Tot mai rău... dar până unde?!

În mod normal nu obişnuiesc să scriu aici despre astfel de întâmplări. Deşi mă pregătesc să devin jurnalist, nu vreau să încurc lucrurile. Acesta este un blog personal, nu o gazetă. Însă de data asta nu mă pot abţine şi am să vorbesc despre asta. Despre tragedia de la Maternitatea din Giuleşti. Nu am să mă pun să numesc oamenii sau instituţiile pe care le consider eu vinovate, nici nu ştiu prea bine acest lucru. Dar e inuman ce s-a întâmplat acolo. Ştiu că această întrebare s-a tot pus însă eu nu-mi pot scoate interogaţia asta din cap: de ce nu era nimeni acolo? De ce?! DE CE? E inuman ce a fost acolo.

Nu vreau să vorbesc aici despre sisteme de rahat, despre medici slab pregătiţi sau de guverne incapabile şi nepricepute. Am să vorbesc despre durerea ce s-a produs acolo, de suferinţa acelor suflete "proaspete", care nici măcar nu înţelegeau ce se întâmplă. Vă daţi seama ce ar fi gândit dacă ar fi putut? Am stat nouă luni acolo, în locul ăla strâmt, călduţ, bine hrănit, alintat. Am aşteptat nouă luni acolo să vin aici şi să simt atât de multă durere fizică? Şi părinţii? Mamele care au purtat sufletele acelea nouă luni în pântece -şi sunt sigură că nu e extraordinar de comod!- pentru... pentru ce? Să audă că pruncul ei e carbonizat, nici măcar să nu-l vadă?

Pe lângă toate problemele pe care le implică întâmplarea de la Giuleşti, pe mine mă macină un gând. Unde să mai naşti? Cum să mai naşti? Nu e suficientă durerea din timpul naşterii, mai trebuie să suporţi şi durerea sufletească de după? Ştiu că nu e peste tot aşa, că sunt clinici private şi alte cele. Însă tot ceea ce se întâmplă în ţara noastră de la o vreme te face să nu mai ai încredere în nimeni şi nimic, indiferent de condiţii. Rămâi gravidă şi avortezi spontan din cauza nu ştiu cărui instrument nesterilizat. Duci sarcina la capăt şi moare copilul pentru că doctorul nu îl apucă de cap cum trebuie. Sau asistenta îl uită în incubator şi copilul arde. Sau ia foc tot spitalul. (Mai nou, copilul moare şi la botez, înecat în mod involuntar de preot) Unde e siguranţa? Unde e bucuria de a da naştere unui copil? Afli că eşti însărcinată şi nu te mai bucuri ci începi să-ţi faci griji pentru ce va urma. Şi ne mai mirăm că unele femei nasc acasă...