Femei, prăjituri şi... Avatar

Ştiţi ce mă gândeam? Oare de ce există o grămadă de reviste pentru femei cu tot felul de sfaturi, de "ce să faci în caz că...", "ce să nu faci în caz că..." şi alte asemenea subiecte? Întrebarea nu e de ce există ci de ce sunt doar pentru femei. Se presupune că înainte de a merge la o primă întâlnire o femeie trebuie să parcurgă paginile unei astfel de revistă pentru a se putea pregăti ca la carte, pentru a face o impresie bună şi pentru a face ca acea întânlire să fie precedată de altele (câte vrea ea). Aceeaşi poveste pentru primul sărut, prima noapte de dragoste, chiar şi pentru întâia de "război", cum să îţi revi după un eşec, cum să nu fi hărţuită la locul de muncă şi alte sute de aberaţii. Chiar trebuie să citim astfel de articole? Hai că de citit le mai citim dar să credem în ele şi să mai punem şi în practică?... Şi dacă tot există, de ce nu există şi pentru bărbaţi? Lor de ce nu le dă nimeni sfaturi cum să se îmbrace la întâlnire, cum să-şi asorteze ciorapii şi cravata, cum să nu fie hărţuiţi la locul de muncă :)) ? Există o atât de mare diferenţă între revistă pentru bărbaţi şi revistă pentru femei. Când spui prima variantă te gândeşti la un singur lucru, bine cunoscuta revistă destinată bărbaţilor care ştim cu toţii ce conţine. Dar când spui revistă pentru femei te gândeşti direct la nişte articole (scrie tot de femei, ce ironie!) ce parcă ar fi destinate unor incapabile, unor naive şi unor îngrădite mintal. Şi nu e aşa, femeile nu sunt aşa, nu au nevoie de toate rândurile alea ce se vor sfaturi practice!

M-am apucat de gătit. Şi nu orice, m-am apucat să fac prăjituri. Nu le-am avut niciodată cu gătitul, din păcate. Dar din când în când mă mai apucă pofta aşa că am făcut zilele trecute ceva ce mi-a ieşit foarte bine şi m-a lăudat toată lumea (care a gustat). Bomboane cu cocos. Deeeci, pe lângă minunatele mele bezele cu ciocolată şi nucă, mai ştiu să fac o prăji bună. Hmm... Chestia asta îmi aminteşte de o vorbă a mamei, care nu îmi place deloc, şi anume: "Vezi? Acuma poţi să te măriţi". Vă las şi pe voi să vă delectaţi cu imaginea prăjituricii mele :D

Buuun, am văzut şi eu în sfârşit Avatar. Nu m-am înghesuit deloc la filmu' ăsta, nu ştiu de ce. Am zis că nu are rost să îl văd decât 3D, la Timişoara. Şi cum nu m-am dus doar pentru asta la Timi, am mai aşteptat să apară pe net, la calitatea cea mai cea, chiar dacă nu e 3D. Reacţia? Mi-a plăcut şi nu mi-a plăcut. Povestea în sine nu prea îmi place, sunt doar câteva momente la care am zis waaw dar nu m-a impresionat prea mult. Nu sunt eu o persoană prea realistă dar filmu' ăsta a fost prea de tot. Ce mi-a plăcut? Limba lor, îmi semănau unele cuvinte puţin cu rusa şi mie îmi place limba ruşilor. Îmi plăceau şi zburătoarele alea mici, albe, ce semănau pe puful acela al păpădiilor noastre. Aveau ele un nume dar nu l-am reţinut. Mi-au plăcut unele peisaje iar scena mea preferată a fost aceea în care cei doi îndrăgostiţi înotau. În rest... abia am avut răbdare până la sfârşit. Dar nah, merită văzut filmul, măcar din curiozitate.