhul şi asortează florile. Au aripile gingaşe dar cu toate astea nu contenesc să şi le fluture până în ultima clipă. Atât timp cât pudra aceea minunată de pe suprafaţa aripilor există, trăieşte şi el. Un fluture- pulbere de viaţă!

Voiam să pun altă poză dar m-am gândit că la o asemenea postare nu pot pune decât o poză cu fluturii mei (câţiva).