Doamne, ce zi am avut! Până să merg la lucru totul a fost ok, am dormit mult, mi-am savurat în linişte cafeluţa, mi-am rezolvat puţinele treburi pe care le-am avut, mi-am urmărit serialul (Survivoooor) ca de obicei şi... cam aici s-a oprit starea de bine. Fiind miercuri ştiam că Andra iese de la şcoală la ora 17 deci eu urmează să merg la ea la 17:45. Daaar m-a sunat să mă anunţe că e acasă şi că pot veni liniştită 
la 17. Pfff... Bine. Oficial am intrat în starea de nervi după ce am ajuns la ea. Cum mama ei e plecată din oraş mi-a rămas mie sarcina de a termina de făcut bagajele şi toate pregătirile necesare plecării ei. Mâine dimineaţă pleacă în Ungaria pentru ceva activitate. Mă gândeam eu dinainte că waa, ce drăguţ, îi pun haine, câteva obiecte personale şi gata. Doamne Dumnezeule, ce m-am înşelat! Nu cred că vă puteţi închipui de câte ori am băgat şi scos din geamantan toate lucrurile, le-am îndesat deşi nu voiau să încapă nicicum (şi credeţi-mă că geamantanul nu era deloc mic!). Îi mai trebuia mereu câte ceva, pantofii nu i se potriveau nicicum cu restul hainelor, pantalonii nu erau suficienţi, bluza aia era musaaaai să fie acolo... No stai aşa! Nu mi-am închipuit niciodată că e aşa greu. M-am simţit ca o mamă obosită ce îşi pregăteşte copilul pentru plecare. Iisuse, eu am 20 de ani, nu vreau să fiu mamă acum! Nu reuşesc să-mi fac mie bagajul fără a realiza la destinaţie că am uitat cel puţin un obiect. Problema cea mare a fost că pe lângă bagaj a trebuit să facem şi câteva teme pentru luni, a trebuit să mâncăm, să o spăl pe cap, să îi activez Roamingul (care era defapt actviat) pe Orange şi eu nu mă pricep... Plus sfaturi cu ai grijă de tine, să fii cuminte, să asculţi de doamna învăţătoare şi de ceilalţi de acolo, să ai grijă de lucrurile tale şi mai ales de portofel ca de ochii din cap, să te distrezi, să fii atentă, să..., să..., să..., SĂ...! Deci chiar am avut în seara asta titlul de mamă, nu accept altă variantă. Partea drăguţă a fost că la final Andra mi-a zis că îi va fi dor de mine, mi-a mulţumit că am ajutat-o cu tot şi s-a scuzat că a făcut fiţe dar că e entuziasmată şi emoţionată. Aşa că nu m-am putut abţine să nu o îmbrăţişez la plecare. Una peste alta mi-e dragă, chiar dacă uneori mă epuizează (mai mult mental decât fizic).
la 17. Pfff... Bine. Oficial am intrat în starea de nervi după ce am ajuns la ea. Cum mama ei e plecată din oraş mi-a rămas mie sarcina de a termina de făcut bagajele şi toate pregătirile necesare plecării ei. Mâine dimineaţă pleacă în Ungaria pentru ceva activitate. Mă gândeam eu dinainte că waa, ce drăguţ, îi pun haine, câteva obiecte personale şi gata. Doamne Dumnezeule, ce m-am înşelat! Nu cred că vă puteţi închipui de câte ori am băgat şi scos din geamantan toate lucrurile, le-am îndesat deşi nu voiau să încapă nicicum (şi credeţi-mă că geamantanul nu era deloc mic!). Îi mai trebuia mereu câte ceva, pantofii nu i se potriveau nicicum cu restul hainelor, pantalonii nu erau suficienţi, bluza aia era musaaaai să fie acolo... No stai aşa! Nu mi-am închipuit niciodată că e aşa greu. M-am simţit ca o mamă obosită ce îşi pregăteşte copilul pentru plecare. Iisuse, eu am 20 de ani, nu vreau să fiu mamă acum! Nu reuşesc să-mi fac mie bagajul fără a realiza la destinaţie că am uitat cel puţin un obiect. Problema cea mare a fost că pe lângă bagaj a trebuit să facem şi câteva teme pentru luni, a trebuit să mâncăm, să o spăl pe cap, să îi activez Roamingul (care era defapt actviat) pe Orange şi eu nu mă pricep... Plus sfaturi cu ai grijă de tine, să fii cuminte, să asculţi de doamna învăţătoare şi de ceilalţi de acolo, să ai grijă de lucrurile tale şi mai ales de portofel ca de ochii din cap, să te distrezi, să fii atentă, să..., să..., să..., SĂ...! Deci chiar am avut în seara asta titlul de mamă, nu accept altă variantă. Partea drăguţă a fost că la final Andra mi-a zis că îi va fi dor de mine, mi-a mulţumit că am ajutat-o cu tot şi s-a scuzat că a făcut fiţe dar că e entuziasmată şi emoţionată. Aşa că nu m-am putut abţine să nu o îmbrăţişez la plecare. Una peste alta mi-e dragă, chiar dacă uneori mă epuizează (mai mult mental decât fizic).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu